Françoise Sagan a fost copilul teribil al scenei culturale franceze din anii '50-'60. Celebritatea ei, datorată în bună parte unei vieţi mai mult decât flamboaiante, putea rivaliza cu cea a starurilor de cinema şi a cântăreţilor vremii. Presa a scris că moartea ei „a lăsat Franţa devastată", deşi şi-a trăit ultimii ani în mizerie şi uitare. Tradusă peste tot în lume, a fost singura scriitoare care nu a fost interzisă în Rusia în timpul Războiului Rece.

Se pare că tatăl i-a interzis să-i treacă numele pe o carte, aşa că tânăra precoce a apelat la un pseudonim inspirat de numele prinţesei de Sagan, un personaj din În căutarea timpului pierdut de Proust. Succesul ei mondial începe fulminant la nouăsprezece ani, cu Bonjour tristesse, carte tecută la index de Vatican, care a văzut în ea „o otravă care trebuie ţinută departe de buzele tineretului".

"Mademoiselle Chanel a literaturii”, cum a fost supranumită – sau „şarmantul monstruleţ” -, şi-a scris singură necrologul într-un dicţionar al autorilor: „Şi-a făcut apariţia în 1954 cu un roman subţirel, Bonjour tristesse, care a provocat un scandal mondial. După o viaţă şi o operă încântătoare, dar de mântuială, dispariţia ei n-a fost un scandal decât pentru ea însăşi.“

Françoise Sagan nu putea trăi fără adrenalină. A căutat senzaţiile tari şi excesul şi a avut parte de ele din plin. Simbol al libertăţii sexuale, Françoise Sagan i-a sedus pe cei mai frumoşi bărbaţi ai vremii şi pe cele mai în vogă femei. Mare jucătoare de ruletă, a pierdut şi a câştigat averi, până într-acolo încât i s-a interzis accesul în cazinourile din Franţa. A consumat amfetamine, anxiolitice, cocaină, morfină, până a ajuns la crize de delirium tremens şi la azil. Implicată într-un mare scandal, e condamnată la un an de închisoare pentru fraudă fiscală. A condus de la nouă ani maşina tatălui şi a fost obsedată de viteză toată viaţa, câştigându-şi o reputaţie de James Dean feminin.

În 1957, are un accident foarte grav la volanul unui Aston Martin şi suferă o fractură a craniului, bazinului şi toracelui. Intră în comă, dar supravieţuieşte. Durerile sunt însă atât de atroce, încât i se administrează zilnic, trei luni, un înlocuitor al morfinei numit „875“ (Palfium).
Toxic este jurnalul acestei cure de dezintoxicare, scris cât timp a fost internată într-o clinică specializată. Un text răscolitor ilustrat magnific de Bernard Buffet. După o îndelungată absenţă de pe piaţa cărţii, datorată unor datorii uriaşe către fiscul francez, textele lui Sagan îşi reiau circuitul editorial prin lume, ediţia în limba română a volumului Toxic marcând la rândul ei ruperea acestei tăceri.

“Nu există cititor de revistă culturală care să nu fi auzit de Françoise Sagan.(...) Astăzi, doar câteva din volumele ei sunt disponibile. Un comentator constata, cu amară ironie, că, în clipa de faţă, există pe piaţă mai multe cărţi despre Sagan, decât cărţi scrise de ea... (...)
Ar fi punctul de relansare pentru această artistă care, precum Oscar Wilde, şi-a pus geniul în viaţă şi doar talentul în scris. O artistă care a fost şi a rămas, până în ultima clipă, o femeie vie şi fericită.” (Mircea Mihăieş)

Aflaţi mai multe despre carte de pe BookMag.