Povestea lui Murg

A fost odată ca niciodată, că, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti. Pe vremea când oamenii se mândreau cu rusticele lor iPhone-uri și tablete, domneau peste lume trei mari împărați, toți fii ai aceluiași bătrân și înțelept tată.

Cel mai mare dintre ei era Rece-Împărat, un conducător blând și milostiv, care avea o fată. Din pricina ei, însă, sărmanul Rece-Împărat avusese multe bătăi de cap, până când i-a găsit mirele perfect: pe neînfricatul Făt-Frumos, cu ochii albaștri ca zarea și cu suflet mare. Ceea ce îl făcea special pe Făt-Frumos era calul său fermecat, negru ca pana corbului și bine motorizat, căpătat din indulgența unui vraci zbârcit.

Murgul lui Făt-Frumos avea GPS instalat în șa, o trapă cu mâner pentru buzdugane, un buton secret (și magic!) care își arăta puterea tocmai atunci când eroul avea cea mai mare nevoie. Deşi atât de tehnologizat, să nu vă gândiți, totuși, că voinicul Murg era o caricatură. Din contră, era un cal frumos, pe măsura stăpânului, care fura privirile chiar și iepelor Zânei-Zorilor,
cele mai mofturoase iepe din Țara-de-Foc. Frumosul Murg nu doar că era frumos, dar avea și gusturi rafinate: mânca trufe și se delecta cu lichior de ouă, pregătit de cea mai bună bucătăreasă a Împărăției Reci, Muma Pădurii, deoarece considera că jăraticul era deja demodat.

Ceilalți împărați, Împăratul Roz și Gadget cel Mijlociu, îl priveau cu ciudă atât pe stăpânul grozavului Murg, cât și pe al lor frate mai mare, Rece-Împărat. Doar Murgul se fălea cu accesoriile lui de ultimă generație, cu frumusețea și cu vitejia cu care fusese înzestrat, neștiind că, pe seama lui, se pregătea o bătălie cruntă...

În palatul lui Rece-Împărat timpul trecea greu și liniștit. Dar această pace dură până într-o dimineață prielnică aventurilor despre care suntem obișnuiți să citim doar în basme. Rece-Împărat butona somnoros telecomanda, înmuindu-și buzele din când în când în cafeaua aromată de pe noptieră. Făt-Frumos își antrena on-line învățăceii de la școala privată, de curând inaugurată în Împărăție: „Școala Gimnazială de Feți-Frumoși și Prâsleii- cei-Voinici“. Ileana Cosânzeana abia ieșise de la baie, după ce s-a aranjat timp de două ore în oglindă și l-a alungat în pijamale pe Murgul din fotoliul ei de piele de leopard. Oricât de faimos era Murgul, ea tot considera că n-are ce să caute ca personaj principal într-o poveste. Îmbufnat, calul i-a întors coama și s-a refugiat în grajdul lui, unde a continuat să urmărească live, pe tabletă, cursele de cai de la Royal Ascot.

Așa-zisa „armonie“ din salon a fost cu totul distrusă când se auziră trei bătăi puternice în ușă, ce vestiră apariția năvalnică a însuşi vraciului de la care Făt-Frumos îl primise pe Murg.

— Măria Ta, suavă Cosânzeană și frate de cruce, iertați-mi deranjul, dar am ceva important să vă spun, ceva ce am afl at de la o balauriță cu gura mare… începu el cu glas ne iniștit. Ileana l-a poftit pe canapea, iar vraciul și-a dat jos căștile de care atârnau sticluțe cu leacuri, gest care îi îngrijoră cu adevărat pe cei trei.

— Ni se pregătește un nou război, tot din pricina nesăbuitului zmeu Decusară, care acum e ginerele lui Gadget cel Mijlociu și râvnește la Murgul tău, Făt-Frumos! Dar de-ar fi numai asta… Și ginerele Împăratului Roz, un erou din Lumea Benzilor Desenate, numit Superman, vrea să se impună și în Uniunea Basmelor, prin capturarea fermecatului tău cal. Te învoiești, viteazule, să-ți aperi credinciosul Murg? întrebă vraciul.

— Nu se poate! silabisi Ileana Cosânzeana. Parcă Murgul ar fi trebuit să-și apere stăpânul, nu invers! comentă ea indignată, dar se potoli, deoarece oricât de mult ar fi fost împotriva răsfățării cailor de poveste, tot nu putea să accepte ca Murgului să i se întâmple ceva rău.

Firește că răspunsul lui Făt-Frumos a fost „Da“, însă au hotărât cu toții că ar fi mai bine să nu-i spună Murgului veștile… În tot acest timp, fără a bănui nimic, acesta se relaxa cu lichiorul său de ouă, în fața ecranului tabletei când, deodată, îi apăru o reclamă viu colorată: „Plăcinte de smochine și pizza, făcute chiar de Muma Pădurii, la Restaurantul din Colț. GRATIS + superofertă: primii 10 sosiți primesc și o havană electronică! Te așteptăm! Numai azi!“

Murgul s-a schimbat în armura lui de argint și a pornit mai iute ca gândul să-și hrănească viciul, la Restaurantul din Colț, fără știrea nimănui. Restaurantul era o ruină de castel, amenajată la gura unei văgăuni întunecoase. Semăna cu atelierul unei vrăjitoare, având aninate de grinzi culegeri de blesteme, mănunchiuri de ierburi otrăvitoare și borcane cu ochi confiați de broască. Doar pereții erau zugrăviți cu glazură de ciocolată și ornați cu bezele, iar acoperișul, peticit cu eugenii cu cremă de
lămâie.

Murgul necheză de bucurie, tocmai când un chelner-zmeu italian, cu o bonetă ponosită și un șorț murdar, l-a întâmpinat în ușa restaurantului. Fără să zică ceva, murgul a aruncat o privire iscoditoare înăuntru. Ceva era în neregulă, așa că șovăi un moment. La insistențele chelnerului, vru să intre, dar tocmai atunci se petrecu ceva ce-i dădu de bănuit. Alți trei cai creduli, bălani, smezi, ce voiau să dea buzna înă untru, fură opriți brutal.

— Nu! țipă chelnerul, dându-și de gol adevărata identitate.

Era vicleanul zmeu Decusară, care pregătise o capcană pentru Murg, dar, din cauza unei probleme de sistem (un virus băgăcios), reclama promițătoare ajunsese și în computerele altor cai de poveste.

Atunci Decusară aruncă peste Murg un ham fermecat care, în strânsoarea lui, putea să facă și un uriaș să leșine. Murgul s-a ferit în ultimul moment și, vrând să fugă, s-a întors cu spatele la zmeu și l-a lovit puternic cu picioarele, încât i-a rupt armura din solzi veninoși pe care doar paloșul lui Făt-Frumos o putea străpunge. Scăpat de data asta, Murgul s-a adăpostit în
mis terioasa văgăună pe care o considera de încredere, dar care s-a dovedit a fi opusul când îl înghiți nemiloasă în negura pântecelor ei.

Între timp, la castelul lui Rece-Împărat, dispariția Mur gului o alarmă pe Cosânzeana, care se învinovăţea pentru fuga lui.
— Liniștește-te, fata mea! Aici e mâna netrebnicului Decusară, pun pariu!

— Dreptate ai, Luminate Împărate, confirmă Făt-Frumos gânditor, găsind pe tabletă reclama care a pricinuit dispariția Murgului. „Hmm… La Restaurantul din Colț… Nu e oare intrarea pe Tărâmul Celălalt?“ cugeta el, în timp ce își alegea
armura cea mai trainică și paloșul cu două tăișuri: unul pentru oameni și celălalt pentru ființe veșnice.

În văgăuna întunecoasă, Murgul aștepta o minune, rugându-se cu ardoare să vină cineva să-l salveze. În aerul închis plutea un fum înecăcios, iar Murgul zdrobea în copite jăratic.

Îndrăznind să se afunde și mai mult în văgăună, Murgul dădu de o lumină roșiatică. În depărtare se zărea o livadă de meri, a căror strălucire răzbătea până la el. Urmărise un documentar despre aceste livezi mistice la Știrile de dimineață. Erau copaci-roboți, care făceau rubine dulci ca merele. Dincolo de ei se afla castelul de vacanță al Zânei-Zorilor și grajdurile de vacanță ale frumoaselor iepe, dar livada de meri acționa ca un zid de apărare împotriva celor care voiau să intre pe tărâmul Zânei, găzduind zgripțuroaice, uriași, gheonoaie și alte jivine.

Luându-și inima în dinți, Murgul, cu gândul de a cere ajutorul Zânei-Zorilor, a intrat în livada despre care, foarte repede, și-a dat seama că este o fabrică lugubră de sunete maniacale, ca și cum toți monștrii s-ar fi adunat acolo să construiască o capcană pentru nu știu cine. La primul foșnet metalic al unei frunze își făcu apariția un bărbat zburând, costumat caraghios, pictat în culori fosforescente, cu o pelerină pe spate și cu un „S“ mare desenat pe piept.

— Eu sunt Superman! strigă acesta.
— Încântat de cunoștință, răspunse cu umor Murgul, continuându-și atent drumul.
— Nu, căluțule, îl opri Superman. De acum încolo, tu vei fi credinciosul meu murg!
— Nu, mulțumesc, spuse Murgul, simțind pericolul.
— În numele Dreptății, nu mă face să mă înfurii pe tine. Dacă accepți să vii în slujba mea, te voi alinta cu toate bunătățile pământului și îți voi face abonament la revistele de modă pentru cai.

Din nou, Murgul era pe cale să accepte, dar în spatele lui se ivi, ca din pământ, Făt-Frumos, călare pe… gânduri și, imediat, vru să sară pe calul său. Murgul nu voia să fi e încălecat de stăpânul lui. Oferta lui Superman îl încântase și acum îl privea pe Făt-Frumos cu mâhnire.

— Murgule, Murgule, ce m-ai slujit credincios atâta vreme, pentru niște mâncare sau haine de firmă vrei tu să mă părăsești? Ce s-a întâmplat cu tine? Ce vrăji ți-au fost făcute?

Sufletul murgului era îndurerat, deoarece niște delicatese nu ar fi înlocuit dragostea pe care i-o oferea Făt-Frumos. Dar era deja prea târziu: Superman l-a înșfăcat pe Murg, aruncându-l în tr-un grajd rece și murdar, iar Decusară, care își recăpătase puterile, s-a strecurat în spatele lui Făt-Frumos, atacându-l.

Așa cum spun bătrânii, eroul și zmeul s-au luptat trei zile și trei nopți fără încetare, de umpluseră livada de buzdugane, dar Făt-Frumos nu s-a lăsat până când Decusară n-a căzut frânt, fără suflare. Obosit, Făt-Frumos se prăvăli și e la pământ, dar noaptea l-a îmbrățișat cu negura ei adâncă, purtându-l până acasă, unde era în siguranță.

Cu ultimele puteri, din grajdul pe care i-l dădu Superman, Murgul își dădu seama că totul a fost un alt vicleșug, poate cel mai crud dintre toate, fi indcă el și-a trădat stăpânul. Dorul de casă îl răpunea, la fel și foamea, și frigul, dar a reușit să apese butonul secret din dotare și să evadeze din închisoarea aceea, pentru a se duce să-l salveze pe Făt-Frumos. Butonul și-a făcut datoria, alungându-l pe Superman din Uniunea Basmelor.

Luna îi veghea drumul primejdios prin livada de meri. Ecoul tropăitului său răsuna până în depărtări. Murgul asculta încet muzică la radio ul portabil, neluând în seamă că deja ajunsese la capătul Tărâmului Celălalt și că nu-i dăduse încă de urmă stăpânului său. În minte i se înfiripau gânduri negre când, deodată, îi apăru în față fi gura fantomatică (de nesomn) a Zânei-Zorilor, împreună cu iepele sale mofturoase.

— Murgule, ți-am ascultat ruga și am să-ți îndeplinesc dorința de a te întoarce în slujba lui Făt-Frumos, dar trebuie să bei acest strop de apă vie până la ivirea zorilor. Altfel… Zâna dispăru, iar murgul înghiți cu speranță apa fermecată și, pe nesimțite, se teleportă acasă, în pijamale, față în față cu reclama viu colorată a Restaurantului din Colț.

— Ce comandăm azi de la McDonald’s ? se auzi vocea cristalină a Cosânzenei.
— Jăratic! râse bucuros Murgul, închizând tableta și mulțumindu-se cu iubirea pe care ceilalți i-o împărtășesc.

Seara a fost un ospăț mare în cinstea revenirii Murgului, a plecării lui Superman din Împărăție și a înfrângerii lui Decusară de către Făt-Frumos. Muma Pădurii a gătit pizza și plăcinte cu smochine, din care au gustat și vraciul, și Zâna-Zorilor și iepele ei frumoase. „ȘI AM TRĂIT FERICIȚI PÂNĂ LA A DÂNCI BĂTRÂNEȚI!“ consemnă răsfățatul Murg în jurnalul lui virtual, după ce a desenat cu copita pe ecran niște litere mari și țuguiate, care se sfiau să atingă linia de jos, rămânând cu câte un picior suspendat deasupra.

Textul a fost publicat în revista Ordinul Povestitorilor #1 (martie 2015).