Un text de Florin Bican, dintr-o serie de dialoguri imaginare cu Francisca

– Nu mă duc la culcare…, se fandosește Francisca.

– Cum așa? se preface tata mirat.

– La mine sub pat sunt monștri.

– Da’ asta de unde-ai mai scos-o?

– Am văzut în Calvin și Hobbes.

– Păi chiar dacă sunt monștri, are cine te apăra – vulpoiul Puggle, leul Lafcadio, pantera Roza…

– Da’ dac-adorm și ei?

– N-adorm toți deodată… Și-apoi n-ai de ce te teme de monștri. Monștrii nu-s neapărat răi. Iar în lumea oamenilor nu ajung decât cei mai simpli. Care sunt buni și drăguți. Ca Alfred…

– Cine-i Alfred?

– Un monstru mult prea simplu.

– Da’ de unde-l cunoști?

– Din cartea Corinei Dascălu.

– A, e din cărți…

– S-a născut într-o carte. Dar nu-i prea plăcea acolo…

– De ce?

– Pentru că nu-și găsea locul. Era mult prea simplu și ceilalți monștri râdeau de el.

– Și ce-a făcut Alfred?

– A-ncercat tot felul de lucruri. Da’ degeaba… În lumea lui nu găsea niciunul din lucrurile care-i plăceau.

– Cred că era tare trist Alfred ăsta…

– Te cred. Ce, tu nu ești tristă pentru că nu avem voie să ieșim din casă?

– Ba da…

– Lasă, nu fi supărată. Că până la urmă scăpăm noi și de asta. Așa cum a scăpat și Alfred.

– El cum a scăpat?

– A avut noroc – noroc că era cam neatent… Și într-o zi, când se plimba prin căsuțele imensului șotron care tăia orașul, a ajuns din greșeală în lumea oamenilor. Da’ a fost o greșeală bună. Pentru că și-a dat seama că acolo e locul lui.

– Și a rămas acolo?

– Păi cum să nu rămână? În lumea oamenilor a găsit toate lucrurile care-i plăceau fără să le fi văzut înainte.

– Ce lucruri?

– Îți dau mâine cartea și-o să vezi. Dar acum, culcă-te…

– Crezi că s-ar putea să fie Alfred sub patul meu?

– Din moment ce-a ajuns în lumea oamenilor, nu văd de ce nu. Ce, ți-e frică de el?

– Nuuu… O să-i iau cu mine pe Puggle, pe Lafcadio și pe Roza. Și chiar dacă iese Alfred de sub pat, cred c-o să ne împrietenim.

– Bine, atunci. Noapte bună. Dacă te-ntâlnești cu Alfred, să-mi povestești și mie ce-ați vorbit.

– Bine… Noapte bună!