O familie excentrică ● Sinceritate și umor bulversante ● Fenomen internațional

Castelul de sticlă este povestea adevărată și tulburătoare a unei familii nonconformiste pentru care aventura, spiritul liber și traiul neîngrădit de reguli inutile sunt mai presus decât confortul unui cămin tipic. Soții Walls își cresc cei patru copii învățându-i să nu se teamă de nimic, să gândească liber, să fie independenți, dar toate acestea vin cu prețul unei vieți de nomazi, al absenței unei case decente și, de multe ori, al lipsei mâncării și hainelor. Rex Walls, tatăl, un tip carismatic, de o extraordinară inteligență, îi învață pe copii istorie, fizică, vânează demoni împreună cu ei pentru a-i face să-și depășească temerile, le dăruiește stelele de pe cer de ziua lor, dar, dincolo de toate, nu reușește să le asigure un trai decent. Peste ani, fiica cea mijlocie, Jeannette, își povestește copilăria într-o carte unică, de un umor extraordinar, dar și de o profunzime emoționantă.

Ceea ce face această carte atât de specială, devenită bestseller în numeroase țări, nu este doar curajul lui Jeannette Walls de a scrie lucrurile pe care un om obișnuit le-ar ascunde poate, din jenă, ci faptul că face asta cu tandrețe și dragoste față de familia sa, încercând mai degrabă să-și înțeleagă părinții decât să-i judece.

„Memoriile sunt basmele moderne. Autobiograful este pus față în față cu provocarea de a încerca să înțeleagă, să ierte, și chiar să iubească vrăjitoarea... Cititorii vor fi uimiți de inteligența și curajul copiilor familiei Walls.“ The New York Times Book Review

„Șocantă, tristă, pe alocuri melancolică, această carte minunat scrisă descrie cu sinceritate, dar și cu o surprinzătoare afecțiune, relațiile cu părinții și tăria legăturilor unei familii, la bine și la rău.“ American Library Association

„Câteodată, simţeam că dau greş faţă de Maureen, că nu îmi ţin promisiunea de a o proteja – promisiunea pe care i‑o făcusem atunci când o ţineam în braţe, când ne întorceam acasă de la spital, imediat după ce se născuse. Nu aveam cum să‑i ofer lucrurile de care avea cea mai mare nevoie: băi fierbinţi, un pat cald, castroane aburinde de cremă de grâu, dimineaţa, înainte să plece la şcoală – dar încercam să fac lucruri mărunte. Când a împlinit şapte ani, le‑am spus lui Brian şi lui Lori că trebuia să‑i luăm un cadou special. Ştiam că mama şi tata n‑o să‑i cumpere cadouri, de aceea am făcut economii timp de mai multe luni, ne‑am dus la Dollar General Store şi i‑am cumpărat un set de aparate electrocasnice pentru bucătărie, de jucărie, realizate într‑un mod destul de realist. Maşina de spălat se învârtea, iar frigiderul avea rafturi de metal. Am presupus că astfel putea, măcar atunci când se juca, să se prefacă că avea  haine curate şi mese la ore regulate.”

Descoperă pe blog și alte povești despre solidaritate.

Citește un fragment din carte în Ziarul Financiar.