Scriitorul de pe planeta Gorgonzola

Bună, eu sunt 0ßrT £r§tn sau Robert Ersten, cum mă cunoașteți voi, pământenii! Cum adică, sunteți surprinși? Chiar credeați că cineva cu un nume așa cool poate fi pământean? E prea frumos pentru a fi adevărat! Ei bine, eu provin de pe planeta Gorgonzola, care se află în Calea-Iaurtului, o prelungire a Căii-Lactee. Poate mă întrebați: „Cum ai ajuns scriitor? Cum de ai ajuns pe Terra?“ Bună întrebare, să o luăm cu începutul...

La începutul timpului, Văcuța Cosmică, numită și Văcuța Milka... o, prea în spate!

De mic voiam să ajung parlamentar. Și chiar mi se îndeplinise dorința, visul meu de o viață! Lucram ca aducător de cafea, dar în apărarea mea, tot eram considerat parte din guvern. Aveam uneori chiar și drept la vot, fiind, la rândul meu ales, de CGC (Comitetul Gorgonzial al Cafelei). În fruntea guvernului se afla domnul Glonald Crump, care a fost acuzat de plănuirea unui zid cosmic între planetele Gorgonzola și Mozzarella, urmând taxarea mozzarienilor (mozzarienii ăștia!). Ca urmare, guvernul putea pica, ceea ce însemna căderea în spațiu (la propriu) și exilarea pe diferite planete sau asteroizi a membrilor partidului. Singurii care puteau lua această decizie erau Executorii, care erau trei capre despre care se spune că au fost trimise de către Văcuța Cosmică în Calea-Iaurtului, la începuturi. Așa că procesul urma să fie unul greu...

Venise și Ziua Judecății. M-am întâlnit cu Crump și restul membrilor guvernului la Sala Execuției Galactice a Iaurtului, care se afla pe Meteoritul-Mascarpone, în mijlocul galaxiei. În sală, la o masă masivă din brânză Feta, stăteau Cele Trei Capre, împreună cu un traducător.

— Beeh! a strigat una dintre capre.

— Liniște în sală, a început traducătorul, Guvernul Partidului Gorgonzial Oranj este acuzat de încălcarea regulilor Constituției Lacteelor, încălcând articolul 1946, paragraful 6, punctul 14, care spune, citez: „Fără ziduri!“ Aveți ceva de spus în apărarea dumneavoastră, Domnule Crump?

— Fake news, fake news! a strigat acesta.

— Behee!

— Cine este pentru căderea guvernului, să behăie!

— BEEEH! s-a auzit în cor.

— Cine este contra?

Nu s-a auzit nimic.

— Beh!

— S-a votat, guvernul a căzut!

Am fost îndepărtați și duși fiecare la propriile capsule spațiale. Încet, încet, vedeam cum gigantica bucată triunghiulară de Gorgonzola, pe care o numeam casă, se îndepărta din ce în ce mai mult...

Dintr-odată m-am trezit. Eram tot în capsula mea, dar nu mai era în mișcare. M-am ridicat, am deschis ușa, iar în fața mea erau peste douăzeci de creaturi ciudate, cu capete mici, mâini și gâturi lungi. Erau pământeni, iar eu mă aflam pe Terra. Arătau exact cum erau descriși în cărțile SF, pe care le citeam când eram copil. De frică să nu fiu capturat, am început să fug cât mă țineau picioarele, dar oamenii erau tot pe urmele mele. După ceva timp, am luat-o la stânga și am intrat într-un gang, restul oamenilor trecând pe lângă mine, crezând că o luasem în față. În spatele meu era un container gri, pe care l-am deschis, descoperind o grămadă de pungi de plastic și o pereche de ochelari negri, vechi. I-am luat și i-am pus la ochi. Fix de ce aveam nevoie, o deghizare! Am ieșit în stradă, și, exact cum credeam, nimeni nu bănuia nimic.

Eram lihnit, așa că am intrat într-o clădire, din care venea un miros puternic de mâncare. Înăuntru era plin de oameni, care mergeau prin niște raioane pline de ambalaje colorate. Atunci m-am întors și am văzut cel mai frumos lucru posibil! Era Văcuța Cosmică pe un ambalaj albastru, pe care scria Milka. Imediat m-am pus în genunchi și am spus:

— Îți mulțumesc, Văcuță Cosmică, că ești mereu alături de mine, chiar și în cele mai îndepărtate locuri!

Am luat obiectul magic, i-am desfăcut ambalajul și am gustat. Era mâncarea perfectă, gustul fiind o combinație minunată de dulce și foarte dulce. Luasem deja câteva bucăți, când un om îmbrăcat în negru a strigat:

— Hei, ce faci acolo?

Atunci am fugit repede din clădire și m-am ascuns în același gang în care fusesem înainte. 

După o masă care a constat în Mâncarea Cosmică, m-am gândit că, pentru a mă descurca pe această planetă străină, îmi va trebui un job. Unul care nu necesită mult contact cu alte persoane, cum ar fi: un scriitor! Adică ce poate fi așa greu, doar scriu de când eram mic!

Așa că, două luni, timp în care am mâncat numai ciocolată (descoperisem numele), am scris o carte. Îmi retrag cuvintele, chiar nu a fost ușor. Era o carte despre un extraterestru care vine pentru prima dată pe Terra. Întâmplarea era inspirată din povestea mea. Singurul lucru care mai trebuia făcut era să merg cu cartea la o editură, pentru a fi publicată.

Am hotărât să merg să-mi prezint cartea unei edituri care avea clădirea principală destul de aproape de gangul meu.

 — Intrați! s-a auzit o voce groasă, după ce am bătut la ușă.

— Bună ziua! am spus eu.

— Domnul Ersten, nu-i așa? a spus un bărbat destul de gras, cu o barbă albă, lungă.

— Da, eu sunt!

— Despre ce este cartea dumneavoastră, domnule?

— Este povestea unui extraterestru care ajunge pentru prima dată pe Terra! am spus eu cu mândrie.

— Incredibil până unde poate imaginația cuiva, nu-i așa? Adică cine ar crede că există extratereștri, sunteți de acord?

— Mda... am spus eu destul de nervos. Acesta este manuscrisul. Omul cu barbă l-a luat, l-a deschis și a făcut ochii cât bilele de mozzarella.

— Domnule, ce este cu aceste inscripții?! a spus iritat.

— Sunt literele alfabetului chefir, am răspuns eu.

— Alfabetul Chefir? Pentru a accepta această carte trebuie să fie scrisă cu alfabetul latin! a spus pământeanul de-a dreptul indignat.

Ah, uitasem! Pământenii folosesc un alfabet diferit. Citisem asta mai demult.

Am ajuns acasă supărat. Credeam că nu mai există nicio soluție, dar în timp ce mâncam o bucată de ciocolată, mi-a venit o idee:

— De ce nu merg la școală? am început eu cu voce tare. Acolo sigur voi învăța alfabetul latin și voi putea deveni scriitor.

Zis și făcut! A doua zi am început să merg la școală, iar restul este istorie. Am terminat cei doisprezece ani de învățământ, trecând desigur, prin clasa a VIII-a, care m-a marcat pentru totdeauna! Mai târziu, acest lucru m-a inspirat să scriu o carte din mai multe perspective, numită Cum am supraviețuit clasei a VIII-a, care este destul de populară pe Terra, la momentul actual!

Cât despre prezent, m-am întors în Calea-Iaurtului și locuiesc pe asteroidul Cheddar. În principal, mă ocup cu comerțul cu ciocolată Milka, care se vinde foarte bine și cu vânzarea de cărți, pe care le-am scos pe piață de curând.

Mă numesc Robert Ersten, iar aceasta este povestea mea.

Ilustrație de Mircea Pop