Biblioteci Arthur: Comuna Colți. Interviu cu Mihaela Buruiană

La sfârșitul unui an dificil și neobișnuit pentru toți, ne uităm în urmă la câteva dintre locurile în care Editura Arthur a ajuns cu donații de cărți pentru copiii care au mare nevoie de ele, copii care nu au acces la biblioteci. Știm că e foarte important să-i obișnuim de mici cu lectura, și mai știm că unii copii nu au cărți acasă, nici acces la biblioteci. La o parte din ei încercăm să ajungem prin intermediul bibliotecilor locale. Iar în spatele unei astfel de acțiuni se află câțiva oameni cu care ținem legătura până când cărțile ajung acolo unde trebuie.

Ne-am propus să realizăm o serie de interviuri cu acești oameni, ca să aflăm direct de la ei poveștile locurilor în care venim cu sprijin în crearea unor biblioteci pentru copii. De curând, una dintre destinațiile noastre a fost Comuna Colți, județul Buzău. La inițiativa traducătoarei Mihaela Buruiană, elevii de la Școala gimnazială din Colți au acum o mică bibliotecă Arthur.

I-am pus câteva întrebări Mihaelei, ca să aflăm ce a determinat-o să ne contacteze. Și pentru că a tradus câteva cărți pentru copii publicate în colecțiile Arthur, am vrut să ne povestească despre cum a fost pentru ea anul 2020.

Școala gimnazială din Colți, jud. Buzău. Foto: Mihaela Buruiană

Cum te-ai hotărât să ne povestești despre copiii din satul în care locuiești și despre nevoia unei sponsorizări? 

Cărțile au făcut parte dintotdeauna din viața mea. Copil fiind, citeam tot ce găseam, aveam o sete nestăpânită de povești și deseori se întâmpla să renunț la joacă sau la orice altceva fiindcă preferam compania cărților. Pentru mine, lectura nu era o obligație, o corvoadă, ci cea mai mare plăcere și așa a rămas până în prezent.

Nu a fost o surpriză faptul că și viața de adult tot printre cărți mi-o petrec, în cea mai mare parte. Când nu citesc, traduc cărți (printre altele), scriu despre cărți (am avut câțiva ani un blog dedicat, Cărți și călătorii, pe care l-am părăsit o vreme, dar l-am resuscitat recent, sub un alt nume, Palimpsest), discut despre cărți cu alți pasionați etc. Ați înțeles, cred, că pentru mine cărțile ocupă un rol foarte important în tot ceea ce fac.

Când, forțată oarecum de izbucnirea pandemiei, am hotărât să mă mut la țară, am luat cu mine nu numai jumătate de apartament, inclusiv câteva zeci de cărți pe care le-am tot înmulțit între timp, ci și stilul ăsta de viață. Și mi-am dorit să-l împărtășesc și altora, în special copiilor, din noua mea comunitate. De ce în special copiilor? Păi pentru că, în general, educația mi se pare esențială atât la nivel de individ, cât și de societate, dar ea nu se face numai în familie și la școală, ci și prin interacțiuni cu alți oameni, alte realități, alte moduri de a vedea lumea. Și cel mai ușor, mai la îndemână și mai convenabil mod de a afla tot felul de lucruri, de a învăța despre sine și despre celălalt, de a-ți însuși niște valori și niște principii de viață sănătoase și frumoase mi se pare cititul.

Am sortat din cărțile mele și am făcut câteva donații personale, răzlețe, dar școala din Colți reunește 45 de elevi de clasele I-VIII și voiam să ajung la toți. Așa că m-am gândit că ar fi mult mai utile niște donații de amploare. Am contactat câteva edituri cu care lucrez și Arthur a fost prima care a reacționat prompt și entuziast, lucru pentru care vă mulțumesc din nou. Cărțile au ajuns la școală și urmează să fie distribuite copiilor, iar eu sper ca asta să fie, vorba unui (film) clasic, începutul unei frumoase prietenii, care să inspire și alte colaborări similare. Arthur are cărți minunate (știu ce zic, am tradus și eu câteva), deci am toată încrederea că ele își vor găsi drumul spre inimile și mințile copiilor de aici.

Cum arată o zi din viața unui traducător care trăiește la țară, în vremuri de pandemie?

Foarte asemănătoare cu viața mea de traducător înainte de pandemie, dar și foarte diferită. Să explic :). Fiind freelancer, și înainte lucram de acasă. Fiind introvertită, am nevoie de oameni puțini, dar buni și dragi în jurul meu. Prin urmare, restricțiile aduse de pandemie m-au afectat destul de puțin din punctele astea de vedere. Ce îmi lipsește, însă, acum este posibilitatea de a călători liber și de a mă întâlni totuși fără rețineri cu prietenii, dar sper că vom trece peste toate astea cât de curând.

Norocul meu a fost că am putut da aglomerația, gălăgia și poluarea de la oraș pe liniștea, aerul curat și natura de la țară. De altfel, în asta constă și noutatea: orele lungi petrecute în fața calculatorului, în apartament, au fost fărâmițate de lucrul în grădină sau de plimbările pe dealuri, sirenele ambulanțelor au fost înlocuite de țârâit de greieri (apropo, recomand Greierul de la metrou, de George Selden, o frumusețe de carte de un autor clasic, apărută în traducerea mea la Arthur), iar cozile la supermarket au lăsat locul magazinelor mici dintr-o comunitate în care cam toată lumea se cunoaște cu toată lumea.

Concret, înainte mă aruncam direct în muncă și mă ridicam rareori de pe scaun, acum îmi încep ziua bându-mi cafeaua alături de un câine jucăuș și o pisică drăgălașă, iar pe parcursul zilei pot să fac pauze în aer curat, plimbându-mă în natură sau făcând diverse treburi prin curte. Parcă și traducerile merg mai bine în ritmul ăsta.

Ce activități de relaxare le-ai recomanda cititorilor “de la oraș” (așa cum ai fost și tu până de curând) nevoiți să stea cât mai mult timp în casă în această perioadă? 

Pentru că m-am înțelepțit acum, după ce am ajuns într-un cu totul alt mediu, aș vrea ca eu, cea de până acum câteva luni, să fi dat mai multă atenție următoarelor: să fac mai des pauze de la muncă, în care să nu stau tot cu ochii într-un ecran, pe platformele sociale, ci să ies la o plimbare scurtă prin parc sau să fac 15 minute de stretching după filmulețe de pe YouTube sau să citesc câteva pagini dintr-o carte frumoasă între două sarcini ori ședințe sau să tricotez (pasiune redescoperită recent, extrem de relaxantă) sau să mă uit la vreun serial cu episoade scurte și haioase.

Ce mi-a mai prins mie bine în perioada asta a fost să am un proiect care să-mi țină mintea ocupată și să mă entuziasmeze; în cazul meu, a fost vorba de renovarea și amenajarea casei, dar poate să fie orice: de la bricolaj la scris, de la desenat/pictat la cursuri diverse, disponibile online, de la sport la voluntariat. În funcție de dorințe, talente și posibilități, cred că se găsește câte ceva pentru fiecare (dar, dincolo de orice clișeu și poză instagramabilă, cu o carte bună, un ceai și o pisică în brațe nu puteți da greș, starea de bună-dispoziție este aproape garantată).