Timpul se scurge fără întoarcere

               „În timp ce unii dintre voi bricolează la becul-fortăreață-protector-de-examen-și-furnizor-de-cereale-cu-lapte, am să vă spun adevăratele tehnici de supraviețuire în clasa a opta. Mai exact, vă propun un ghid, Examenofobia, făcut chiar de o războinică determinată să-și învingă frica. Acest ghid cuprinde cinci pași și, nu vreau să mă laud, dar după ce o să-mi treacă lenea și-l voi scrie pe hârtie, va fi cel mai util, popular și cunoscut ghid din toată lumea“ (p. 22).

Și, într-adevăr, cinci pași sunt oferiți, pe un ton ghiduș menit să stârnească interesul cititorilor. Însă trebuie luat în considerare faptul că instructajul nu se rezumă sub nicio formă la împărtășirea unor sfaturi utile și eventuala demonstrare a practicabilității lor. Cum am supraviețuit clasei a VIII-a nu este un ghid scris „ca la carte“, ci o colecție de trăiri și impresii notate ca într-un jurnal și povestite din cinci perspective, aparținând unui grup de prieteni, Clara, Dora, Filip, Luca și Raul. Această inițiativă își găsește locul într-un context autentic (un liceu teoretic de pe Strada Plantelor, din București), învăluit în atmosfera tensionantă a clasei a opta și perturbat de întoarcerea neașteptată a unei „pacoste“ de profesoară de germană, doamna Vlăsceanu.

„Cât am mai așteptat până să înceapă filmul – Fuga din Voronej, desigur –, m-am gândit că noi, cei din Reparabile Tempus, am putea scrie ceva despre toate poveștile din ultima vreme. Să ținem un jurnal, ceva, cred c-ar fi deosebit de pasionant. Luca probabil ar face numai glume, Clara ar scrie despre cât de enervant este Raul uneori, Filip ar descrie tehnologia străveche cu pasiune, Raul ar explica axiomele matematicii (să ridice mâna cine s-a prins de glumă!) și eu aș scrie despre Vlăsceanu și examen. Ah, la ce bazaconii mă mai gândesc și eu!“ (p. 111)

O astfel de bazaconie este totuși bine-venită oricând. În ciuda titlului, cartea poate fi o lectură potrivită nu numai pentru elevii aflați în pragul evaluării naționale, cât și pentru cei care au trecut de acest obstacol și își doresc să retrăiască anumite emoții. Întreaga acțiune pornește de la întemeierea unei societăți secrete, care are la bază vorbele poetului latin Vergiliu, Fugit irreparabile tempus (tradus ca „timpul se scurge fără întoarcere“). O trăsătură captivantă se găsește în decizia celor cinci prieteni de a-și numi societatea Reparabile Tempus, decizie luată fără nicio urmă de ezitare, ca o formă de revoltă intenționată la adresa Timpului nerăbdător. Personajele își motivează alegerea susținând că vor să salveze lumea, însă în subconștient, știu că vor trebui să se ajute pe ei înșiși odată cu începerea anului școlar.

Întâlnirile societății capătă contur și un aer misterios din clipa în care doamna Vlăsceanu, noul „infractor periculos“, începe să stăpânească teritoriul școlii prin comportamentul său paradoxal, aproape greu de crezut, și cei cinci prieteni sunt nevoiți să-și poarte discuțiile, pe fugă, fie pe un grup de WhatsApp (numit sugestiv Fugit), fie în biblioteca școlii, de ani buni aflată în renovare. Printre numeroasele meditații pentru pregătirea examenului sunt strecurate investigații care adâncesc din ce în ce mai mult misterul revenirii profesoarei. Pe lângă observațiile și presupunerile făcute, puse cap la cap, Clara, Dora, Filip, Luca și Raul au tendința de a rememora diverse amintiri neplăcute cu doamna Vlăsceanu și devin din ce în ce mai hotărâți să scoată la iveală latura ei secretă. Prin urmare, fiecare însemnare din jurnal presupune momente din trecut povestite în detaliu, frământări din prezent și speranțe proiectate în viitor. Adevărata putere a copiilor nu stă doar în ușurința de a-și exprima stările într-un stil neobișnuit și prietenos, ci mai degrabă în capacitatea extraordinară de a trăi simultan trecutul, prezentul și viitorul. S-ar putea spune că scopul întregii cărți este de a anula orice noțiune a timpului și de a-l trimite pe cititor cu gândul la posibilitatea unor aparente imposibilități.

„Eu însă mă plimbam printre tot ce a fost vreodată gândit și simțeam imensitatea aceasta ca și cum s-ar fi aflat în prezent. Până la urmă, care e diferența dintre ce există și ce-a existat?“ (p. 120)

Mergând mai departe, „atemporalitatea temporară“ în care se află detectivii introduce, treptat, și conceptul de escapism (revenindu-se așadar la traducerea the irreplaceable time escapes). Apar multe cazuri în care elevii de-a opta (în cazul personajelor principale, Dora, Filip și Luca) simt cu desăvârșire presiunea din partea părinților și a profesorilor în privința examenului.

„ – Germană, română, matematică!... Ai înțeles? Trebuie să înveți pe de rost caietul!

De câte ori n-am auzit asta. Cu varianta: «Nu treci examenul?! Muritor de foame ajungi.» Plus, preferata mea: «Ce Vianu? Ce Lazăr? Dacă nu scoți peste nouă, o să ajungi într-o clasă de retardați. Și dacă începi liceul așa, sigur îți ratezi toate șansele»“ (p. 8).

În astfel de circumstanțe, protagoniștilor nu le rămâne altceva de făcut decât să evadeze din realitate și să inventeze scenarii pe placul lor, care să le țină mintea ocupată într-un mod creativ:

Cum am supraviețuit clasei a VIII-a se transformă într-un ghid aparte, cu instrucțiuni strecurate printre rânduri și printre intențiile personajelor. Într-o permanentă criză de timp, eroii din Reparabile Tempus nu aleg să fie liderii atemporali, ci preferă să-și construiască o armată stabilă și să meargă pe același ritm cu cititorii de o inteligență perspicace. Cu fiecare privire aruncată în jur se dezvoltă spiritul de observație. Cu fiecare pătrundere în adâncul minții și al sufletului se va evidenția o nouă perspectivă ieșită din tipar. Drumul este totodată străbătut într-o clipită și prelungit până la infinit și, în acest caz, trebuie „pași mulți, rapizi, și se rezolvă tot greul din viață“. Reparabile Tempus ad infinitum!