Pachetul conține următoarele titluri:

Istoria lumii în 100 de animale

Iată cele 100 de animale care au influențat hotărâtor destinul întregii omeniri și modul în care înțelegem lumea înconjurătoare.

De la albine, ce polenizează plantele pe care le mâncăm, la cimpanzei, cu care împărțim 98% din genele noastre, această carte explorează relația unică și plină de învățăminte dintre noi și animale. Este un volum care le va oferi iubitorilor de natură o lectură încântătoare, plină de curiozități și informații la zi.

Ilustrațiile superbe realizate de Frann Preston-Gannon fac din Istoria lumii în 100 de animale o incitantă călătorie vizuală prin vastul regn animal de ieri și de azi.

Această carte ieșită din comun propune o listă de 100 de animale care au avut un mare impact asupra oamenilor și asupra felului în care vedem lumea din jurul nostru. De la albinele care ne polenizează hrana la cimpanzeii cu care împărțim 98% din ADN-ul nostru, această carte explorează acea relație unică și care dă de gândit dintre oameni și animale de-a lungul istoriei. Acest ghid plin de adevăruri și fapte interesante va inspira cu siguranță orice iubitor de animale de orice vârstă. Poate fi un cadou excelent care-i va bucura pe cei dragi.

Viață de câine: Jurnalul foxului Miki

Ca orice foxterier, Miki sare, prinde mingea și ronțăie zahăr. Știe să gândească, ba știe să și citească puțin. Preferatele lui sunt cărțile pentru copii. La un moment dat, nu se știe când și cum, s-a apucat de scris: cu creionul în gură și o labă așezată strategic pe caiet, să nu alunece. N-o fi știind el să ascută creioanele, dar are mintea brici – dovadă, chiar acest jurnal.  

Viața unui câine nu e deloc simplă. Miki, de exemplu, e gurmand. Îi plac apa – în niciun caz supa! – și carnea crudă, și ar vrea să mănânce direct de pe podea, nu din castron. Oamenii nu-l înțeleg, dar asta nu e o problemă, nici el nu prea înțelege lumea oamenilor… De ce, de exemplu, nu țin ei vaca în sufragerie, și bat drumul până la grajd? Și de ce vorbesc atât de mult, doar n-au un gramofon în burtă? De ce adulții citesc în gând, și nu cu voce tare, așa cum e cel mai frumos? Sau, mai important ca orice, oare copiii au coadă?