O nouă familie 

„Locuiește în poveste“ este mai mult decât o tabără de creație literară. Este un prilej minunat pentru a aduna, la un loc, persoane care împărtășesc aceleași pasiuni și aceleași trăiri. Este, cum a fost și pentru mine, o nouă familie. Speranța de a regăsi oameni frumoși, cu suflet bun se transformă din vis în realitate. Pot spune răspicat și cu bucurie că am luat parte la un asemenea vis-realitate, căci am simțit ceva ce niciodată nu va putea fi (de)scris în cuvinte. Pe lângă jovialitatea, inocența și chiar seninătatea cu care ne-a colorat sufletele aerul devenit, pentru noi, legendar, s-a mai strecurat încă o rază a purității:  prietenia! Ea a biruit totul. Așa cum așchie lângă așchie ațâță focul de tabără, om lângă om aprinde focul (de) nemistuit al prieteniei. 

- Fabian-Ionuț Martin, clasa a XI-a,  Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu“, Cluj-Napoca

Mii și mii de stele

Ce mi-a plăcut cel mai mult în Alma Vii? Nu pot da un răspuns exact, sincer. Poate că a fost momentul în care l-am văzut pe Horia cum intră pe poartă pentru că mi-a fost foarte dor de el (așa se întâmplă dacă treci de vreo trei ori prin taberele de la Arthur). Sau când nu purtam ochelarii, ca de obicei, și am văzut o grămadă de păr care se mișca înspre locul unde trebuia să ne întâlnim toți și mi-am dat seama imediat că era Gabi. Poate că a fost momentul în care mergeam pe stradă cu fetele din camera mea și brusc a apărut un om care căra în spate o cruce de vreo doi metri, iar primul nostru instinct a fost să fugim, chiar dacă eram în papuci, pantaloni scurți și geci în care înotam. Sau când a intrat câinele în camera noastră și l-am ademenit cu M&Ms afară, iar apoi ne-a fost teamă că o să moară și am pus pachetul de bomboane pe poartă, unde a stat vreo două zile ca un fel de „iarbă a câinilor“. Poate că a fost momentul în care ne-am apucat de revista Nimic cu o seară înainte de a trebui să o prezentăm și am reușit să creez un... nimic și mai mare, dar care se vinde. Și când am câștigat acel milion de euro, deși ceilalți lucraseră la revistele lor încă din prima zi din care ni s-a cerut să o facem. Sau când Fabian s-a transformat într-un om nebun după conspirații, iar toată lumea a stat și a ascultat tot ce a avut de spus despre crimele din Alma Vii. Poate că a fost momentul în care am mers la băieți, la Școala Veche, și am început să povestim lucruri din viața noastră din afara taberei și ne-am apropiat mult mai mult. Când am mers în drumeție și era să cad de vreo zece ori. Când am stat patru pe un hamac și era să îl rupem (ceea ce am și făcut, șșșt). Când am stat pe trambulină noaptea și am văzut mii și mii de stele. Când am făcut o zi întreagă glume despre tricoul în dungi al lui Horia. Când am avut ateliere comune. Când cei din cameră au crezut că vreau să îi omor pentru că nu mai dormisem mai mult de cinci ore pe noapte timp de o săptămână.
Așadar, ce mi-a plăcut cel mai mult în Alma Vii? Nu pot da un răspuns exact, sincer. Poate că au fost toate momentele pentru că am făcut mult prea multe pentru cele cinci zile pe care le-am avut la dispoziție.

- Alexandra Maria Stoica, clasa a XI-a,  Colegiul Național „Zinca Golescu“, Pitești 

©Foto: Ema Cojocaru