O buclă în timp este #RefugiulPerfect 6
Din junglă, mergem pe planeta Camazotz. Unde aflăm ce e un teseract
O buclă în timp este #RefugiulPerfect 6
Un text de Elena Zamfirescu
- Gata, am terminat aici, Andrei! Să mergem repede pe planeta Prehistoric Peril, dacă reușim să construim castelul, atunci reușim să reparăm racheta!
- Da, apasă pătrat și hai să mergem! Wow, Luca! Ce-i aici, cum să trecem peste râul ăsta de lavă?
- Am eu un plan. Folosim unealta de modelat pământul și ridicăm blocuri de piatră până oprim lava și putem trece!
- Nu o să reușim, hai să ne teleportăm repede pe altă planetă.
- Nu putem face asta. Nu știi că în Lego Worlds nu poți pleca de pe o planetă până nu ai făcut toate misiunile și construcția finală? Hai să vedem unde sunt restul personajelor pe care trebuie să le salvăm ca să activăm iar racheta.
- Am eu o idee, să ne teseractăm pe o altă planetă.
- Cum o să ne ajute teseractul dacă nu sunt doamnele Ce, Cine sau Care în jocul nostru? Charlie Wallace și Meg au avut noroc cu ele, iar Meg era super pricepută la științe. Eu nu reușesc să înțeleg nici fracțiile, îmi dau numai dureri de cap. De fapt, aș sta să citesc numai cărți fantastice și să mă joc toată ziua.
- Atunci eu zic să ne facem propriul joc video. Mihai, prietenul meu, e înscris la cursuri de programare pentru copii. Sunt sigur că ne poate face un joc exact așa cum vrem noi.
- Exact așa cum trebuie, vrei să spui.
- Să fie ca jocurile alea clasice, gen Minecraft știi? Dar să ai o super misiune, cum au copiii din O buclă în timp, să dea de urma tatălui lor, captiv pe o planetă înfiorătoare, Camazotz. Ar fi o aventură strașnică, să poți călători prin univers precum Meg, Charles Wallace și Calvin O'Keefe cu ajutorul teseractului.
- Da, o să fie super rachete pe care să le poți alege după numărul de misiuni pe care le-ai făcut.
- Nu, Luca, nu călătorește nimeni cu racheta, o să îl rugăm pe Mihai să facă bucle în timp și spațiu că să ajungem instant oriunde. Sunt sigur că programatorii ăștia se pricep de minune să facă scurtături în spațiu. Am văzut eu un documentar despre gaura de vierme, e foarte tare, cică poți călători în timp prin găurile din spațiu, pe bune, frate!
- Bun, bun. Așa îi zic. Misiunea este să aduni prieteni și putere din fiecare oprire ca să îl poți înfrunta pe IT și Umbra Neagră de pe planeta Camazotz. Facem și o oprire pe planeta unde personajele sunt plante?
- Da, da, musai. Sunt sigur că prietenul tău o să știe să facă personaje plate, exact ca în carte. Și pe Uriel, la centauri.
- Și dacă rămâi prizonier pe Camazotz precum Charlie Wallace? Pierzi jocul? Trebuie să găsim o soluție de rezervă. Ce opțiuni ai mai putea avea?
- Păi exact ca în carte, trebuie să te asiguri din timp că pleci în aventură alături de prieteni buni și inteligenți care să nu se teamă să îți vină în ajutor.
- Oare Mihai ne poate ajuta să adăugăm și elementul acela super secret de la final, cheia întregii povești?
- Hmmmm...aici ai dreptate. Oricât de priceput ar fi, cred că aici o să aibă o mare problemă. Nu mai bine jucăm noi în continuare Lego Worlds și după aceea mergem să mai începem o carte tare? Am auzit despre Vântul bate la ușă și Când mă vei întâlni. Una cică ar fi continuarea și alta e o carte pe tema călătoriei cu teseractul dintr-O buclă în timp, mi-a zis Maria, dintr-a VI-a C să le citesc, i-au plăcut ei foarte mult.
- Păi hai să o sunăm pe Maria să ne împrumute cărțile, jucăm mai târziu.