Idei de cadouri de 1 Iunie pentru copii
1 Iunie se apropie cu pași repezi, iar părinții sunt în căutarea celor mai inspirate daruri pentru cei mici. Chiar dacă în topul preferințelor, copiii ar alege oricând jucăriile, cadourile pentru copii pot lua forme variate și depind foarte mult de vârsta la care se află ei. Cărți, jocuri, jucării și dulciuri sunt categoriile care țin topul preferințelor.
Îți prezentăm mai jos o listă cu idei de cadouri potrivite de 1 iunie pentru copilul tău, din care să faci cele mai bune alegeri în funcție de preferințele dar și de vârsta pe care o are cel mic.
Idei de cadouri de 1 Iunie pentru bebeluși
Dacă cel mic este încă în faza de bebeluș, nu înseamnă că nu este deja un moment potrivit în care să începi să-i citești lecturi din cărți ilustrate pentru copii între 0-7 ani. Ele oferă piticilor cele mai frumoase povești despre animale, natură, familie, prietenie, alături de ilustrații cu imagini și peisaje deosebite. Iată ce poți alege pentru piciul tău:
● Tu (nu) ești mic
Tu (nu) ești mic îl introduce pe piciul tău în fascinanta lume a dimensiunilor: ”Mic sau mare? Ei bine, depinde. Depinde de cine, de unde și cum privește.” Cartea bogat ilustrată este special concepută pentru copiii mici și foarte mici.
●Animale din savană
Cu un design deosebit și multe ilustrații, Animalele din savană oferă o experiență vizuală unică pentru copii, ajutându-i să călătorească în lumea animalelor din această parte îndepărtată a lumii.
●Întrebați-l pe dr. A. Pescăruș despre animale
Buff! Încă un sac cu scrisori de la animalele aflate în încurcătură a aterizat la picioarele Dr. A. Pescăruş, expert în consiliere: „Cum să construiesc un cuib mai bun?“, „De ce sunt atât de înaltă?“, „De ce vor toţi să mă mănânce?“, „Cum pot să scap de pete?“ Aducând în scenă hazliile rugăminţi de ajutor şi răspunsurile înţelepte ale Dr. A. Pescăruş, această carte este o modalitate inovatoare de a descoperi lumea acestor personaje pline de farmec.
Idei de cadouri de 1 Iunie pentru copii de 2-5 ani
Între 2-5 ani, copilul învață să înțeleagă și să interpreteze poveștile, iar ilustrațiile le permit să facă legătura mai bine între ceea ce văd și ce aud. Iată ce le poți citi copiilor în această perioadă.
●Micul meu manual de artă plastică
Cu ajutorul acestei cărți, cei mici învață să picteze distrându-se! Aici vei găsi tehnici simple și variate de acuarelă, desen, pictură cu degetele, explicate pas cu pas care te vor ajuta și pe tine să-i stimulezi micuțului tău creativitatea și dragostea pentru arta plastică!
Jungla de acasă este o poveste foarte amuzantă ce tratează un subiect care nu este mereu ușor de explicat: dezordinea din camera unui copil. Este o carte pentru toți acei copii care spun mereu ”NU” și nu vor să-și adune lucrurile, obicei pe care micii cititori îl identifică în comportamentul lor. Prin exemplul cărții, micuții văd acțiunea de depozitare ca fiind distractivă. Vă invităm să descoperiți singuri dacă vă identificați și voi cu personajul.
●Fram, ursul polar
Povestea înduioșătoare a celui mai îndrăgit urs polar trebuie cunoscută și de micuțul tău, iar ediția modernă se bucură de ilustrațiile lui Dan Ungureanu, care mărturisește că ”nu te întâlnești foarte des cu așa o carte”. Ghiduș, blând și deștept, mergând pe bicicletă și boxând sau împărțind bomboane copiilor, îi cucerește pe spectatori și circul întreg răsună de strigătele lor: „Vrem Fram! Vrem Fram! Vrem Fram!“
●Cartea albă cu Apolodor sau Apolododecameronul
Amestec rar de omagiu și satiră, Cartea albă cu Apolodor se citește cu zâmbetul pe buze și cu bucuria intensă dată de poezia bună. Prin seria nouă de aventuri ale îndrăgitului pinguin, Florin Bican reinterpretează și aruncă o lumină nouă asupra lui Apolodor și asupra lumii pinguinilor care-l întâmpină în Labrador: Apolodictator, Apolodizident, Apolodrama, Apoloaumădoare, Apolodiva și mulți, mulți alții, ilustrate de același Dan Ungureanu.
Idei de cadouri de 1 Iunie pentru copii de 5-7 ani
●Cartea cu elefanți
Cartea cu elefanți este un volum ilustrat despre marile pachiderme, în imagini şi texte care satisfac curiozitatea celor mici, și pe care ei le pot descoperi singuri.
●10 căţei. 10 mâţe şi alte versuri de abecedar
Tudor Arghezi (1880—1967) este cunoscut pentru scrierile sale în teatru, proză, poezie și pamflete, dar și pentru titlurile care se adresează copiilor. Pentru că nu prea-i plăceau cărțile de citire de pe vremea lui, a vrut să scrie el însuși un Abecedar care să fie pe placul micuților. Și uite așa, de fiecare dată când era într-o dispoziție jucăușă, mai adăuga o poezie în colecția de versuri de abecedar. În ”10 căței. 10 mâțe și alte versuri de abecedar” sunt poezii scurte și sprințare, parcă inspirate din numărătorile, ghicitorile și formulele ritmate pe care le spun copiii în jocurile lor, între 5 și 7 ani.
●Cel mai mare Gulliver
Matei, eroul lui Gellu Naum, este un puști care vrea și el să crească. Dar cine n-ar dori „să aibă pasul mare, ca să umble mai puţin“? Şi cine n-ar vrea să fie „înalt cât o casă cu nouă etaje“? Întrucât rostul poveștilor e acela de a deschide o fereastră către ieșirea din comun, în povestea pe care o vei citi se petrece un miracol măsurabil: eroului i se împlinește dorința ca prin farmec, și crește, și tot crește până când nimeni nu-i mai ajunge la nas, oricâte prăjini ar folosi și indiferent ce dimensiuni ar avea ele.
Idei de cadouri de 1 Iunie pentru copii de 7-10 ani
În această perioadă, copiii descoperă deja povești și aventuri din lumi fictive dar și reale, și este momentul potrivit în care ei să înceapă să abordeze tematici și personaje interesante, despre prietenie, școală, aventură, familie, curaj, creativitate și magie.
●Seria ”Poptropica”
Mister, acțiune și…hohote de râs, pe toate le găsesc copiii între 7-10 ani în seria de cărți de aventură Poptropica din colecția MiniGrafic de la Editura Grafic, cu ilustrații de Kory Merritt, co-creatorul benzilor desenate cu același nume. Mya, Oliver și Jorge pornesc într-o aventură neașteptată, care-i va purta în istoria lumii. Când o plimbare cu balonul cu aer cald se termină cu o prăbușire pe o insulă necunoscută, copiii cred că deja li s-a întâmplat tot ce putea fi mai rău. Doar că lucrurile se complică și mai tare: ei sunt atacați de animale pe care le credeau de mult dispărute și sunt luați prizonieri de o hoardă de vikingi. Dacă vor reuși cei trei prieteni să se elibereze sau nu și să găsească drumul spre casă, depinde de ei și de o veche hartă misterioasă.
●Seria Asterix, vol. Asterix, viteazul gal
Eroii gali aproape că nu pot fi despărțiți, mai ales că se completează de minune. Asterix, viteazul gal este mic de statură și isteț, în timp ce Obelix e un uriaș pofticios căruia mai tot timpul îi stă gândul la o serbare cu mistreți la proțap. Cei doi au apărut pentru prima dată în revista Pilote, în 1959. Inspirați de eroul gal Vercingetorix, scriitorul René Goscinny și artistul Albert Uderzo au plasat aventurile celor doi în antichitate, și le-au dat acestora puteri neobișnuite cu ajutorul unei poțiuni magice, preparate de druidul Panoramix. Banda desenată le-a permis celor doi autori să exploreze perioada respectivă și popoarele care populau lumea la acea vreme, dar și să se distreze de minune inserând calambururi și referințe din cultura contemporană. Aventurile sunt plasate în Galia anului 50 î.H., pe lângă singurul sătuc care reușește să se împotrivească legiunilor romane. Pentru a afla care-i taina care protejează barbarii de legiunile lui Cezar, centurionul Caius Bonus trimite un spion să se infiltreze în așezarea nu deosebit de bine fortificată. Acolo îi descoperă, și odată cu el și cititorul, pe Asterix, pe Obelix, pe bardul Cacofonix și pe șeful Brațscurturix.
●Când viitorul era mic. Juniorii
Cam prea rigidă și scorțoasă mai e și istoria asta uneori! Din când în când parcă s-ar cere un pic scuturată... Noroc cu povestitorii și ilustratorii noștri, care i-au găsit una-două ac de cojoc, punându-și imaginația la contribuție și croindu-i straie noi. Cum au reușit? Păi cu un strop de fantezie, și documentare cât cuprinde. Juniorii de vârstă preșcolară și școlară vor poposi pe rând în epoci și locuri felurite, unde îi așteaptă tot felul de personaje interesante: pe străzile Egiptului Antic, care abia așteaptă să-i fie descâlcite misterele, apoi în Evul Mediu, unde cavaleri destoinici duc lupte curajoase cu niște bieți... păduchi, și câte și mai câte. Nu-i rost de alte dezvăluiri! Și nici timp de pierdut – aventura îi așteaptă aici pe cei mici!
Idei de cadouri de 1 Iunie pentru copii de 10-12 ani
Lecturile dezvoltă imaginația datorită poveștilor ce oferă minții imagini complexe, deosebite și noi. În plus, cărțile beletristice îmbogățesc vocabularul copiilor aflați în intervalul de vârstă 10-12 ani, deoarece este perioada de formare educațională optimă. Tinerii vor putea avea conversații despre întâmplările petrecute în cărți și vor reuși să lege prietenii mult mai ușor datorită subiectelor comune de discuție pe care le au.
●Vrăjitorul din Oz
"Nouă, oamenilor din carne şi oase, indiferent cât de mohorâte şi de cenuşii ne-ar fi casele, ne e mai bine acolo decât în orice alt ţinut, oricât de frumos ar fi. Nicăieri nu-i ca acasă“. Luată pe sus de o tornadă, împreună cu Toto, cățelușul ei, dar și cu mica lor casă din Kansas, Dorothy ajunge pe tărâmul fantastic al lui Oz, lume presărată cu muchinezi jucăuși, păduri fermecate, căsuțe din porțelan și vrăjitoare care îi pune la numeroase încercări pe ea și pe noii ei tovarăși de drum: Sperie-Ciori, Omul de Tinichea și Leul cel Laș. Dar cine este Marele Vrăjitor din Oz, și ce poate face el pentru musafirii temerari? În scrierile lui Frank L. Baum este anticipată existenţa câtorva elemente comune din realitatea ulterioară, care însă pe atunci nu existau, cum ar fi televiziunea, laptopurile sau telefoanele fără fir.
●Aventurile lui Huckleberry Finn
Unul dintre cele mai citite romane clasice din întreaga literatură universală, Aventurile lui Huckleberry Finn este o poveste savuroasă, construită în jurul a trei băieţi curajoşi aflaţi într-un tărâm magic – malurile fluviului Mississippi. Huck, puştiul lipsit de educaţie şi de maniere, fuge din casa văduvei Douglas, simţindu-se „încolţit de un abecedar“ şi începe o călătorie fabuloasă la capătul căreia cei trei eroi, Huck, inimosul Jim şi ştrengarul Tom vor descoperi împreună ce înseamnă libertatea, curajul şi prietenia.
●Jurnalul unui puști
Nici în ziua de azi nu e deloc ușor să fii puști. Și nimeni nu știe asta mai bine decât Greg Heffley. Pericolele care te așteaptă când vrei să scapi de copilărie mai repede decât ar fi cazul sunt foarte bine ilustrate de cuvintele și desenele din jurnalul unui puști ținut cu sfințenie de Greg.
Idei de cadouri de 1 Iunie pentru copii de 12-14 ani
Cititul și poveștile sunt foarte importante pentru această vârstă a copilăriei deoarece acum se formează preferințele, gusturile și deprinderile educaționale, creative sau de comportament. Fiecare moment din perioada copilăriei contează în dezvoltarea optimă a copiilor, iar lecturile beletristice pot fi considerate prietenii lor în această etapă de creștere.
●Adevărata poveste a lui Charlotte Doyle
E anul 1832. Charlotte Doyle are 13 ani, a fost la studii în Anglia și urmează să se întoarcă acasă în Rhode Island. Deși trebuia să fie însoțită de două familii, acestea își anulează plecarea, iar fata se trezește singură într-o lungă călătorie pe mare. La scurt timp, Charlotte descoperă că se află în plin conflict între membrii echipajului. Fata încearcă din răsputeri să rămână de partea dreptății, dar nu mai știe în cine să-și pună baza. Legile marinărești sunt foarte stricte, iar împrejurările încurcate fac ca Charlotte să fie acuzată de crimă. Adevărata poveste a lui Charlotte Doyle este „O poveste fermecătoare, plină de acțiune, greu de uitat“, după cum afirmă Booklist.
●Cartea prafului I, La Belle Sauvage
Cartea prafului I, La Belle Sauvage este primul volum din trilogia creată de Philip Pullman care îi atrage pe adolescenți în lumea paralelă creată de Materiile Întunecate. ”Puține lucruri pe lumea asta merită să aștepți șaptesprezece ani....Cartea Prafului e o carte care a meritat așteptarea.“ afirmă cei de la The Washington Post.
●Harry Potter și piatra filosofală
Legendarul erou împlinește 25 de ani de la apariție, iar ”Hogwarts va fi mereu aici să-ţi ureze bun-venit.“ după cum afirmă creatoarea acestei lumi magice, J.K. Rowling. „Dacă în copilărie aş fi avut acces la cărţile cu Harry Potter, sunt convins că nu doar copilăria, ci şi tinereţea, maturitatea şi bătrâneţea mea ar fi arătat altfel.“ afirmă și Florin Bican, traducătorul în limba română al primului volum din seria Harry Potter.
Idei de cadouri de 1 Iunie pentru copii de peste 14 ani
O carte de beletristică este perfectă pentru zilele de weekend pe care tinerii de peste 14 ani le petrec în confortul propriului tău cămin, apreciind bucuria lecturii în solitudine. Ei vor regăsi volume sub semnătura celor mai mari nume ale literaturii românești și universale pentru adolescenți, care au contribuit semnificativ la îmbogățirea domeniului beletristicii, și care fac parte din categoria cărților a căror subiecte au trezit și vor trezi mereu atenția cititorilor.
●O istorie secretă a Ţării Vampirilor I: Cartea Pricoliciului
Cartea Pricoliciului este cel dintâi volum al trilogiei fantastice O istorie secretă a Ţării Vampirilor, o serie ce îşi propune să salveze mituri şi personaje sortite să dispară, dacă nu sunt povestite. Greuceanu, Pipăruş-Petru, Sfânta Miercuri, Ileana Cosânzeana sau Zmeul Tase au o viaţă banală care numai de basm nu este. În Ţara Vampirilor, vampirii sunt scoşi în afara legii, Împăraţii confundă prezentul cu trecutul, iar Preşedintele e speriat de o carte cu pagini albe care-i ameninţă viitorul. Nevoit să-şi părăsească grota, Pricoliciul porneşte la drum şi ajunge să fie implicat în poveştile altora, iar în cele din urmă descoperă că nu poate scăpa de Sfârşit decât dacă înţelege în ce măsură se întreţese povestea lui cu iţele Basmului.
●Dosarul Popcorn #1: Primul caz al Detectivilor Aerieni
Dosarul Popcorn #1: Primul caz al Detectivilor Aerieni este carte câștigătoare a secțiunii 8-14 ani din cadrul concursului Trofeul Arthur, ediția a IV-a, titlu apărut în colecția de la Editura Arthur.
O bijuterie absolută care poate fi citită de oricine este interesat de lumea naturală. Istoria lumii în 100 animale, scrisă de Simon Barnes este o explorare fascinantă a influenței diferitelor specii asupra umanității și dezvoltării civilizației. Capitolele sunt scurte, educative prin faptul că transmit informații despre animale pe care nu le știam cu adevărat despre starea de vulnerabilitate, dispariție,modul în care sunt tratate de oameni.
●O scurtă istorie a lumii
De la Vechiul Regat Egiptean la Cruciade, de la căderea Romei la căderea Zidului Berlinului, este ambițiosul orizont al acestei „scurte“ istorii, pe care cel mai important istoric de artă al secolului, Ernst Gombrich, a scris-o în tinerețe și care rămâne și azi una dintre cele mai citite cărți ale genului. Autorul reușește să strecoare mii de ani de istorie în doar câteva sute de pagini, fără să-ți lase impresia că a uitat ceva esențial: multe dintre momentele importante ale istoriei lumii sunt aici, povestite toate pentru copiii de peste 14 ani.
Ți-am pregătit o listă cu cele mai inspirate cadouri de 1 Iunie pe care le poți face copiilor de toate vârstele. Inspiră-te din recomandările de mai sus, pentru a-i face juniorului tău cel mai frumos cadou de Ziua Internațională a copilului!