Mă numesc Robert Ersten...
„Nu-mi permit să întârzii! E primul meu discurs“, îmi spun și grăbesc pasul. Ah! Unde-mi sunt manierele? Sunt Robert Ersten, dar îmi puteți spune simplu Roby. Am un frate și o soră, amândoi foarte agitați. Primul e Tomy, roșcat cu ochi verzi, iar Matilda are părul negru și șoșonei albi. Mă întreb dacă au venit și ei, pentru că azi este o zi nemaipomenit de importantă.
Și iată! Am ajuns. Stau ascuns în spatele cortinei. Mă emoționează luminile și gălăgia de dincolo de cortină. Dar cum am ajuns aici? Ei bine, asta s-a întâmplat cu mulți ani în urmă, când eram un doar un motănel visător. Nu-mi dau seama cum era viața fără să știi să scrii sau să citești.
Locuiam în subsolul unui anticariat. Era vară, iar frații mei tot încercau să evadeze de la subsol și să exploreze o lume nouă pentru ei: afară. Eu nu mă oboseam. Știam că mama nu ne-ar fi lăsat în veci să ieșim nesupravegheați. M-am ridicat din culcușul meu și m-am afundat în bezna subsolului. Întunericul nu era o problemă, deoarece noi vedem excelent noaptea. Dar nu știu cum se face că m-am împiedicat de un teanc de obiecte aruncate acolo. M-am aplecat și le-am adulmecat. Nu semănau deloc cu vreun șoarece sau cu o vrabie. Dar miroseau bine. Aveau un fel de înveliș și în interior erau niște foițe galbene cu câteva scrijelituri negre pe deasupra. Am scuturat foile, încercând să le curăț, dar semnele nu dispăreau. Toate erau la fel. Toate cu același soi de scrijelituri, care, culmea, stăteau frumos aliniate în rând. M-am îndepărtat de ele și am descoperit o scară. După cum părea, ducea înspre tavan. Am urcat și m-am trezit într-o cameră imensă, plină de rafturi, pe care se aflau mii de ce-o fi ele decolorate. Atunci am observat că se uita la mine un bătrân. Îmi zâmbea. Tata spunea să ne ferim de oameni, dar acesta părea blând.
Luni și ani au trecut, iar eu și Bătrânul am devenit cei mai buni amici. M-a învățat să vorbesc limba oamenilor și mi-a dezvăluit tainele cititului. Mă primea în fiecare zi, iar eu veneam și citeam. În anticariat veneau copii, tineri și bătrâni, iar Bătrânul părea că stă acolo la locul lui de când lumea. Odată, au venit niște copii mai mari care vorbeau șoptit. M-am apropiat de ei și am ascultat: „Nu știu cum, dar am reușit să supraviețuiesc clasei a VIII-a“, spunea o fată. „N-am crezut că o să reușesc“, a mărturisit un băiat. Mai auzisem discuții despre clasa a VIII-a, despre examen și multe altele. Atunci mi-a venit o idee.
Ziua următoare m-am dus țintă la Bătrân și i-am spus:
— Vreau să scriu o carte!
Bătrânul a scos atunci o mașinărie pe care o mai văzusem, dar nu știam ce este. Așa am început să scriu, în timp ce părinții și frații mei mă descurajau, spunându-mi: „Nu e de tine, Roby!“ sau „Pisicile nu pot face asta, Roby!“ Dar eu când scriam eram parcă în alt univers, într-o altă lume doar a mea. Nimeni nu-mi putea spune ce e posibil și ce nu e posibil. Nimeni nu-mi putea interzice un lucru! Aici eu controlam literele, cuvintele și personajele. Era un univers de cerneală care se tot extindea stea cu stea, cuvânt după cuvânt. Așa universul meu a crescut în continuare în jurul unei idei.
La un moment dat, exasperați, părinții și frații mei au spus:
— Ori trăiești ca noi, ori nu mai ai ce căuta aici!
Cu inima îndurerată mi-am luat rămas-bun de la căminul unde am copilărit și am pornit în căutarea unui loc de trai, dar nu prea departe de anticariat. În cele din urmă, am găsit subsolul unui magazin din apropierea anticariatului. Am stat acolo până am terminat cartea. Apoi Bătrânul m-a luat la el și m-a ajutat să public această carte. Tot el mi-a dat numele de acum, Robert Ersten.
La câteva luni de la publicarea cărții, când mergeam pe bulevardul Șoarece de Caramel, mă tot opreau pisici și motani ca să le dau autografe. Doar eram primul motan-scriitor. Eram invitat la multe evenimente. Devenisem cunoscut în lumea pisicească, precum și în cea a oamenilor.
Azi stau în fața publicului meu. Cortina se trage și sunt orbit de lumini, dar asta nu mă oprește să le spun tuturor că mi-am împlinit visul, acela de a deveni scriitor.
— Mă numesc Robert Ersten. Sunt autorul romanului Cum am supraviețuit clasei a VIII-a...
