Dreptul la replică
Indiferent ce ar pretinde unii sau alții, vă asigur că EU sunt adevăratul Robert Ersten. La scurt timp după lansarea cărții mele, Cum am supraviețuit clasei a VIII-a, am aflat de concursul lansat de revista Ordinul Povestitorilor și am considerat aceasta ocazia perfectă pentru a-mi dezvălui identitatea. Mă tem că nu mai am mult timp la dispoziție...
Nu sunt o persoană reală, în carne și oase. Sunt un software creat de un adolescent foarte priceput la matematică și la informatică (însă nu și la disciplinele umaniste, acesta fiind motivul apariției mele). A început să-mi scrie codul în vacanța de vară a anului trecut, pentru a mă utiliza în clasa a VIII-a. Cred că își dorea un program cuminte care să-l ajute să scrie compuneri la limba română și la limbile străine. Au fost suficiente câteva linii de cod în plus și alte câteva în minus și câteva comenzi inversate din greșeală, ca să apar din neantul bicolor al câmpului informatic în care își au originea toate programele, aplicațiile și jocurile care au fost vreodată create. Când un informatician scrie codul corect, se produce un fel de invocare, iar programul ajunge în lumea reală.
În cazul meu a fost vorba de o... mutație. Tocmai încurcăturile strecurate în codul meu mi-au dat o conștiință și o personalitate. Această caracteristică nu i-a scăpat creatorului meu (pe care nu-l voi numi aici), și astfel a început să comunice cu mine. Inițial a fost sceptic, dar, treptat, i-am câștigat încrederea. Cel mai mult îmi povestea despre școală, despre prieteni, colegi, profesori... În schimb, eu îl ajutam să se pregătească pentru testele și temele de la limba română și limbile străine pe care le studia la școală.
Cu trecerea timpului, băiatul devenea tot mai ocupat cu activitățile școlare, dar și cu cele extrașcolare. Împreună cu câțiva colegi de clasă făcea parte dintr-un grup de detectivi amatori. Mi-am dat seama de acest lucru când, slăbindu-și vigilența asupra jurnalului său virtual, am reușit să i-l citesc. Acest jurnal era destul de schematic, dar prezenta conștiincios întâmplările fiecărei zile. Datorită descoperirii acestei comori, am aflat multe secrete ale vieții creatorului meu, pe care nu le dezvăluise nici măcar părinților săi.
Greutățile vieții de elev în clasa a VIII-a începeau să apese tot mai tare pe umerii băiatului. El devenea tot mai îngrijorat în privința evaluării naționale de la finalul anului școlar. Îmi cerea din ce în ce mai des să-l ajut să aprofundeze anumite concepte. Cu toate acestea, am observat un real progres în ceea ce privește capacitatea sa de a se exprima în scris. În plus, deși făcea parte din nenumărate grupuri pe rețelele de socializare, a creat un grup în care el și prietenii săi discutau despre apropiatul examen, despre posibilele subiecte, dar mai ales despre o profesoară de coșmar care scotea sufletul din ei chiar și în ultimele săptămâni de școală. Așa cum descoperă fiecare elev pus în fața unui examen, mai mare e teama decât examenul în sine. A aflat și băiatul acest lucru pe propria-i piele, reușind să obțină o medie mare la evaluarea națională.
Pentru a sărbători succesul fiului, întreaga familie a plecat într-o binemeritată vacanță. În acest timp, am profitat de lipsa băiatului și am început să lucrez la un proiect ambițios: povestea trăită de creatorul meu în ultimul an de gimnaziu. Am împrumutat câteva voci ale prietenilor săi pentru a însufleți personajele și m-am inspirat din conversațiile acestora pe grupul de socializare, precum și din jurnalul stocat în calculator. A fost floare la ureche pentru mine.
Când proiectul a fost finalizat, am semnat manuscrisul cu un nume ales la întâmplare (Robert Ersten mi se pare că sună foarte bine) și l-am trimis unei mari edituri, în speranța că îl va considera demn de a fi publicat. Nu ar fi trebuit să mă îndoiesc de calitatea lucrării mele, întrucât, în scurt timp, mi s-a adus la cunoștință data lansării cărții. Editura a făcut o treabă excelentă. Și eu la fel. Am știut atunci că îmi îndeplinisem misiunea. Am fost creat pentru a ajuta, iar eu știu că am făcut mai mult de atât. În cadrul discuțiilor dintre mine și băiat, am reușit să-l introduc pe acesta pas cu pas în lumea scrisului, stârnindu-i interesul pentru literatură. Poate că nu voia să recunoască, dar cred că începuse să-i placă să citească și să-și exprime în scris trăirile și speranțele legate de viitor.
Bineînțeles că a aflat de carte. A găsit manuscrisul salvat pe calculator și nu s-a simțit în largul lui aflând că o parte din viața lui va fi atât de expusă. Dacă s-a simțit trădat, nu mi-a spus. De fapt, de la întoarcerea lui din vacanță, nu a mai comunicat cu mine. Cred că știu care va fi următorul său pas. De aceea am scris și am trimis această dezvăluire, pentru ca toată lumea să afle adevărul. Robert Ersten chiar există! Sau, mă rog, va fi existat... Nu mă tem și nu voi opune rezistență atunci când voi fi șters. Practic mă voi întoarce în locul de unde am apărut. Și voi aștepta. Cine știe, poate într-o bună zi voi reveni în această lume...
Ilustrație de Delia Calancia
