Gata, plecăm! Plecăm cu trenul la Berlin. Și ne facem o grămadă de prieteni

Emil și detectivii este #RefugiulPerfect 10

                                                                      Un text de Florin Bican, dintr-o serie de dialoguri imaginare cu Francisca

– Pinocchio mi-a luat pușculița! îl informează Francisca pe tata.

– Cum adică, „ți-a luat-o”? se miră tata.

– Păi n-o mai găsesc, îi explică Francisca.

– Asta nu-nseamnă că ți-a luat-o Pinocchio. Puteam să ți-o iau și eu, încearcă tata să-l scoată basma curată pe Pinocchio.

– Păi tu nu știai unde e.

– Asta așa-i, recunoaște tata. În harababura din camera ta, nici n-aș avea cum să știu… Da’ Pinocchio știa?

– Sigur că știa. Știau toate păpușile!

– Păi și-atunci de ce-l bănuiești pe bietu’ Pinocchio?

– Păi numai el crede că dacă-ngroapă banii, se fac mai mulți…

– Asta nu-i suficient s-acuzi o biată păpușică de lemn! Îți trebuie dovezi!

– Cum adică?

– Adică tre’ să-l prinzi cu mâța-n sac.

– Da’ nu mi-a furat mâța… Că nici nu mă lași s-aduc pisici în casă! Mi-a furat pușculița. Vai, pușculița mea…

– Francisca, liniștește-te! Dacă și Emil ar fi început să se vaite ca tine, nu l-ar mai prins niciodată pe omul care-i furase toți banii…

– Emil de la parter?

– Nu, Emil din cartea lui Erich Kästner, Emil și detectivii.

– Wow! Și cum îl prinde pe hoț?

– Păi stai, că mai întâi îl prinde hoțul pe el…

– Unde-l prinde?

– În tren. Emil mergea la Berlin, la bunica lui. Și vecinul lui de compartiment i-a dat ciocolată cu somnifer.

– Și el de ce-a mâncat?

– Păi nu știa că-i cu somnifer. Vezi, de asta nu-i bine să primești dulciuri de la străini…

– Și-a adormit?

– Buștean! Și când s-a trezit, toți banii îi dispăruseră din buzunar, deși-i prinsese de căptușeală cu un ac.

– Da’ rău a mai adormit… Și ce-a făcut când s-a trezit?

– A coborât din tren. Că ajunseseră la Berlin, unde mergea el. Da’ n-a coborât în gara bună… A avut totuși noroc că a apucat să-l vadă pe hoț în mulțime.

– Și-a chemat poliția

– Nu, că-i era frică…

– Păi n-ai zis tu că nu tre’ să-mi fie frică de poliție?

– Dacă ești cuminte! Da’ pe Emil îl prinsese polițistul din orășelul lui când dădea cu vopsea roșie nasul unei statui, și de-atunci îi era cam frică…

– A, făcea graffiti… Și-a scăpat hoțul?

– Nu, că Emil s-a împrietenit cu un băiat de-acolo, unu’ Gustav, care-a chemat niște băieți din cartier. Ei, și băieții ăștia își ziceau „detectivii”. Bănuiești tu de ce….

– Erau detectivi?

– Mă rog, detectivi amatori. Da’ foarte pricepuți. L-au urmărit pe hoț peste tot, până a doua zi, când s-a dus la bancă să schimbe în bancnote mai mici banii furați de la Emil. Unul din „detectivi” îl avertizează pe casier că banii-s furați, iar Emil dovedește că-s ai lui după găurile făcute de acul cu care-i prinsese de căptușeala buzunarului…

– Și-i primește-napoi?

– Stai să vezi, că hoțul fuge…

– Și scapă?

– Nah… Cum să scape de detectivi? Îl urmăresc până când un văr de-al lui Emil vine cu un polițist și polițistul îl arestează pe hoț. Și ce crezi?

– Fuge iar?

– Gata, nu mai fuge. Dar se descoperă că făcea parte dintr-o bandă de spărgători de bănci. Așa că Emil primește și o mare recompensă pentru că i-a ajutat să-l prindă.

– Și-a ajuns la bunica lui?

– Păi sigur…

– Și bunica ce-a zis?

– Că altă dată să trimită banii prin poștă… Ei, ce-ai învățat din povestea asta?

– Că altă dată să-mi pun economiile la bancă, nu în pușculiță.

– Da, da’ cum îi mai găsești? Păi ziceam că Puggle, Edward și toate păpușile erau detectivii...

– Francisca, nu de detectivi ai tu nevoie. Poate le convingi pe păpuși să te-ajute să-ți faci ordine în cameră. Și când găsiți pușculița, să-i ceri scuze lui Pinocchio. Și să-ți depui banii la bancă, dacă vrei…

– Data viitoare… Cu banii din pușculiță îmi cumpăr cartea cu Emil. Și dacă-mi mai rămân, îmi iau și înghețată. Și-i dau și lui Pinocchio…