Un tărâm plin de sălbăticiuni, unde vom fi regi. #RefugiulPerfect 24
Din vârful patului, în miezul junglei. De pe pernă, direct pe o barcă care pleacă către un tărâm plin de sălbăticiuni, care de care mai fioroase. (Și mai caraghioase.)
Dar unde vom fi regi. Ca-n Regele tuturor sălbăticiunilor. Un refugiu neașteptat. Un refugiu perfect. #RefugiulPerfect 24
Un text de Diana Zografi
O să te mănânc îi spune Max mamei, jucându-se de-a lupul fioros și răsturnând totul prin casă. Max a supărat-o pe mama și e trimis în camera lui. Visul lui cu călătoria în țara monștrilor pe care îi domină – devine regele lor – e felul lui de a-și vindeca nemulțumirea. Nu-și poate domina mama, dar e stăpân peste niște ființe uriașe și mult mai puternice.
Gata, supărarea a trecut, monștrii îl ascultă, îl respectă și îl iubesc (Îmi vine să te mănânc!, acest joc între violență și dragoste).
Iar lui Max i se face dor de mama.
Și mamei i-a trecut supărarea, iar Max se întoarce, cina îl așteaptă (e caldă) și e tare bine acasă...
Aceasta este o carte cu multe, multe pupături.
Poate la început n-or fi pentru că monștrii sunt drăguți, poate pupăturile au alt scop – de îmblânzire, aș zice.
La o primă vedere, monștrii lui Sendak sunt înfricoșători. Dar priviți-i cu atenție, așa cum fac copiii. Deși au gheare lungi și colți ascuțiți, privirea lor e blândă. Până la urmă, sunt și ei mai mult caraghioși decât înfricoșători. Copiii simt repede asta, întâlnirea cu monștrii nu e nicio traumă.
Nu vă fie teamă de cărțile lui Sendak – priviți-le cu atenție, prin ochii copiilor.
Sendak a fost un artist adevărat, primul mare artist al genului. A publicat puține cărți – toate sunt puternice, profunde și de neuitat.