Alexander Mihailovici Glikberg, mai cunoscut drept SAȘA CIORNÎI (1880–1932), a fost un poet, autor de satire și scriitor pentru copii rus, de origine evreiască. A avut o copilărie și o adolescență zbuciumate: la cincisprezece ani a fugit de acasă, a trăit o vreme la o mătușă din Sankt Petersburg, a fost adoptat de un ruso-francez din Jîtomîr.
După ce a lucrat ca ofițer vamal la granița cu Imperiul Austro-Ungar, apoi ca ziarist la revista Volinski Vestnik din Jîtomîr, a găsit un post administrativ la Căile Ferate Varșovia-Sankt Petersburg. A publicat prima colecție de versuri, intitulată „Nonsens“, în revista Zritel, folosind pseudonimul Sașa Ciornîi.
A cunoscut succesul de public cu satirele publicate în revista Satirikon. Printre admiratorii versurilor sale se număra și Vladimir Maiakovski, care știa multe din poeziile lui pe de rost și le recita adesea. În 1910 a publicat primul volum de versuri, Satire, urmat în 1911 de Satire și versuri. A mai publicat și cărțile pentru copii Cioccioc în 1913 și ABC animat în 1914. După Revoluția din Octombrie, a emigrat la Paris trecând prin Vilnius, Berlin și Roma. În emigrație a publicat Povești neserioase (1928) și Povești soldățești (1933). A patra carte de versuri, Insula copiilor, a apărut postum, în 1933.
A murit de infarct pe când ajuta la stingerea unui incendiu din Lavandou, în sudul Franței. Potrivit legendei, foxul Miki, „autorul“ poveștii Viață de câine: Jurnalul foxului Miki, s-a așezat pe pieptul lui Sașa Ciornîi și a murit odată cu el. În elogiul său, Vladimir Nabokov a zis despre Ciornîi: „Ne-a lăsat doar câteva cărți și o umbră tăcută și fermecătoare“. Iar Dmitri Șostakovici a pus pe muzică cinci din poeziile lui în Satire: Imagini din trecut, op. 109.
