Transformarea

21 decembrie 2134
Eu sunt Tiș, sunt un monstru de zăpadă, toată lumea fuge de mine când mă vede. Nu știu de ce, dar sunt sigur că ceva îi sperie la mine. Eu cred că blana mea îi înspăimântă. Nu, nu, nu poate fi asta, deoarece și pisica are blană, dar de ea nu fuge nimeni. Știu! Să fie unghiile mari?! Nu are cum, sunt oameni cu unghii mai mari ca ale mele, dar de ei nu se ascunde nimeni. Sper să găsesc răspunsul. Știu! Ei se sperie de mine deoarece câteodată mai râgâi și sunetul pe care-l scot e oribil… Nu! Și măgarul face un zgomot asemănător, dar pe el nu îl împușcă nimeni. Of, n-o să găsesc niciodată răspunsul. Am înţeles, ei se sperie de mine deoarece sunt mare, păros, râgâi și am gheare lungi. Toate astea la un loc îi fac pe oameni să mă ocolească.
Dar, dacă m-aș face înapoi mic, poate că atunci n-o să se mai sperie de mine. Mâine mă voi duce la Mierloi, vrăjitorul, să mă preschimbe într-o făptură suportabilă.

22 decembrie 2134
Azi e ziua cea mare, mă duc la vrăjitor. O, ce mă bucur că am avut ideea asta! După un drum lung și obositor am intrat în casa Mierloiului, pe care l-am găsit citind dintr-un manuscris care părea foarte vechi. Cum mi-a simţit prezența, a închis manuscrisul și mi-a zis:
— Bună, Tiș! Cu ce gând pe la mine?
— Bună ziua, Mare Mierloi! Am venit să te rog să mă faci mic.

— Mic? Sperii prea multă lume așa mare cum ești?
— Da, chiar pe toţi, și nu-mi place deloc.

— Bine, Tiș, așa să fi e! BUM, BAM, TRANSFORMĂ-L PE TIȘ ÎNAPOI CUM ERA!
Dar nimic nu s-a întâmplat, iar sărmanul de mine am rămas același monstru neplăcut, urât mirositor, de care se sperie toată lumea. Tot drumul spre casă am plâns, iar când am ajuns acolo am adormit.

23 decembrie 2134
Când m-am trezit, m-am întors la vrăjitor să îl întreb de ce nu a mers vraja. El mi-a răspuns că nu eram pregătit. A spus că mă va supune la o probă. Am început iarăși să plâng. Când deodată am auzit o pisică miorlăind. Un om, cine știe ce netrebnic, tocmai voia s-o arunce în prăpastie.

— Dă-mi pisica! am strigat. Dacă nu, te arunc pe tine în adâncuri!
— Nu, nu ţi-o dau!
Indignat, m-am prefăcut că mă așez și stau pe gânduri. Când omul a întors capul, m-am ridicat fără să mă audă și l-am săltat în sus cu tot cu pisică. Ce groază pe el! Apoi am înapoiat animalul unei fetițe care plângea. Individul cel rău a fugit cât l-au ţinut picioarele.

După această întâmplare, m-am dus iarăși la vrăjitor, doar, doar mă va putea micșora. Când am ajuns acolo, l-am întrebat:
— Mai poţi încerca o altă vrajă? Te rog!
— Dacă ai salvat pisica – și știu bine că asta ai făcut –, meriți să mă mai străduiesc o dată.

— Mulţumesc mult de tot! am zis.
—Cum vraja are nevoie de o noapte întreagă să-și facă efectul, abia mâine-dimineaţă vei afla dacă a avut succes.
— Va trebui neapărat să dorm?
— Da! BUM, BAM, TRANSFORMĂ-L PE TIȘ ÎNAPOI CUM ERA!

24 decembrie 2134
Când m-am trezit, nu-mi venea să-mi cred ochilor, devenisem din nou mic. Am fugit repede să-i mulţumesc vrăjitorului. Apoi, m-am dus să mă întâlnesc cu familia mea. Ce bucurie! Eu unul, sincer să fiu, am învățat ceva din întâmplarea asta. Nu e bine să-ţi dorești să fii mare și fioros doar ca să-i sperii pe cei de care ţi-e frică.

Textul a fost publicat în revista Ordinul Povestitorilor #3 (mai 2016).