Deși este greu de crezut, acestea sunt ingredientele pentru o carte perfectă. Și despre cum poți să descoperi un nou refugiu, perfect, într-o nouă familie (perfectă, desigur). 

                                                                Un text de Florin Bican, dintr-o serie de dialoguri imaginare cu Francisca

– Ești cel mai rău tătic, se îmbufnează Francisca.

– De ce? o întreabă tata.

– Pentru că nu mă lași afară.

– Crezi că părinții care-și lasă copiii afară sunt buni?

– Păi…

– Copiii familiei Willoughby, de pildă, aveau voie afară oricând.

– Înseamnă că părinții lor erau tare buni!

– Atât de buni, încât plănuiau să le aplice copiilor metoda Hansel și Gretel.

– Cum adică?

– Adică să-i lase afară undeva departe, ca să nu mai găsească niciodată drumul spre casă.

– Cine erau copiii ăștia?

– Un frate mai mare, doi gemeni și o soră mai mică. Și aveau o pisică…

– Aveau pisică? Păi dacă-i lăsau să aibă pisică, părinții lor chiar că erau buni!

– Mama lor îi tricotase pisicii un pulover – special pentru ea.

– Ce mamă super!

– Foarte super… Pentru gemeni tricotase doar un singur pulover, pe care trebuia să-l poarte pe rând.

– Făcuse economie?

– Da, era foarte economicoasă. De asta nici nu le dăduse nume gemenilor.

– Și cum îi striga?

– A și B.

– Și de ce voiau părinții să scape de ei?

– Probabil că așa fac părinții buni. N-ai zis tu că erau buni, că erau super?

– Și au scăpat?

– Au scăpat unii de alții. Că nici copiii nu erau fericiți cu asemenea părinți, chiar dacă-i lăsau afară tot timpul.

– De ce nu erau fericiți?

– Pentru că părinții îi obligau să vină la masă.

– Și ce dacă?

– Doamna Willoughby gătea atât de îngrozitor, încât mâncarea ei era o adevărată tortură pentru copii. Dar mai făcea și alte grozăvii…

– Ce?

– Păi, de pildă, odată le-a lăsat cineva la ușă o fetiță drăgălașă. Și părinții i-au obligat pe copii să scape de ea. Iar ca să nu mai fie atât de drăgălașă, doamna Willoughby i-a retezat superbele bucle cu foarfeca de croitorie…

– Și copiii ce-au făcut cu fetița?

– Au lăsat-o la ușa vecinului, un fabricant de dulciuri extraordinar de bogat, ai cărui soție și fiu dispăruseră într-o avalanșă. Iar vecinul a adoptat-o și și-a revenit din tristețea care-l copleșise.

– Și cum au scăpat copiii de părinții cei răi?

– A, acum nu mai sunt buni?

– Păi dacă i-au tăiat buclele fetiței și n-au primit-o la ei…

– Vezi? Și copiii erau foarte supărați. Așa că le-au adus părinților niște broșuri turistice de la o agenție care organiza excursii cu grad mare de risc.

– Și părinții s-au dus într-așa o excursie?

– Părinți ca ei n-ar rata o asemenea ocazie.

– Ce fraieri!

– Nu te grăbi să-i judeci. Înainte să plece, au angajat un agent imobiliar să vândă casa și să le trimită banii. Au angajat și o guvernantă, să aibă grijă de copii până se vinde casa.

– Și după aia?

– Copiii erau liberi să rămână toată viața afară, dar fără să ia nimic din casă. Doar lenjeria de corp.

– Și ce-au făcut?

– Au avut noroc cu guvernanta. Din greșeală, părinții angajaseră o guvernantă minunată, care-i iubea pe copii și-i ajuta să-i sperie pe cei ce voiau să cumpere casa. Până-ntr-o zi, când cumpărătorii au venit în timp ce copiii erau la plimbare cu guvernanta, iar la întoarcere au găsit casa vândută.

– Și au rămas afară?

– Stai să vezi! Chiar în plimbarea aia s-au întâlnit cu vecinul la care lăsaseră fetița și s-au împrietenit cu el. Așa că s-au mutat la fabricantul de dulciuri, cu guvernantă cu tot.

– Și au trăit fericiți până la adânci bătrâneți?

– Oameni ca ei nu îmbătrânesc. Doar trăiesc fericiți. Chiar dacă nu ies afară tot timpul.