O nouă zi, o nouă evadare de-acasă.

Mai întâi, o încarcerare. Într-o tabără… de corecție.

Apoi, o evadare ca-n filme.

La final (sau la-nceput, cine mai știu unde-i începutul și unde-i sfârșitul) un drum inițiatic, către vârful unui munte, unde de data asta o vrăjitoare (nu un vrăjitor din Oz) ne croiește destinul.

Gata! Am ajuns! (sau ne-am întors) la #RefugiulPerfect 19: Tabăra

                                                                   Un text de Elena Zamfirescu                            

Dragă Andrei, sper că încă mai suntem colegi de clasă, chiar dacă nu mai mergem la școală și că vei primi această scrisoare pe care încă nu știu cum să ți-o trimit, pentru că mama mi-a zis că nu am voie la telefon și tabletă pentru altceva decât teme (nu înțeleg de ce se pedepsește așa, doar ei am să-i fac viața amară pentru că nu mă pot și eu distra și relaxa cumva).

               Stau în casă de mai bine de 10 săptămâni deja. În fiecare zi trebuie să:

1- șterg praful;

2 - să fac exerciții din culegere;

3 - să completez fișele pe care le primesc de la doamna învățătoare;

4 - să citesc curiozități din enciclopedii;

5 - să mă uit la un documentar;

6 - să mă spăl pe dinți de măcar 2 ori;

7 - să îmi schimb pijamalele;

8 - să mă spăl pe mâini de 999999999999 de ori.

               Parcă aș fi la închisoare. Mai ales punctele 1, 6 și 7 mă fac să mă simt ca un ocnaș. Parcă aș fi Stanley din Tabăra. Așa este fiecare zi a mea. Repetitivă și plictisitoare ca melodiile preferate ale mamei.

               În fiecare zi am de săpat mai multe gropi și m-am săturat de ele până peste cap. Nici nu știu ce păcate am de ispășit de trebuie să fac mereu și mereu același lucru. Îmi iubesc familia, dar parcă aș vrea să apuc să mi se facă dor de ei. De exemplu, am observat că lui tata îi ies smocuri de păr negru din nas și din urechi. Sper să putem ieși din casă înainte să se transforme într-un ghem de păr. Iar mama e super pisăloagă și are o voce ascuțită pe care nu am auzit-o până acum. Tot timpul mă întreabă ce fac, chiar dacă vede ce fac. Mai înainte m-a văzut că sunt la baie și m-a întrebat ce fac. Nici nu știu cum să-i răspund... Îi iubesc pe amândoi foarte tare, însă în ultimul timp nici măcar gândurile mele nu se mai fac auzite de vocile lor.

               Bine, dacă stau să mă gândesc, viața mea în casă nu e chiar ca cea a lui Stanley care chiar o ducea nasol rău de tot în tabăra de reeducare. Adică, e nașpa să faci mereu toate lucrurile de pe listă de la 1 la 8, dar să sapi tot timpul gropi într-o arșită cumplită e mult, mult mai rău. Însă Stanley are parte de aventură, are parte emoții, de lucruri surprinzătoare și de adrenalină. La mine adrenalina și aventura apar atunci când: - simt un miros neplăcut și încerc să-mi dau seama de unde vine; - scot ai mei cumpărăturile și mă uit să văd dacă mi-au cumpărat și mie jeleurile și ciocolata caldă după care mă milogesc mereu și pe care mi le cumpără mereu în cantități prea mici; - încerc și reușesc să o conving pe mama să mă lase să mă joc Fortnite.

               Andrei, de fapt am vrut să-ți spun că am citit o carte foarte mișto: Tabăra de Louis Sachar. Nu pot să ți-o împrumut, dar o poți cumpăra online. Se citește repede și e suuper-mega palpitantă, nici nu-ți dai seama când ai terminat-o.

               Te sfătuiesc să le spui părinților tăi că e lectură obligatorie de la școală și să îți dai ochii peste cap când o primești. O să te lase în pace și or să se bucure când te văd că citești. Să-mi spui, te rog, dacă ai citit și tu ceva interesant, iar dacă mai găsesc și eu ceva la fel de fain îți scriu din nou. Asta dacă găsesc o modalitate să-ți trimit această scrisoare...

Al tău, Luca.