Dacă am scăpat din căsuța de turtă dulce, nu vom avea probleme să găsim ușa secretă din casa lui Coraline. Și totul va fi la fel ca înainte!... În #RefugiulPerfect 26

                                          Un text de Elena Zamfirescu

Unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă. Nouă uși sunt la mine în casă. Le știu foarte bine pe toate. Fiecare cum se deschide, în interiorul sau exteriorul camerei, cum arată, ce culoare are, dacă scârțâie sau nu.

Am timp suficient să caut a zecea ușă, acea ușă prin care a trecut și Coraline și care a dus-o în lumea părinților care aveau timp de ea, se jucau cu ea și îi făceau toate poftele, în care mâncarea era mai bună și jucăriile erau mai multe. Acea lume în care părinții aveau nasturi în loc de ochi și-n care poți rămâne dacă accepți și tu nasturi în schimbul ochilor.

Eu caut ușa care să mă ducă în lumea în care pot să merg din nou la școală și să-mi văd prietenii și colegii față în față și să-i pot îmbrățișa. Lumea în care să pot merge în parc să mă joc cu alți copii. Lumea în care mama, tata, vecinii, oamenii de pe stradă nu mai au mască pe față, lumea în care nu ghicești zâmbetele, ci le vezi. Lumea în care părinții merg la lucru, în care te lasă și te iau de la școală și de la after-school, în care ai teme adevărate de făcut, în care îți dorești să stai acasă și în care nu-ți este dor de școală. Lumea în care părinții își caută timp ca să stea cu tine și să se joace, în care mâncarea nu e atât de gustoasă cum e de când mama are atât de mult timp să gătească totul cu atenție și migală, în care să nu primești aproape orice joc, carte sau jucărie pe care ți-o dorești ca să te facă să uiți că nu ai voie să ieși din casă.

Caut ușa secretă pe care găsit-o Coraline, deși știu din carte că nu a fost o idee foarte bună. Dar îmi doresc atât de tare ca totul să fie la fel ca înainte...

Mă uit la mama care citește o carte. Se uită și ea la mine și-mi zâmbește și mă întreabă dacă vreau un măr. Spun că nu, mulțumesc. Mă uit la tata care se uită la știri la televizor. Tata-mi zâmbește, vine lângă mine, mă ia în brațe și-mi ciufulește părul.

Deschid din nou cartea Coraline de Neil Gaiman și încep să citesc. Sunt mulțumit cu lumea asta și cu părinții de acum. Știu că o să fie bine și știu că-mi iubesc familia și mai știu că singura ușă pe care vreau să o deschid este cea pe care o și poți închide foarte ușor: ușa de dincolo de coperta unei cărți.