O altfel de istorie

Este sfârșit de noiembrie. O ploaie lungă terorizase Hunedoara mea. Bălţile, unele mai mici, altele mai mari, sclipesc acum în lumina soarelui cu dinţi, iar eu m-am hotărât să ies în oraș.

Prin centru, la marginea trotuarului era o băltoacă în formă de pară murdară, iar eu, nevăzând pe nimeni în jur, am sărit în ea ca un mielușel primăvăratic. Fără să-mi dau seama cum, m-am trezit pe... un câmp de luptă?! Doar că nu era unul actual, cum am văzut la televizor prin Siria sau Pakistan, fi indcă oamenii foloseau numai arme albe: săbii, lănci, arcuri... Unii erau
îmbrăcaţi ţărănește, ca pe la pădureni, iar ceilalţi aveau armuri roșii. Atunci mi-am dat seama că nimerisem în trecut, dacii se luptau cu romanii. Dar era un altfel de trecut! Dacii și romanii ăștia își făceau selfi e-uri! Un roman s-a pozat lângă dacul omorât și-a postat pe... Facebook? De unde Facebook în secolul al II-lea? Am văzut cum răniţii se uitau la televizor! Emisiuni
ciudate: La Căruţă, invitat Decebal; La Teo Bellum se râdea pe seama războiului; Roman Direct, emisiunea de la televiziunea Traian TV, invitat împăratul Traian. Am văzut toate astea și i-am auzit! Mi-am șters ochelarii, dar nu s-a schimbat nimic! Era aievea! Era cam creepy!

M-am hotărât să intru într-un cort. Televizorul era pornit pe TVD1 (Televiziunea Dacă 1?), se difuza Dacojurnalul, tocmai era o știre ce suna cam așa: „Se caută strateg pentru armata dacă. Retribuţia lunară este de cincizeci de monede de aur și premierea o mie de monede dacă se câștigă vreo bătălie!“ L-am întrebat pe unul:

— Dac războinic, plin de răni, unde-l găsesc pe Decebal?
— Ce te interesează, măi copile? Du-te de te-mbracă și tu ca omul!
— Vreau să-l văd, vreau să-i fiu strateg!
— Tu, să-i fii tu strateg lui Decebal? Că doar n-o intrat Gebeleizis în tine?! Sau poate poţi lovi Roma cu fulgere? I le-ai furat lui Zeus?

— Doar spune-mi, că mă descurc eu!
— Bine, păzi-te-ar Zalmoxis, dar să știi că lui Decebal nu-i arde acum de plozi!

Dacul mi-a arătat intrarea într-o vilă de lemn. Acolo, o tânără m-a condus la Decebal. M-am înclinat și i-am zis:
— Mărite Decebal, dacă o să-mi accepţi planul, Zalmoxis îţi va-nvia oamenii, iar Bendis te va ocroti!
— La ce te-ai gândit, măi copile?
— Mai întăi voi construi o mașină a timpului, prin care îl voi aduce pe Traian la mine în timp, iar tu vei ataca „un cal fără cap“, cum s-ar zice.
— Du-te d-aici, copile, și nu mai vorbi prostii!
— Bine, Decebal, dar să nu mă chemi înapoi când vei pierde bătălia!

Ilustrație de Alexandru Ciubotariu

Am ieșit pe ușă, trist pentru că Decebal nu m-a luat în serios, dar hotărăt să-mi încerc norocul cu Traian. Am căutat un soldat roman și l-am întrebat:
— Măi romane neînfricat, unde-l pot găsi peTraian?
— Ave cu tot ce ţi-i sanctus, copile, da’ ce-ai cu el?
— Am ceva important să-i dezvălui. Unde-l pot găsi?

— La Roma. Dacă ajungi la el, poţi să-i ziciceva și pentru mine?
— Ce să-i spun?
— Spune-i că Dotonys își vrea libertatea, nu mai vrea să fi e centurion!
— Bine, jur pe facebook, o să-i zic!
— Ave, puer!

Ca să înţelegeţi mai bine unde-am nimerit, vă voi explica. Se pare că am prins așa-zisul al doilea război daco-roman. Din câte am înţeles, romanii au pornit atacul, fi indcă Decebal nu respectase acordul stabilit la primul război. Știm cu toţii cât de mult iubea libertatea! Astfel el devenise pericol public pentru imperiu. Așa că romanii s-au pornit de-au asediat cetăţile dacice. Eu eram la cetatea la care s-a dat al doilea cel mai aprig asalt după cel de la Sarmizegetusa, cetatea Ranisstorum, la câţiva kilometri de fortifi caţia cu același nume. Asediul din 105 a provocat mari daune celor două cetăţi, astfel încât capitala regiunii a fost construită pe teritoriul actualului oraș Brad, cetatea fiind numită colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.

Acum hai să-mi reiau istoria. În prima searăam înnoptat într-un cort cu romanul Dotonys, care m-a dus a doua zi la un căruţaș care-a spus că pentru drumul dus–întors Roma îmi ia 80 de monede de argint. Romanul mi-a dat 200 de argint și câteva de aur, fără să vadă căruţașul. De ce? Nu știu, i-au plăcut ochii mei verzi sau părul meu ciufulit?... I-am spus căruţașului că, dacă ajung în trei zile, îi voi da 120 de monede. După ce-a auzit suma, a înhămat trei cai la căruţă și duși am fost.

În prima zi am străbătut un peisaj superb, Dacia arăta ca într-o broșură antipoluare, doar că pe ici, pe colo, erau... fabrici de telefoane: Piatrasung, I-Piatră, Rokia, L.Piatră și Alcapiatră. De curiozitate, m-am oprit la una dintre fabrici și mi-am luat telefonul Piatrasung Galaxy S6 Edge. De înnoptat, am înnoptat în Serbia, la graniţa cu Bulgaria noastră, adică am dormit în
Imperiul Roman. De fapt, am dormit la pensiunea Serbia ka. La televizor prindeam posturi ca Music TV, (apăreau artiști ca Leonidas, Presley Romanul), Serbitzki (știri locale) și Traian TV, cu emisiuni de divertisment.

A doua zi am plecat dis-de-dimineaţă. Străbăteam tărâmuri magice pentru mine, un om din secolul XXI. Minunat, un adevărat documentar despre natura sălbatică. Iarbă verde ca smaraldul și animale care, în lumea poluată din 2015, nu mai trăiesc decât în rezervaţii.

Noaptea a doua am petrecut-o în Naporte, actualul Napoli, într-un han din lemn. Pe noul telefon prindeam internet, așa că mi-am descărcat Manualul de construire a unei pietre de călătorit în timp, de Pizzeti Macaronarri Belluci. Am adormit citindu-l.

A treia zi am pornit tot de dimineaţă. În Roma am ajuns pe la amiază. L-am lăsat pe căruţaș la un han, apoi m-am dus înspre palatul imperial. Norocul meu a fost că în acea zi se primeau oameni la Senat, împăratul și senatorii ascultau plângerile și rapoartele din imperiu. 

Când am intrat în sală, am rămas impresionat de treptele, colonadele înalte, dar și de mulţimea celor veniţi să vorbească. După o oră de așteptare, am reușit să mă strecor după Traian, care ieșise să... nu știu de ce ieșise. Am profitat de faptul că
a rămas uimit de costumaţia mea, așa că mi-am prezentat planul și i-am transmis dorinţa romanului.

Împăratul mi-a răspuns:
— Copile, nu am timp de nebunia ta! Auzi, călătorie în timp! Și romanului să-i spui să se ducă-n Dacia, că de astăzi nu mai este roman!

Și-a plecat. Ambii conducători m-au dezamăgit. M-am hotărât să-i aduc pe amândoi în timpul meu și să văd cum va decurge istoria.

Am plecat din Roma în ziua următoare și am ajuns peste cinci zile înapoi. De la romanul-dac Dotosys am primit 160 de monede de aur, din care mi-am cumpărat o casă și materialele pentru mașina timpului.

După o săptămână am terminat o mașinărie din piatră cu ajutorul căreia se poate călători în timp. Am reușit să o pornesc cu un combustibil din deșeuri toxice obţinute din pământ fertil – găsisem formule pe site-ul brusturentarina@ranisstorum.dca.
L-am luat pe căruţaș și el m-a dus la hotar, la Dunăre. Decebal și Traian negociau pacea. M-am apropiat și le-am spus că am mașina timpului. Dacă nu mă cred, să urce în mașinăria de piatră! M-au privit ironic, dar au venit, au urcat, iar eu am apăsat pe buton și, bum!, am ajuns în 2015, pe un platou de la televiziune. Îi vedeam pe cei doi conducători năuciţi de maneliști, burlăciţe, primari și parlamentari arestaţi, intelectuali rătăciţi la Garantat 100%...

După două ore, m-am hotărât să mă întorc în Dacia, să văd ce se întâmplă. Noul împărat roman era ofi ţerul Maximus, iar Dacia era condusă de Dotosys. Armatele se împiedicau în mormanele de noroi și, din greșeală, se înjunghiau singuri-singurei
când jucau Piatră Crush. Cele două popoare chiar că arătau ca un „cal fără cap“ sau ca un „cap fără ochi“!

Am mai stat în Dacia două ore, apoi m-am întors în 2015. Decebal și Traian făcuseră pace și se aliaseră, mediaţi de Adrian Cioroianu, la TVR Internaţional. Asta așteptam! I-am urcat în mașina timpului și i-am adus în timpul lor. I-au detronat pe Maximus și pe Dotosys, apoi au hotărât să formeze Imperiul Daco-Roman, cu ei doi co-împăraţi. Iar eu m-am întors acasă, vorba vine, în balta în care sărisem la începutul aventurii. Totul era ca înainte, nu lipsisem prea mult, vreo jumătate de oră, după telefonul meu. Ba mai mult, când am întrebat un trecător cât este ceasul și în ce zi suntem, el mi-a confirmat că eram plecat de 40 de minute. M-am întors în viteză acasă și am intrat pe Wikipedia, să văd dacă într-adevăr am fost în Dacia și da, acolo apărea istoria mea! Dar a doua zi a apărut afi șată acea istorie falsă pe care o cunoaște lumea.

Însă, dacă veţi căuta pe Wikipedia Imperiul Daco-Roman, veţi găsi, într-o zi de sfârșit de noiembrie, când orașul e plin de băltuţe mușcate de un soare cu dinţi, o altfel de istorie, istoria mea!

Textul a fost publicat în revista Ordinul Povestitorilor #2 (noiembrie 2015).