Teleportarea și înțeleptul Mosina

Era o zi frumoasă de vară în care Mircea a hotărât să realizeze ce-și dorea de vreo doi ani: încerca să îşi construiască propria maşină a timpului. Avea multe lucruri reciclate din activităţile pe care le făcea şi o minte ascuţită.

Zi de zi se gândea, studia şi lucra la acea maşină a timpului. El dorea să se teleporteze în trecut, deoarece era foarte pasionat de istorie şi era şi foarte curios. Hotărâse să facă pe ascuns această maşină a timpului, fiindcă îi era frică să
nu fie certat de părinţii săi şi, după ce experimenta multe întâmplări, să i-o dăruiască surorii lui mai mari, care ar fi fost cu siguranţă extrem de mândră de el.

După ce termină maşina timpului, el observă ceva: nu putea să scrie anul în care se teleporta, aşa că s-a urcat în maşina specială, construită cu mult efort şi multe sentimente, şi a început călătoria. După câteva momente, el ajunse în Moldova,
pe vremea domnitorului Ştefan cel Mare. După câte vedea el, era iarnă, iar domnitorul Moldovei era în mijlocul unei lupte cu turcii.

Mircea aterizase într-o ladă cu mere care era lângă nişte femei care îşi acopereau copiii cu nişte pături mari şi groase, deoarece era ger afară, neavând unde se adăposti. Deodată, o femeie şocată întrebă:
— Măi flăcăule, ce faci aici? De unde vii tu?
— Vin din viitor, doamnă! Am venit să văd ce se întâmplă aici, sunt foarte pasionat de istorie.

— Şi ce se întâmplă în viitor, la voi, acolo?
— Sunt lucruri mult mai avansate: noi scriem cu nişte instrumente numite stilouri sau pixuri, folosim calculatoare, avem aeromobile, adică nişte maşini care zboară, putem privi la televizor pentru a ne informa, putem vorbi la telefon pentru a comunica în toate colţurile lumii, călătorim pe toate continentele şi avem multe alte lucruri noi, dar, din păcate, copiii nu sunt atât de cuminţi, trebuie să recunosc. În şcoala noastră, la istorie, am afl at că a existat în aceste vremuri un om numit Mosina cel Înţelept. Aş putea să afl u unde îl pot găsi sau dacă acest om există?

— Acolo, la voi, se știe bine; pe Mosina îl poţi găsi numai pe muntele acela, numit Aphel. El îţi poate răspunde la orice întrebare pe care i-o adresezi. Apropo, ce este o şcoală?
— O şcoală este locul în care copiii învaţă despre trecut şi pentru viitorul lor personal, învaţă să comunice cu toţi oamenii globului (în diferite limbi), învaţă să aibă un comportament civilizat faţă de cei din jur şi multe alte lucruri utile pentru viaţă.

— Uite, m-ai învăţat câte ceva despre viitor. Interesant, mulţumesc!
— Dar de ce voi sunteţi singure aici împreună cu copiii voştri, fără bărbaţi?
— Din păcate, turcii au dat năvală peste noi şi bărbaţii luptă pentru a apăra ţara. Noi aici ne ascundem pentru a ne salva vieţile... abia avem cu ce hrăni copiii...

Deodată, unii copii mai mici au început să plângă după taţii lor care luptau pentru a-i apăra pe ei şi ţara lor.
— Mă scuzaţi, doamnă, că i-am făcut pe copiii dumneavoastră să plângă, adăugă băiatul.

— Nu-i nimic, m-am obişnuit, îi putem calma numai spunându-le poveşti frumoase.
— Îmi pare rău, dar trebuie să plec în drum spre Mosina, să vorbesc cu el. Am să îi pun nişte întrebări. Vă mulţumesc pentru informaţii!

— La revedere, copile, a fost o bucurie să vorbesc cu tine! Te rog să ai grijă de tine, copil curajos!
— La revedere!

Şi aşa a plecat Mircea să îl caute pe Mosina, până când un turc îl văzu şi îl întrebă ce este cu el. Îl minţi, ca să nu fie luat prizonier, şi îi spuse că e un mesager turc şi că livrează un mesaj lui Ştefan cel Mare. Aşa îl păcăli pe turc şi îşi continuă drumul.

Când ajunse la poalele munţiilor, Mircea a trebuit să aleagă între drumul din dreapta şi cel din stânga. Unul din ele îl ducea pe calea cea bună, adică spre Mosina. El l-a ales pe cel din dreapta. Cu noroc, îl alesese pe cel bun şi, după două zile şi nopţi petrecute dormind pe munte, el ajunse la casa lui Mosina.

Ilustrație de Alexandru Ciubotariu

Bătu tare la ușă. Îi deschise un bătrân cam de 70 de ani. Era înţeleptul Mosina.
— Ce te aduce aici, la mine, copile? întrebă bătrânul.
— Am venit să vă pun o întrebare la care nimeni nu a putut să îmi răspundă.

— Ia zi, măi copile!
— De ce oamenii din trecut nu se pot muta cu noi, oamenii din viitor? Aşa am putea vedea cum s-ar înţelege între ei. Dacă nu se înţeleg bine, îi putem aduce înapoi. Astfel aţi scăpa şi de război! La noi, în viitor, nu există arme, oamenii nu se luptă între ei, peste tot domnesc liniştea, înţelegerea și voia bună! Aşa e viaţa adevărată! Care este părerea ta?

— Dar cum ai venit tu aici, dacă zici că eşti din viitor?
— Asta voiam şi eu să vă spun! Am construit o maşină a timpului cu care m-am teleportat, aici, în această perioadă în care domneşte Ştefan cel Mare. Pentru a ne teleporta toți, ne trebuie mai multe maşini ale timpului. Dar, pentru a face maşini ale timpului, trebuie să avem răbdare şi să reciclăm.

— Am înţeles, dar ce înseamnă a recicla?
— Pentru a recicla, trebuie să strângem multe lucruri de care lumea nu mai are nevoie. Dumneavoastră sunteţi de acord cu mutarea populaţiei din trecutul vostru în viitorul nostru?

— Da, copile, mai ales dacă putem scăpa de război! Ar fi minunat, cel mai bun lucru care ni s-ar putea întâmpla! Eşti singurul om de la care am putut să învăţ ceva folositor şi interesant, spuse Înţeleptul. Sunt foarte curios cum e acolo, la voi, în viitor.
— Vă mulţumesc pentru aprecieri, dar cam câte maşini ale timpului ar trebui să construim ca să transportăm toată populaţia din trecut, dacă într-o maşină încap maximum cincisprezece oameni?

— Eu spun că ne-ar trebui două sute de maşini ale timpului. Ştiu şi de unde să reciclăm lucruri. Şi aşa au început să lucreze cei doi, zi şi noapte, timp de jumătate de an, până când, în sfârşit, terminară toate cele două sute de maşini ale timpului. Cu ajutorul lui Mircea, Mosina coborî muntele şi îl anunţă pe domnitor şi poporul despre teleportarea în viitor. În plus, oamenii erau
şi mai fericiţi pentru că războiul se terminase. Mai ales acele mame şi acei copii cu care Mircea vorbise, deoarece taţii lor supravieţuiseră.

După teleportarea în viitor şi reteleportarea lui Mircea în lumea lui, toată lumea era fericită, în special oamenii din viitor, deoarece aveau lucruri de povestit cu cei din trecut. Toată lumea se simţea minunat, în deplină pace şi armonie. Mircea le căută pe acele doamne din trecut cu care vorbise şi le mulţumi!

Textul a fost publicat în revista Ordinul Povestitorilor #2 (noiembrie 2015).