Anchetă: Locuiește în poveste! #2

A fost odată o poveste…

Cei care au trecut prin taberele concursului „Locuiește în poveste” continuă să locuiască în povești și după ce se întorc din tabără – prin volumele colective în care li se păstrează textele și ilustrațiile, prin textele și ilustrațiile cu care contribuie la revista „Ordinul povestitorilor”, prin lansările și târgurile de carte la care participă, prin continuarea prieteniilor legate atunci când au locuit în poveste pentru prima oară. Ei alcătuiesc deja o comunitate ai căror membri se racordează la povești și – prin povești – unii la alții. De câte ori vorbesc cu ei, mă bucur să-i regăsesc la fel de proaspeți și de îndrăgostiți de povești, așa cum i-am cunoscut în tabără. Mă bucur să fac parte din această comunitate…

Florin Bican

Reproducem mai jos răspunsurile lor la trei întrebări legate de locuirea lor în poveste:

Ce te-a determinat să participi la concursul de creație „Locuiește în poveste”?

Teodora Roșca:

Tabăra ”Locuiește în poveste" a reprezentat pentru mine o confirmare a pasiunii mele, care este scrisul. Deși am participat la numeroase concursuri și olimpiade, nimic nu mi-a marcat atât de semnificativ parcursul, generând o nouă armură de siguranță în propriile puteri. Patru ani mai târziu, reprezintă încă una dintre cele mai dragi amintiri, la care mă trezesc revenind iar și iar.

Elisa Merca:

În primul an nici nu eram foarte sigură de ce urma să se întâmple cu povestioara mea, știam doar că trebuie scrisă pentru un “mare concurs”, așa îmi spunea de fapt doamna Ioana Nicolaie, cea care m-a determinat să particip.

Lucian Antone Iordache:

Când am participat aveam 13-14 ani. Îmi doream faimă, voiam să fiu viitoarea senzație a scrisului românesc. Nu aveam suficient simț critic atunci pentru a vedea toate greșelile pe care le făceam și nici neajunsurile estetice. Nu e nimic mai complicat, simțeam că e singura scăpare valabilă în momentul de atunci, singurul mod prin care aș fi făcut un lucru care să conteze. Aveam ideea că poți obține nemurire prin scris, lucru complet adevărat, dar pe care nu mi-l mai doresc acum.

În ce fel te-au ajutat zilele petrecute acolo? Mai scrii/faci ilustrație? Ai publicat ceva?

Teodora Roșca:

Primul meu contact cu "Locuiește în poveste" a fost prilejuit de lectura cărții "Ce poți face cu două cuvinte" în compartimentul unui tren înfrățit cu un melc. Îmi amintesc și acum ziua în care, după ce cu un oftat admirativ am închis volumul, un anunț scris cu litere stacojii anunța posibilitatea publicării propriilor eseuri. Data de înscriere trecuse și nu mi-a rămas decât să sper la o mașină a timpului. Dar cum ce e dat să se întâmple găsește o cale de a se întâmpla, în ciuda trenurilor lente și lipsei unei mașini a timpului, vestea unei noi ediții a concursului și-a croit drumul spre mine prin marea de pixeli nărăvași. Din punctul acela, lucrurile s-au derulat rapid ca o ruletă lăsată să se ruleze grăbită în cochilia ei de plastic. Nu mai scrisesem cu atâta hotărâre, și simplul gând că putea exista o pagină fizică pe raftul unei librării care să-mi poarte ideile, era mai mult decât de ajuns să mă facă să-mi revizuiesc și îmbunătățesc textul. Rezultatul a fost o poveste încâlcită și bogată în convingeri proprii, care a reușit să își fluture mâinile pline de speranță îndeajuns cât să fie observată. A două poveste, căci aventură mea în tabăra Arthur nu a avut un singur capitol, a luat naștere asemenea primei, din fascinație și motivare, însă a fost mai sigură pe ea şi mai curajoasă. Tabăra Arthur a dat curaj poveștilor mele.

Elisa Merca:

A fost una din primele mele tabere, sau chiar prima dacă nu mă înșel. Părinții mei erau panicați, fiind prima dată când plec mai multe zile departe de casă. Și eu am avut mari emoții la început, neștiind la ce să mă aștept, însă dacă aș putea, cred că aș da orice să opresc timpul în tabăra „Locuiește în poveste” doar ca să reîntâlnesc toți oamenii minunați de acolo.

Nu am mai scris de ceva vreme, însă am primit o rubrica permanentă în revista “Ordinul povestitorilor” și încerc să mă ocup cât mai bine de ea, de fiecare dată când apare un număr nou.

Lucian Antone Iordache:

Zilele din tabără mi-au dat multă încredere în mine. M-am considerat un fel de debutant atunci, care trebuie doar să facă un pas mic spre literatura mare. După tabără nu am mai publicat ceva în afara unor texte din reviste de școală/locale – și pe acelea relativ obligat de circumstanțe. Strategia mea era să public întâi în revista „Iocan” și de acolo să merg spre o editură cu un volum scurt terminat de curând. Am continuat pe ideea asta, dar e momentan pusă în pauză de facultate, care îmi consumă mare parte din timp.

Cu ce te ocupi în prezent? Ce-ai vrea să faci mai departe?

Teodora Roșca:

Partea demnă de povestit este însă tabăra propriu-zisă, o incursiune de neuitat într-o lume a oamenilor care prețuiesc și respectă cuvintele, cu ajutorul cărora și alături de care găsesc noi modalități de a se exprima și de a își face prieteni noi. Dacă la început am fost timidă, privind cu sfială și admirație la toți scriitorii și ilustratorii fie ei seniori sau juniori, pe parcursul taberei am legat prietenii și am reușit să dărâm zidul de teamă pe care mulți tineri îl simt când vine vorba de a-și împărtăși ideile și de a se face auziți. Deși metafora zidului sună clişeic, o folosesc cu o imagine în gând: idei divers colorate, moi, străvezii, încercând să se cațăre confuz pe un perete abrupt. În timpul taberei, prin exercițiile de imaginație, compunerile scrise și textele citite de colegii și mentorii noştri, am realizat că este important să ai încredere în ideile tale, că e inutil să urmezi șabloane prestabilite și, cel mai important, am simțit că aparțin acestui mediu unde imaginația și libertatea creației sunt adevărata comoară a individului. Cu serile de lectură în sala comună , workshop-urile de creație din după-amiezile de vară și râsetele alături de noii prieteni, amintirea taberei rămâne una dulce și prețioasă, care a  contribuit la stilul meu de a scrie și la decizia mea de a continua să împărtășesc în diverse moduri ce simt și cred despre lume.

Anul acesta am terminat clasa a 12-a și deși au fost momente în care am fost ocupată cu activități pur școlare, am găsit timp să citesc și să scriu. Deși nu am mai participat la alte concursuri de scriere creativă, (numărul lor pentru elevii de liceu fiind redus), am continuat să scriu. E o nevoie care s-a manifestat și mai acut după cele două ediții ale concursului. În timpul liceului am descoperit literatura japoneză, care m-a fascinat prin subtilitățile ei, prin modul în care naratorul pare că plutește deasupra lumii pe care o descrie. Această pasiune pentru literatură și cultură japoneză, mi-a stârnit curiozitatea pentru limba japoneză. Ca iubitor de cuvinte mă intrigă modul în care fiecare limba are propriile capacități de a transmite, de a portretiza și cum textele japoneze au la baza o finețe profundă, am dorit să aflu dacă provine din straturile limbii ei. Pe scurt pentru anul viitor, am ales să îmbin latura mea artistică, dornică de a afla de unde anume se naște sensibilitate și ce conferă frumusesțea unei limbi, totodată provocându-mă cu trecerea la un registru străin, dar fascinant, cu latura mea practică, interesată de măsură în care manifestarea propriei originalitați este importantă într-un mediu competitiv al afacerilor. În următorii 4 ani voi studia "International business with Japanese" în Anglia în speranța găsirii unor răspunsuri la întrebările de mai sus. Între timp am de gând să continui să scriu și mi-ar plăcea să am din nou șansă unei experiențe asemănătoare cu cea din tabăra Arthur.

Elisa Merca:

Aș vrea sa dau la medicină, de aceea încerc să mă axez cât pot de tare pe partea aceasta, mai științifica, să zic.

Lucian Antone Iordache:

Sunt student la Facultatea de Medicină a Universității „Carol Davila”. Am multe planuri, de la cercetare până la a publica literatură sau a mă angaja la un spital de pe Coasta de Azur ca să fiu mereu în vacanță. Voi vedea unde se oprește săgeata când o să vină timpul să țintesc. Am nevoie de lucruri care să conteze pentru a face literatură, și mi-e din ce în ce mai greu să le găsesc.

Teodora Maria Roșca, câștigătoare a concursului Locuiește în poveste! la secțiunea Scriere creativă, Ediția a III-a (2014) și Ediția a IV-a (2015)

Elisa Merca, câștigătoare a concursului Locuiește în poveste! la secțiunea Scriere creativă, Ediția a III-a (2014), Ediția a IV-a (2015) și Ediția a V-a (2016)

Lucian Antone Iordache, câștigător al concursului Locuiește în poveste! la secțiunea Scriere creativă, Ediția a II-a (2013) și Ediția a III-a (2014)

Fotografii din tabăra Locuiește în poveste! Ediția a IV-a (2015)

Anchetă coordonată de Florin Bican 

Citește și articolul #1