-
Publicată în
March 2015 -
ISBN:
9786067100600
-
Recomandată -
paperback -
504 pagini - vezi toate detaliile
- 147,00 RON 147 RON
Adaugă în Coș
Olivier, fiul unor nobili francezi care au scăpat ca prin urechile acului de ghilotina Revoluţiei Franceze, este trimis de către familia sa în Statele Unite ale Americii pentru a fi la adăpost de ameninţarea care încă planează asupra aristocraţiei. Aici, tânărul snob, naiv şi visător va trebui să facă faţă Lumii Noi, avându-l alături în aventura sa americană pe John Larrit, supranumit Parrot, ca secretar-servitor. Englez, artist, aventurier, Parrot va deveni în cele din urmă cel mai bun prieten al tânărului Olivier.
Deşi are ca sursă de inspiraţie viaţa lui Alexis de Tocqueville, Parrot şi Olivier în America nu este o biografie, ci o reinventare a experienţei americane a acestuia. Romanul lui Peter Carey este o poveste picarescă minunată, de un umor colosal, cu un limbaj extraordinar.
„Probabil cel mai fermecător şi mai antrenant roman scris până acum de acest demon povestitor.“ Paul Auster
„Un roman extraordinar, foarte amuzant. Un limbaj viu, puternic şi poetic.“ The Guardian
0.0 ( voturi )
- Oscar şi Lucinda de Peter Carey5 (1)39,20 RON 49 RON 49 RON
Adaugă în Coș
- Furtul. O poveste de iubire de Peter Carey3.5 (2)39,20 RON 49 RON 49 RON
Adaugă în Coș
- 147,00 RON 147 RON
Adaugă în Coș
- 186,00 RON 186 RON
Adaugă în Coș
- 147,00 RON 147 RON
Adaugă în Coș
- Furtul. O poveste de iubire de Peter Carey3.5 (2)39,20 RON 49 RON 49 RON
Adaugă în Coș
- Oscar şi Lucinda de Peter Carey5 (1)39,20 RON 49 RON 49 RON
Adaugă în Coș
Ți-a plăcut produsul?
Votează și spune tuturor părerea ta aici INTRĂ ÎN CONTpentru a vota