Mărturisirea

           Robert Ersten?! Hmm... Cine oare ar putea fi? Mulți susțin că este un simplu scriitor care și-a început cariera cu o ciudățenie de carte, Cum am supraviețuit clasei a VIII-a. Alții, dimpotrivă, susțin că a scris enorm, cel puțin 100 de volume, și că a fost descoperit abia după... moarte. Asta cred însă doar cei care nu s-au interesat deloc de subiect.

Robert Ersten este, de fapt, un hamster. Da, exact, ce-i cu mirarea asta? A venit vremea să mărturisesc, oricât de greu mi-ar fi, că ilustrul autor e un hamster. Un hamster cu personalității multiple.

Totul a început acum un an, când am găsit un hamster pe stradă. Era singur, mic și neajutorat. L-am dus acasă, crezând că îl pot crește eu. I-am amenajat un mic spațiu într-o cutie, unde l-am ținut pentru următorul timp. În primele două săptămâni, totul a fost OK. Hamsterul dormita, nu făcea prea multe, oricum nu-mi dădea deocamdată niciun motiv de suspiciune. Își mai revenise și părea mai sănătos. A devenit foarte drăguț, îi crescuse cea mai pufoasă blană din lume. Din păcate, nu prea aveam timp de el, treceam printr-o perioadă cu tot felul de treburi sâcâitoare, de care n-am chef să-mi mai amintesc. Sincer nu mi-e dor de vremurile alea, n-au fost prea fericite pentru mine. Eram foarte preocupat de anumite lucruri – vă rog să nu vă gândiți neapărat la dragoste –, poate așa se explică faptul că mi-a luat atât de mult să observ că ceva nu era normal...

Hamsterul, care între timp mai crescuse, începuse de la o vreme să se poarte foarte ciudat: nu se mai mișca aproape deloc, deși părea absolut sănătos; mai mult, uneori părea chiar că ar sta pe gânduri.

Într-o zi, a început să se zbată și să scoată sunete ciudate. Firește că m-am îngrijorat, trebuia să-l ajut, dar cum? Am căutat pe un telefon mai vechi o aplicație pentru hamsteri, Jos plictiseala de cușcă, gândită special pentru ei și foarte eficientă, cel puțin așa se scria la comentarii. Am băgat telefonul în cușcă și m-am dus la culcare.

Ziua următoare, am fost șocat să văd că micul meu companion ieșise singur din aplicație. Și nu doar atât: ajunsese pe Wikipedia unde, să vezi și să nu crezi, citea despre hamsteri. Pe fața lui era o expresie de disperare. Începuseră să-i curgă lacrimi, ceea ce nu credeam că se putea. Totuși, era vorba de un... hamster. Te pomenești că aveam eu halucinații de la atâta Minecraft. Degeaba m-am frecat la ochi, că tot pe el îl vedeam.

Cum era posibil ca un hamster, prin hazard, să fi apăsat exact pe butoanele care trebuiau apăsate pentru a ajunge la pagina de Wikipedia despre hamsteri? Ceva nu era în regulă, dar ce? I-am dat de mâncare și-am deschis un pic cușca. Am întins mâna să-l mângâi, dar m-a mușcat și-a fugit. L-am căutat mult, am răscolit prin toată casa, am cotrobăit și-n lada unde-mi păstrez caietele din clasa întâi. Totul a fost degeaba, căci n-am putut să-l găsesc. Credeam că l-am pierdut pe veci.

Câteva luni mai târziu însă, m-am trezit într-o dimineață și am fost șocat. Pe masă se afla Hamsterul care, ăăă, îmi folosea laptopul. Pe lângă faptul că nu știu cum a reușit să-l deschidă, tasta de zor, cu fruntița aia minusculă parcă încrețită. Un document Word era deschis. Când m-a observat, a rămas nemișcat. Apoi, văzând că mă apropii de el, a făcut un gest cu lăbuța, stai, stai pe loc, așa că am încremenit. Nu, nu asta a fost cea mai mare surpriză a vieții mele, ci ceea ce-a urmat.

— Gabriel! m-a strigat deodată pe nume. Am amuțit, desigur, și mi-a trecut prin cap că poate visez. Dar nu era un vis.

— Gabriel, te rog, pot să explic totul.

Și-a început să-mi spună o poveste incredibilă. Se pare că hamsterul meu, cel pe care-l găsisem cândva pe stradă, fusese crescut într-un laborator. Acolo, când se testau pe el diverse produse de păr, s-a produs o greșeală. În mod inexplicabil, unul dintre ele l-a făcut să devină foarte inteligent. Schimbarea n-a fost bruscă, iar scopul produsului n-a fost atins, așa că hamsterul a fost eliberat. Din păcate însă, expunerea la substanțele acelea a avut și efecte negative: cu timpul începuse să sufere de personalități multiple, poate și de un pic de schizofrenie.

Am vorbit mult cu el și mi-a povestit că, folosind telefonul pe care i-l dădusem, a descoperit ce înseamnă a fi om. În timpul în care lipsise din casa mea, studiase în mare secret la Universitate, nu doar la o facultate, ci la toate, de la fizică la istorie. Cel mai mult i-a plăcut o bibliotecă de la Facultatea de Litere. Rămăsese vreo patru luni acolo. Și, deși avea mai multe personalități, fiecare dintre ele voia să scrie o carte. M-a rugat frumos să-l las să-mi folosească laptopul, iar eu, amețit și confuz cum eram, l-am lăsat. N-o să mă credeți dacă vă spun că a terminat cartea în numai o săptămână. Bineînțeles că eu am fost primul ei cititor.

După ce n-am putut-o lăsa din mână câteva ceasuri, am fost atât de impresionat, încât am luat o decizie foarte proastă. I-am furat textul și l-am trimis la Editura Arthur zicând că-i al meu și-al prietenilor mei dintr-un grup de scriere creativă, Liternauții. Elisa, Sara, David, Cristi, Catinca, Matei și Andrei s-au pomenit autori peste noapte. Plus coordonatoarea noastră, o scriitoare necunoscută, de care acum, trebuie să spun, mi-e groaznic de rușine. Așa că mărturisesc, în fine: Robert Ersten n-a fost o colaborare între mai mulți oameni, ci un hamster. Până și titlul, Cum am supraviețuit clasei a VIII-a, tot el l-a dat. Aceasta este mărturia mea și regret că am furat textul unui hamster atât de special. Sper că va putea cândva să mă ierte.

Ilustrație de Delia Calancia