O a doua capodoperă semnată de Shel Silverstein, într-o a doua zi consecutivă.

Cu un leu-vânător. Și cu multe, multe bezele.

Povestea unchiului Shelby despre Lafcadio, leul care nu s-a lăsat păgubaș este #RefugiulPerfect 7

                                            Un text de Florin Bican, dintr-o serie de dialoguri imaginare cu Francisca

– În junglă or fi mine de bezele? întreabă Francisca și închide gânditoare cartea pe care tocmai a terminat-o de citit.

– Cum adică? se miră tata.

– Păi nu știu cum o să-și mai facă Lafcadio rost de bezele. Că-i plăceau foarte mult.

– Da’ ce-ai citit tu acolo?

– Lafcadio, leul care nu s-a lăsat păgubaș... De Shel Silverstein.

– Și cum a ajuns un leu din junglă să mănânce bezele?

– Păi nu le-a mâncat în junglă, le-a mâncat la oraș.

– Da’ la oraș cum a ajuns?

– L-a adus directorul circului.

– A, l-a capturat…

– Nu! S-a dus el de bună voie, că-i promisese bezele… Ca să nu-l împuște!

– Ia-mă-ncet, Francisca! Cum adică „să nu-l împuște”? Cine voia să împuște pe cine?

– Lafcadio pe directorul circului…

– Păi n-ai spus că Lafcadio era leu?

– Ba da!

– Și-atunci de unde-avea leul pușcă?

– De la un vânător care-a vrut să-l împuște, da’ a uitat să-și încarce pușca.

– Și-atunci ce-a făcut?

– Păi n-a făcut nimic, că l-a mâncat Lafcadio. Cu șapcă cu tot. A vrut să-i mănânce și pușca, da’ n-a putut-o roade. Și-atunci a învățat să tragă cu ea. A ajuns cel mai tare trăgător din junglă. Nimerea orice, din toate pozițiile... Putea să tragă și cu coada!

– Și părinții lui îl lăsau?

– Păi nu zice nicăieri de părinții lui, da’ un leu mai bătrân îi spune să arunce pușca și ceilalți lei se supără pe el. Da’ lu’ Lafcadio nu-i pasă. Trage toată ziua cu pușca.

– Păi de unde făcea rost de gloanțe?

– De la vânătorii pe care-i întâlnea. Îi mai speria, îi mai împușca… Și-apoi le lua gloanțele.

– Da’ pe directorul circului cum l-a găsit?

– Păi se plimba prin junglă. Și Lafcadio a vrut să-l împuște. Da’ când i-a promis că-l duce la circ și-l face vedetă – și-i mai dă și bezele – nu l-a mai împușcat.

– Și l-a dus la circ?

– Da! Și-a devenit celebru… Era cel mai mare artist de circ. Putea să nimerească cu pușca bezelele de pe capul spectatorilor fără să-i rănească niciun pic. Era așa de bogat că-și făcuse și-un costum de bezele! Da’ s-a topit la călcat…

– Înseamnă că-i plăcea la circ…

– Da, ajunsese chiar ca un om. Picta, scria, făcea sport… Da’ pân’ la urmă s-a plictisit.

– Ca Fram?

– Da! Și ca Apolodor…

– Și se-ntoarce în junglă?

– Păi directorului i-a venit ideea să-l ia cu el în Africa, la vânătoare de lei. Și s-au dus, împreună cu alți vânători…

– Vâna și Lafcadio?

– Păi… cam da…

– Vai ce rușine!

– Așa au zis și leii, când și-au dat seama că nu-i om. Și leul bătrân a venit să vorbească cu el și i-a amintit că și el e leu. Și toți leii l-au rugat să se-ntoarcă la ei și să fie leu în continuare. Da’ vânătorii trăgeau de el, că să rămână vânător.

– Și ce-a făcut bietul Lafcadio?

– Păi nu s-a putut hotărî. Că nu mai voia nici să fie leu, nici vânător…

– Și ce-a făcut?

– A aruncat pușca și-a plecat. Da’ nu știe nimeni unde…

– Tu unde crezi că s-a dus?

– Păi… în junglă. Undeva unde nu mai erau alți lei. Și nici vânători. Da’ nici bezele…

– Francisca, ia stai puțin! Cum ziceai că se cheamă cartea?

– Lafcadio, leul care nu s-a lăsat păgubaș…

– Păi vezi? Oriunde s-ar fi dus, înseamnă că nu s-a lăsat păgubaș până nu a găsit bezele, dacă-i plăceau așa mult…

– Chiar! Mă gândeam că ce-ar fi să descopere Lafcadio o mină de bezele și să le dea bezele la toate animalele din junglă și să fie prietenul lor cel mai bun.

– Nu știu, Francisca, ce s-ar alege de dinții bietelor animale cu atâtea bezele.

– Păi ar veni Doctorul Aumădoare din când în când să se uite la dinții lor!