Alături de Bunica, nicio zi nu poate fi o zi plictisitoare.

                                                                                                                                              Un text de Elena Zamfirescu 

- Mamaaaaaaaaaa!

- Da, Luca?

- Vreau clătite!

- Nu avem făină.

- Ștrudel?

- Nu avem făină.

- Gogoși? Plăcinte? Papanași?

- Toate se fac cu făină, Luca, și nu avem, că nu am mai găsit la magazin.

               Mama îmi răspunde sec de fiecare dată și cu fiecare răspuns mă simt și mai nefericit. Nici nu am știut că e atât de importantă făina asta până acum sau că există atât de multă lume care să vrea în același timp să mănânce clătite, gogoși, plăcinte sau papanași. Mama spune că are de-a face cu faptul că trebuie să stăm în casă pentru că e pandemie. Eu cred că are de-a face cu Organizația Mondială a Oamenilor care nu știu să Facă Clătite și Gogoși, pe scurt OMOCNSFCG, și care au cumpărat toată făina pentru că acum chiar au timp să învețe.

               Bunica se uită la mine pe după ochelari și îmi face cu ochiul. Bunica mea este foarte șmecheră pentru că uneori reușește să facă lucruri pe care părinții ori nu știu să le facă, ori nu vor.

- Luca, câte e ceasul? mă întreabă bunica.

- Unsprezece fără un sfert.

               Bunica se ridică, își înfășoară capul cu o eșarfă neagră, își pune o mască la gură și la nas, o pereche de ochelari negri, mănușile ei favorite care sunt de piele și sunt tot negre, completează declarația pe propria răspundere și iese pe ușă.

               Se întoarce după o jumătate de oră cu două pungi de făină.

- Oau! Nu-mi vine să cred! Cum ai reușit să faci asta?!? zic cu gura până la urechi și super fericit.

- Eh, puiul bunicii, am și eu secretele mele.

- Cam ca bunica din Bunicuța hoțomană?

- Ha, ha, ha! Asta decizi tu! Crezi că bunicuța hoțomană s-ar fi strecurat pe străzi fentând fiecare vecin de aceeași vârstă care iese la cumpărături? M-am ascuns după o pisică, am urcat într-un copac, am sărit de pe un acoperiș pe altul până la magazinul meu preferat. Acolo m-am tupilat după al treilea om care stătea la coadă la intrare și care era fix Nea Costel de vizavi. Pentru că mă pricep foarte bine la deghizat ca un ninja adevărat, Nea Costel nici nu și-a dat seama că eram în spatele lui și și-a văzut de-ale lui. Am intrat în magazin, m-am strecurat pe lângă patru persoane care negociau pentru cele trei sticle de spirt de pe raft, pe lângă cele 3 mămici care trăgeau de ultimul săpun lichid, fac apoi un dublu salt, ajung cu capul în jos și fac doi pași pe tavan, mă învârt ca un titirez ca să mă strecor în depozit, amestec produsele pe rafturi, iau din zbor două pungi de făină albă abia primite, după care o iau la fugă și fac parkour prin zona de fructe și legume, zbor peste sticlele de apă, șutez cu putere cele două pungi de făină și îi spun casierului că plătesc cu cardul, trec printre picioarele crăcănate alte vecinului de la doi cu o alunecare plină de stil, fac un flick-flack de înaltă clasă, dau cu cardul pe POS cu stânga, cu dreapta iau făina și bonul, mai fac un salt la dozatorul de dezinfectant, mă rotesc pe lângă ceilalți bătrâni care stau la coadă ca să intre în magazin, mă arunc pe mașina vecinului de la etajul trei care și-a scos câinele la plimbare cu mașina ca de obicei, și cobor direct în fața blocului nostru. Eh, ce zici de aventura asta?

- Cred că ar trebui să luăm o pauză de la citit Bunicuța hoțomană. Eu nu sunt Ben și nu vreau să fiu instalator, tu nu ești un hoț internațional de bijuterii ca bunica din carte și nici nu avem de gând să dăm o spargere la Turnul Londrei ca să furăm Bijuteriile Coroanei. Cred că te afectează cam tare lectura repetată a cărții...

- Ai dreptate, tu nu ești Ben și eu nu sunt o bunicuță care fură bijuterii, dar eroină tot zic că sunt. Și da, mai ai dreptate că îmi place cam mult să citim împreună cărțile lui David Walliams, iar dacă-mi spui că ție nu-ți place, nu te cred, pentru că de fiecare dată râdem cu lacrimi.

- Ai dreptate, bunico, așa e. Aaaaahhhh! Dar a ce miroase?!?! Sunt deja gata clătitele?!? Supeeer!!!

Bunica face cu ochiul, zâmbește și spune:

- Îți citesc ceva cât mănânci?