Chestionar Arthur. 15 întrebări cu Beatrice
1. Care e numele tău?
Beatrice.
2. Ocupația?
Când sunt întrebată cu ce mă ocup, îmi place să spun că fac cărți.
3. Câți ani ai?
32.
4. Ce zodie ești?
Capricorn.
5. Care e prima carte Arthur pe care ai citit-o?
Cred că Acolo unde nu mai e trotuar a lui Shel Silverstein.
6. Care e cartea ta preferată de la Arthur?
Of, niciodată n-am știut să răspund la întrebările care-l au pe „preferat“ ăsta în interiorul lor. Dar aș zice Povestea fără sfârșit, Michael Ende.
7. Dar colecția preferată?
Hmm, Arthur Retro și Cărțile lui Radu.
8. Care e coperta ta preferată de la Arthur?
Îmi place mult mutrișoara lui Paddington, așa că mă gândesc acum la copertele cărților lui Michael Bond.
9. În ce carte Arthur te-ai teleporta?
Povestea fără sfârșit, Michael Ende.
10. Cu ce personaj Arthur ai forma echipa perfectă?
Cu Bastian din Povestea fără sfârșit, evident.
11. Ce titlu de la Arthur îți descrie personalitatea?
Iiii, ce întrebare faină! Regele tuturor sălbăticiunilor.
12. Care e citatul tău preferat dintr-o carte Arthur?
Îmi vin în minte tot felul de versuri din Acolo unde nu mai e trotuar. Așa că uite o scurtă poezie despre Roza cea obraznică, însă isteață tare, care mă amuză de fiecare dată când mi-o amintesc:
Ți-am tot spus, îi spuse mama, să nu mai mănânci cu mâna!
Roza a răspuns: — Prea bine! A pus la loc cârnăciorul,
După care, c-o mișcare, a-ntins după el piciorul.
13. Cu ce scriitor Arthur ți-ai petrece ziua de naștere?
Cu Beatrix Potter. Se spunea despre ea că prefera mai degrabă compania personajelor ei decât compania altor persoane, însă eu mereu mi-am imaginat că am fi putut să devenim prietene.
14. Dacă ai putea citi un singur scriitor Arthur pentru tot restul vieții, care ar fi?
Vaaai, greu! Michael Ende?
15. O urare pentru editura Arthur?
La mulți ani grozavi și la cât mai multe cărți de neuitat!