„Orice animal sau obiect poate deveni personaj“. Interviu cu Lavinia Braniște

De ce ai ales ca personaj principal pentru cărțile tale un purceluș? Şi de ce îl cheamă Rostogol?

Bunicul meu creștea purcei mici și îmi plăcea să mă joc cu ei prin curte. Îmi amintesc că le plăcea mult să‐i scarpini pe burtă, se puneau imediat cu copituțele în sus și te invitau să pui mâna pe ei. I‐am asociat dintotdeauna cu cățeii. Și numele Rostogol tot de la un cățel l‐am luat. Am cunoscut pe cineva din Deltă care avea un cățel mic, alb și cu părul mare, pe care‐l chema Rostogol.

Crezi că și animalele mai oropsite sau mai bătute de soarta precum porcii pot deveni eroi într‐o carte sau într‐un film?

Sigur că da, orice animal sau obiect poate deveni personaj. Dar pentru asta trebuie ca cititorul să se lase purtat de poveste și să creadă – în timp ce citește – că ce e scris acolo e posibil în universul cărții.

Care sunt calitățile și defectele lui Rostogol? Ce îl face un personaj?

Rostogol a fost foarte pasiv în primele două cărți. El nu a vorbit deloc. Abia acum, în Rostogol și vulcanii noroioși, a început să scrie poezii și să le recite. În primele două, totul se întâmplă pe lângă el, el este în centru, dar nu el e personajul principal. Așadar, începem să‐l descoperim (îl descoperim cu toții – întâi eu, apoi cititorii) abia acum. E un purcel muncitor și supus, care‐și dorește și el, ca toată lumea, să aibă prieteni și să fie iubit.

Care este animalul tău favorit din lumea reală?

Aș zice că delfinii sunt favoriții. Îmi plac mult viețuitoarele marine și mediul acvatic în general. Iar delfinii îmi plac atât de mult pentru că sunt inteligenți și se joacă.

Care este animalul tău imaginar favorit?

Când eram mică eram fascinată de Tragempinge, antilopa pe care o salvase Doctorul Aumădoare.

Cărțile tale reprezintă de fapt o fabulă modernă? Asta a fost intenția ta?

Nu, nicidecum. Intenția mea a fost să spun o poveste amuzantă cu animale. Dar pentru că modelele pentru aceste animale au fost de fapt oameni, cu toate necazurile și bucuriile lor, cu toate greutățile și recompensele vieții de azi, a ieșit fără să vreau ceva ce poate fi văzut la un moment dat și ca o fabulă modernă.

Tu scrii și pentru cititori adulți. Când te simți mai în largul tău – atunci când scrii pentru copii sau pentru adulți?

Când scriu pentru copii. Mă simt mai liberă și e mult mai amuzant și pentru mine, văd personajele în minte și râd alături de ele.

Ce părere au copiii cititori cu care te‐ai întâlnit despre Rostogol?

Mi‐au dat de înțeles că le place, deși mi‐au pus întrebări încuietoare despre vârsta lui Rostogol de la o carte la alta sau despre lucruri care nu aveau prea multă logică în poveste (cum ar fi dorința lui Socott de a‐l da vulpiței să‐l mănânce). Cel mai amuzant moment a fost într‐o întâlnire cu copiii la Iași, când un băiețel foarte mic, care știa pesemne că scriitorii n‐o duc prea bine, m‐a întrebat îngrijorat dacă am o viață grea. A trebuit să‐l liniștesc și să‐i spun că sunt bine, mulțumesc.

A consemnat Adina Popescu

Interviul a fost publicat în numărul Ordinul Povestitorilor #7.