Tradusă în peste 40 de limbi, înduioșătoarea poveste scrisă de Luis Sepúlveda transmite un mesaj copleșitor despre prietenie și acceptarea celor de lângă noi.

Motanul Zorbas își petrece zilele liniștit și fericit în compania semenilor lui din neamul pisicesc. Până când o pescărușă îi tulbură somnul, lăsându-l pe cap cu una dintre cele mai mari responsabilități: să se îngrijească de puiul ei, care se va naște în curând.

Zorbas nu are de ales și trebuie să-și țină cumva promisiunea, pentru că un motan nu îşi încalcă niciodată cuvântul dat. 

Luis Sepúlveda și ingredientul magic al vieții - o recenzie de Florentina Hojbotă

Povestea unei pescărușe și a motanului care a învățat-o să zboare este prima carte pentru copii a lui Sepúlveda, și e dedicată fiilor lui, portului Hamburg și, desigur, motanului Zorbas. Este o poveste despre prietenie și încredere, în care găsim de toate: un pisoi clocitor, o enciclopedie care cuprinde secretele lumii, dar nu se dovedește de prea mare folos, și o pescărușă care crede că e pisică. Pescărușa asta, Afortunada, este cu adevărat norocoasă, așa cum îi spune și numele. Întâi și-ntâi, pentru că niciunuia dintre motanii care sunt familia ei nici măcar nu-i trece prin cap să o mănânce. Au făcut o promisiune și codul pisicilor pune mare preț pe onoare. Lumea animalelor este una simplă, în care se vorbește o singură limbă și armonia e garantată, atâta timp cât se pot înțelege între ele și nimeni nu-și calcă cuvântul dat. Oamenii, în schimb, sunt imprevizibili și pot provoca pagubele cele mai mari având cele mai bune intenții. Este și motivul pentru care pisicile respectă cu sfințenie interdicția de a le vorbi vreodată. Dar nu toți oamenii sunt la fel. O știe și pescărușa Kengah care, la începutul cărții, moare din cauza maniei oamenilor de a murdări marea cu gunoaiele lor, o știe și Zorbas, care a fost salvat de un băiat de treabă din ghearele unui pelican care-l lua drept broască. Iar pentru îndeplinirea celor trei promisiuni făcute lui Kengah, e nevoie ca și animalele, și oamenii să pună la bătaie tot ce știu și să aibă încredere unii în alții. Secretul unui astfel de pact, pare să ne spună cartea, și al unei vieți trăite cu sens, e tocmai găsirea unui scop comun, și înțelegerea faptului că atingerea lui nu stă în puterea unui singur motan, nici a unui singur om. Doar așa se poate găsi ceea ce Sepúlveda numea „ingredientul magic al vieții“. 

Citește recenzia completă pe blog.