O scrisoare pentru Apolodor

Dragă Apolodor,

În primul rând vreau să‑ți mărturisesc că te admir. Și îți sunt foarte recunoscător pentru că ai trecut prin atâtea belele pentru ca eu să pot citi povestea ta minunată. Și nu numai eu… Știu că nu ți‑a fost ușor să te desparți de prietenii tăi de la circ, să cazi din avion, să te trezești pe ghețurile de la Capul Nord, singur și cu parașuta spartă, să traversezi deșertul pe jos, să ajungi milionar, să te lupți cu Tâlharul din Connecticut, să fii aruncat din tren, să fii catapultat pe Lună și să cazi în fluviul Mississippi, să ajungi, în sfârșit, la Polul Sud, la familia de care ți‑a fost atât de dor, și de‑acolo să faci cale‑ntoarsă la București, de dorul prietenilor lăsați acolo. Și să găsești circul din Târgul Moșilor transformat în Circ de Stat.

O, știu că nu ți‑a fost deloc ușor să pățești tot ce‑ai pățit tu în cartea lui Gellu Naum. Știam că vei ieși cu bine din fiecare peripeție, dar de fiecare dată am stat cu sufletul la gură până când ai scăpat. Chiar dacă am citit povestea ta de nenumărate ori… Și, ori de câte ori am citit‑o, parcă o citeam pentru prima oară. Dar, și când nu o citeam, mă trezeam întrebându‑mă pe unde‑oi mai fi umblând și ce‑oi mai fi făcând. Știam că un pinguin ca tine nu‑i făcut să stea locului. Și‑atunci mă apucam să citesc din nou cartea, care, din nou, se termina prea repede și mă lăsa, din nou, dornic să aflu mai mult despre aventurile tale. Din carte lipsesc multe din întâmplările prin care‑ai trecut. Ne spune chiar Gellu Naum. El ți‑a reconstituit călătoriile după propriile tale însemnări împrăștiate, se pare, prin toată lumea, și departe de a fi complete: Cu mare caznă descifrez/ Ce scrie, printre ștersături:/ „...Străbat Canada, prin păduri....“/ „...Popas la tribul irochez...“/ Apoi un rând mai înțeleg:/ „...Plutim pe lacul Winni peg...“/ Și iar

e manuscrisul ud,/ Pătat, murdar, îngrozitor.../ (În orice caz Apolodor/ E clar că a pornit spre sud.)“

De aia mă tot întreb: ce ți s‑a întâmplat în pădurile canadiene? Cu cine te‑ai mai întâlnit acolo? Cum a fost popasul la irochezi? Te‑ai împrietenit cu ei? Sunt sigur că așa a fost. Cunoscându‑te pe tine, și cunoscându‑i pe irochezi, nu mă îndoiesc că între voi s‑a legat o prietenie nemaipomenită și v‑ați înțeles de minune. Te‑au luat cu ei la vânătoare? I‑ai luat cu tine la pescuit? Ai cântat cu ei în cor? Ați dansat? Ați fumat împreună pipa păcii? (Fără tutun, bineînțeles!) Cred că ți‑au dat și un nume, cum poartă cei din triburile lor… Oare cum ți‑or fi spus? Pasărea-cu-frac-mai-rotundă-decât-luna-plină? Pasărea-cu-aripi-crescute-înlăuntru? Călătorul-carea-dat-ocol-Pământului-fără-mocasini? Tenorul-dinTârgul-Moșilor?

Of, sunt atâtea lucruri pe care mi‑aș dori să le știu despre tine… Dar notele tale de călătorie – fie pierdute, fie deteriorate – sunt mai pline de pete albe ca harta unui ținut plin de primejdii. Iar Gellu Naum nu a mai scris despre tine de‑un car de ani. Și chiar el mărturisește că nu prea știe pe unde ai umblat înainte să te întorci la București: Sunt pagini goale-n manuscris/ Și n-aș vrea să înșir povești./ Un singur lucru e precis:/ Că într-o zi, Apolodor/ S-a reîntors la București.

Ei bine, eu aș vrea „să înșir povești“… Căci ce putem face dacă ne dorim să citim un nou episod din aventurile tale? Ni‑l putem imagina, sau putem încerca să‑l scriem chiar noi. Cred că nu mi‑ar fi venit ideea asta dacă nu l‑aș fi văzut pe băiețelul meu cât de trist a fost când i‑am terminat de citit cartea despre tine, aflând că aventurile dragului său Apolodor s‑au cam încheiat. Sigur, aș fi putut să i‑o citesc din nou, de la început. Chiar am făcut asta, ca să mai câștig timp – timp să găsesc o soluție pentru ca povestea să nu se termine atât de repede. Autorul tău te‑a înzestrat cu un chip și cu o personalitate făcute parcă anume să însuflețească noi și noi povești. Păi n‑ar fi fost păcat să lăsăm nefolosit un asemenea potențial? Așa că m‑am apucat de treabă. Am extins povestea ta, completând pentru început lista pinguinilor care te‑au întâmpinat când ai revenit printre ai tăi: Pe gheața Golfului Terrór/ S-a adunat cu mic cu mare/ Tot neamul lui Apolodor./ Și l-au primit la debarcare,/ Bunicu Apoloririn/ (Cel mai în vârstă pinguin)/ Și mama Apolodorica/ (O pinguină atâtica)/ Și tata Apolodorel/ (Un pinguin mărunt și chel)/ Și unchiul Apolodorini/ Și neamurile, și vecinii... Știi și tu... Mie mi se păreau prea puțini, iar băiețelului meu, la fel. De aceea am adăugat, încetul cu‑ncetul, noi pinguini, cărora am încercat să le croiesc versuri pe măsură. Sper să‑ți fi plăcut și ție noile personaje și prezentările lor. La început n‑am inventat prea mulți – câte doi, trei pe săptămână, adesea chiar mai puțini – atât cât să‑i mai potolesc dorul de tine băiețelului meu. Dar când băiețelul meu a mai crescut a început să citească singur, a descoperit tot mai multe cărți, și parcă nu ne‑am mai jucat „de‑a Apolodor“ la fel de mult ca înainte. Eu, în schimb, nu m‑am mai putut opri. Am continuat să mă joc singur. Am început să‑ți inventez tot mai mulți însoțitori, fiecare cu poveștile lor, mai mici sau mai mari, până când s‑au adunat destui cât să facă o carte – Cartea albă cu Apolodor sau Apolododecameronul. Cu ocazia asta am văzut de ce ești în stare când te lasă omu’ de capu’ tău: așa cum legendarul rege Midas transforma în aur tot ce atingea, tu transformi tot ce atingi în poveste. Iar povestea e mai prețioasă și mai înțeleaptă decât aurul. Și mai hrănitoare…

Și, dacă tot ai darul ăsta de a face o poveste din orice, m‑am gândit că ce‑ar fi să‑ți dau pe mână niște subiecte care într‑o lecție ar putea fi plictisitoare, dar într‑o poveste ar fi pe cât de instructive, pe‑atât de distractive. Bănuiam c‑o să‑ți placă în Delta Dunării și cred că nu m‑am înșelat – se vede din entuziasmul și încântarea cu care inventariezi păsările de‑acolo. Tot aud despre copii care, după ce au citit cartea singuri sau le‑au citit‑o părinții lor, vor să se facă ornitologi. E un semn clar că ai reușit de minune să împachetezi o lecție într‑o poveste.

Mă tot gândesc ce lecții să te rog să mai împachetezi în povești… Și rugămintea nu vine doar din partea mea. Împreună cu mine te roagă și Florentina Hojbotă, care îngrijește seria de cărți în care vom ambala „lecțiile“ tale, și Dan Ungureanu, în ale că rui ilustrații lumea ta prinde viață. Iar acum, alături de noi, îți construiesc lumi noi o mulțime de cititori dornici să‑ți ducă povestea mai departe. Prietena noastră Adina Popescu a adunat câteva din ele în acest număr al Ordinului Povestitorilor. Sperăm să‑ți placă!

Cu drag,

Florin