Biblioteci Arthur: Școli din comuna Murighiol
Întâlnirea noastră cu Alexandra Mitrică a fost „intermediată” de Apolodor, pe care scriitorul Florin Bican și ilustratorul Dan Ungureanu l-au trimis să descopere Delta Dunării, în primul volum din colecția Apolodor Explorator. Alexandra ne-a povestit că elevii din clasa mixtă de la Școala Primară Sarinasuf citeau cartea în pauze. Acesta a fost un motiv în plus pentru noi să pregătim o donație de cărți pentru bibliotecile de la Școala Primară Sarinasuf, Școala Gimnazială Murighiol și Școala de la Dunăvățu de Jos.
Am vrut să aflăm mai multe despre experiența Alexandrei cu elevii și despre obiceiurile lor de lectură. Povestea lor, mai jos.
Salut, sunt Alexandra, învățător debutant în învățământul public. Predau din septembrie la Școala Sarinasuf, substructură a Școlii Gimnaziale Murighiol.
Am ajuns aici prin programul Teach for Romania, care caută și pregătește oameni valoroși, cu sau fără experiență anterioară de predare, pentru a deveni profesori în învățământul de stat, pentru copiii din medii vulnerabile. Înainte de a-mi alege acest drum am locuit și lucrat câțiva ani în Londra, întâi în consultanță, apoi în mediul ONG, cu supraviețuitori ai violenței domestice și sclaviei moderne.
A fost o mare bucurie pentru mine să aflu că editura Arthur va publica o carte despre Apolodor în Deltă, chiar în septembrie când urma să intru la clasă pentru prima oară. Îmi căutam aliați de drum și am intuit că Apolodor poate fi unul dintre ei. Iubesc poveștile si păsările, așa că am trimis precomanda și am așteptat cuminte venirea cărții. Am citit-o întâia oară cu o colegă din Teach care mi-a povestit ce mult îl îndrăgește pe Apolodor din copilărie și împreună am discutat modalități de folosire a materialului la clasă.
Școala Primară Sarinasuf
Copiii cărora le predau au fost inițial uimiți de cât de mult îndrăgeam cartea și de faptul că împărtășeam din pasiunile mele cu ei. Urmăreau cu interes cum țin cartea în mâini, cum le arătam ilustrațiile și anumite detalii care îmi atrăseseră atenția. Apoi în mod firesc au început să-mi arate cât de mult iubesc și ei cartea, cerând-o în pauze, transformându-se din mici observatori ai lecturii în cititori chiar sub privirile mele. Bineînțeles, în clasa mea sunt copii care nu știu să citească încă, aici ajută mult ilustrațiile și faptul că citeam frecvent din carte, iar ei rememorau principalele momente ale poveștii prin intermediul superbelor ilustrații.
Apoi Doctorul Aumădoare a desăvârșit momentele de lectură în adevărate clipe de conectare. Ne strângeam în cerc în fiecare zi să citim măcar câteva minute și, dacă se întâmpla să uit, elevii mei aveau grijă să mai descoperim din aventurile doctorului și ale prietenilor lui.
Copiii de aici trăiesc o viață simplă, înconjurați de o natură care-ți taie respirația de multe ori, iar ei sunt mari pescari de mici și avizi admiratori de vulpi și șacali. Tehnologia și școala online i-a luat complet prin suprindere și pe ei și pe părinții și bunicii lor. Sunt binecuvântați să petreacă mult timp afară indiferent de vreme, deși iernile aici pot fi foarte dure. Este prima mea iarnă in Deltă așa că îi las pe elevii mei să mă ghideze cu ce se întâmplă iarna în zonă, cum ne bucurăm de natură, ce putem face pentru animale și păsări. Sunt cele mai frumoase răsărituri și apusuri, vin și pleacă păsări constant, e o minune să fii aici.
Recent am pornit un club de film pentru copiii din Sarinasuf și-s tare fericită să avem la îndemână cărți ca Heidi, fetița munților, Pinocchio, Domnul Fox, vulpoi fantastic, Matilda, pentru a reuși să dezbatem arta, munca artiștilor și felul cum poate fi transpusă în diferite tipuri de artă.
Simt că ce realizează editura Arthur ridică poveștile la nivelul copiilor de pretutindeni într-un mod blând și transformator.
Școala Gimnazială Murighiol
Citește și alte articole din aceeași serie:
Biblioteci Arthur: Comuna Colți. Interviu cu Mihaela Buruiană
Biblioteci Arthur: Secțiile de oncopediatrie IOB și Fundeni