Bunicul manechin și iubirea

Mama îmi spunea mereu că Robert Ersten nu se poate mișca, că nu poate vorbi, că tot ce face este să stea ca un manechin și să privească oamenii opriți în fața vitrinelor. Se zvonește că o singură dată a ieșit din magazinul pe care și-l alesese drept casă și s-a dus direct la o școală de pe Strada Plantelor. Oamenii spuneau că timpul parcă se oprise în jurul lor atunci când l-au văzut pe Robert Ersten spărgând geamul vitrinei.

În ziua aceea, fiind dimineață și tocmai la ceasul când se descărca noua marfă, toate manechinele erau îmbrăcate la întâmplare, numai Robert Ersten nu. El avea un costum negru dintr-o catifea foarte lucioasă, iar de sub tivul pantalonilor se iveau gleznele și tălpile desculțe. Oamenii spuneau ca nu l-ar fi încăput absolut nicio pereche de încălțări. Se zicea că nici măcar nu avea picioare, că tălpile lui erau de fapt niște mâini mai lungi care, atunci când mergea, se strângeau în pumni. În loc de mâini, avea tot mâini, dar pe acelea le ținea mereu încordate, ca și când urma să prindă ceva în palme. Pe spate, destul de aproape de ceafă, avea crescute trei degete de care era prins un creion. Bunica, dacă tot avusese o relație serioasă cu el, deci îl cunoscuse pe Robert Ersten personal, spunea că scria cu degetele de la ceafă, pentru că acolo își prindea el cu multă siguranță și cele mai mărunte gânduri. Eu o cred pe cuvânt, însă câteodată mă întreb dacă nu dă cu capul de masă în timp ce scrie...

Tot bunica mi-a spus că atunci când ea era mică, Robert Ersten era aproape de vârsta ei, iar când ea a mai crescut, Robert Ersten a rămas la fel de mic. Și când ea a crescut și mai mult, Robert Ersten a rămas la fel de mic. „Dar tot era mai deștept decât mine!“ adăuga ea la sfârșit.

Bunica s-a îndrăgostit de el. Zicea mereu că l-a iubit atât de tare, pe cât își iubește nepoții la un loc. Dar nu am crezut-o. Sigur îl iubește mai mult. Se îndrăgostise atât de tare de el, încât l-a cerut în căsătorie. Da, ea pe el! Și s-au căsătorit. O vreme, Robert Ersten mi-a fost bunic, până când bunica a decis că trebuie să inițieze divorțul, Robert Ersten fiind „mult mai deștept“ decât ea. Pe bunica au deranjat-o mereu oamenii mai deștepți decât ea, iar pe Robert Ersten l-au deranjat mereu oamenii mult mai proști decât el. Bănuiesc că e clar de ce nu s-au potrivit niciodată. Cu toate astea, Robert Ersten a iubit-o mult pe bunica. I-a dedicat și poezii, în care îi spunea cât de tare o iubește.

Robert Ersten a mai scris și un roman, unul singur, despre niște copii de pe Strada Plantelor, despre nepoții lui de fapt. Pentru că, așa cum spuneam, bunica îl iubește pe Robert Ersten mai mult decât ne iubește pe noi, nepoții, însă Robert Ersten ne iubește pe noi mai mult decât pe bunica. Bănuiesc că e clar de ce nu s-au potrivit niciodată.

Robert Ersten a încercat mereu să o iubească pe bunica la fel de tare cum îl iubea ea pe el, însă nu a reușit. Toate poeziile pe care i le scria erau despre cât de mult iubește hainele ei, sau pantofii ei, pe care tot el i le cumpăra, dar niciodată nu scria poezii despre cât de tare o iubea pe ea dincolo de ceea ce se vedea. Bunica a fost foarte tristă din cauza asta, destul de mult timp ca să nu se poată obișnui.

— Robert Ersten nu știe să iubească ființele care nu sunt create de el. Robert Ersten nu poate să iubescă o floare, decât cea pe care o desenează el. 

Robert Ersten este un egoist! striga mereu bunica după fiecare ceartă pe care o avea cu el. Robert Ersten însă, oricât de egoist ar fi fost, avea cu trei degete mai mult decât oricare om din jurul lui. Deci avea cu trei numere mai mult. El, când număra, număra până la 13, deci avea cu trei motive mai mult să nu o iubească pe bunica.

— E mult mai deștept decât mine! Și mult mai egoist și are și cu trei numere mai mult! De asta e mai deștept! spunea bunica după ce se calma. Te iubesc de 13 ori, Robert Ersten! Măcar dacă m-ai iubi si tu tot de atâtea ori! Iar el răspundea:

— Mai bine mi-aș tăia un deget decât să te iubesc la maximum! Bănuiesc că e clar de ce nu s-au potrivit niciodată. Bunica îl iubea cât toate degetele ei la un loc, pe când Robert Ersten ar fi renunțat la toate doar ca să spună că nu o iubește. Robert Ersten nu e un egoist, nu e nici cel mai iubitor om de pe planetă, e doar un manechin, care privește din spatele vitrinei de 13 ori pe zi și care scapă doar când vrea să-și vadă nepoții de pe Strada Plantelor nr. 13.

Ilustrație de Alexandra Maria Stoica