Așa, așa, haideți mai aproape, nu vă sfiiți. Mai e loc în față, veniți și aici, să încapă toată lumea. Bun, acum că v-ați așezat, permiteți-mi să mă prezint: mă numesc Povestașul și voi fi gazda voastră în această seară. Văd multe fețe uimite în public – desigur înfățișarea mea este de vină... Da, dragilor, sunt un stiloul vorbitor, dar sunt mult mai mult de-atât. Vedeți voi, un an fără o zi stau închis în turnul Directorului Școlii pentru Bine și Rău și scriu neîncetat poveștile celor care merită: ale vitejilor care înfruntă cele mai mari primejdii și ale domnițelor cu suflet pur, pe de-o parte, și ale potrivnicilor lor: bestii fioroase, vrăjitoare istețe și regi nemiloși, de altă parte. Iar într-o singură zi din an vin aici, în fața voastră, a unor cititori aleși pe sprânceană, și vă vorbesc despre Bine și Rău.

Vă mai amintiți care sunt primele povești pe care le-ați auzit? Sunt basmele pe care vi le spuneau părinții sau bunicii înainte să adormiți. Vă povesteau despre Prâslea și merele de aur, despre omul spân și Împăratul Roșu, despre cum binele făcut se întoarce însutit și cum cei răi nu rămân niciodată nepedepsiți. Și multe dintre acele basme au rămas cu voi și în ziua de azi și vă aduceți cu drag aminte de ele. Și poate că și ideea de bine și cea de rău au fost sădite în mintea voastră tot atunci. Dar ați stat vreodată să vă gândiți cu adevărat la ele? Să le întoarceți pe toate părțile, să le puneți la îndoială și să vedeți dacă mai sunteți de acord cu ele?

Secole la rând, noi, cei de la Școala pentru Bine și Rău, am văzut totul în alb sau negru: cei cu suflet pur erau Buni și aveau să ajungă eroi viteji sau prințese înțelepte, iar cei cu suflet întinat erau Răi și, indiferent ce formă aveau să ia la terminarea școlii – balauri, vrăjitoare, regi, căpcăuni –, urmau să-și petreacă viața încercând să le vină de hac celor dintâi. Și aveau să dea greș, căci, nu-i așa, binele învinge întotdeauna....

Și așa s-ar fi scris toate poveștile până la sfârșitul timpului dacă la școala noastră nu ajungeau Sophie și Agatha. Vorba vine ajungeau, doar știți prea bine că Directorul Școlii răpește o dată la patru ani câte doi copii cu potențial de-a absolvi ori o școală, ori cealaltă. În funcție de cât de bine se descurcă la probele prin care au de trecut, pe elevii noștri îi așteaptă ori cinstea de-a fi personaje principale în povestea lor, ori rușinea de-a fi menționați în treacăt, personaje secundare neimportante și neinteresante.

Sophie și Agatha... Una blondă și frumoasă, cealaltă posacă și singuratică, fetele astea au reușit să dea totul peste cap! Din clipa în care au pus piciorul în școala noastră, au zguduit din temelii tot ce am știut până atunci despre Bine și Rău, despre povești și despre finaluri fericite. S-au luptat una cu alta, s-au împăcat, au creat alianțe și au încălcat reguli, dar eu zic că era nevoie de cineva ca ele. Am știut că vor face ceva măreț, așa că am început să le scriu povestea deși erau abia eleve – iar onoare mai mare nu există în lumea noastră.

Pe voi, dragi cititori, vă invit să le cunoașteți mai îndeaproape pe cele două fete cu un destin extraordinar. Nu trebuie decât să deschideți Școala pentru Bine și Rău și să vă lăsați purtați de povestea lor magică. Oho, o să vedeți ce greu o să vă fie să alegeți o tabără, un personaj favorit... O să vă scufundați cu tot în lumea din carte și o să uitați să mâncați, să beți, să dormiți. Acesta e efectul pe care-l au poveștile bune asupra cititorilor, iar eu, cel care le scriu, sunt tare mândru de asta.

Înainte să mă retrag înapoi în turnul meu, căci, iată, întâlnirea noastră a ajuns la final, vă mai dau un pont: să nu credeți că aventurile celor două prietene se termină aici. Tocmai ce am terminat de scris al doilea volum al poveștii lor și aștept cu nerăbdare să ajungă la voi. Pe curând, dragii mei, să ne regăsim cu bine în următoarea poveste!