„Vrem Fram! ”
Fram, ursul polar, romanul lui Cezar Petrescu intrat în bibliotecile a generații întregi de copii a devenit o noutate. Ediția publicată anul acesta la Editura Arthur, generos și inspirat ilustrată de Dan Ungureanu, este un eveniment și va rămâne, cu siguranță, o ediție reper pentru cei care se vor întâlni acum, pentru prima oară, cu povestea lui Fram.
După ce a ilustrat ingenios alte două cărți-cult, cărțile cu Apolodor, Dan Ungureanu, unul dintre cei mai curajoși ilustratori români ai momentului, s-a încumetat să recreeze lumea circului Struțki, să aducă la viață ținuturile Nordului și să imprime totul cu nostalgie, substanța care-l face pe Fram să fie Fram. Rezultatul este o ediție care iese din orice serie și care pune în valoare una dintre cele mai emoționante povești autohtone imaginate pentru copii. Capturat de mic, separat de mama și de lumea lui din ținuturile înghețate, Fram e vândut și ajunge în menajeria unui circ, alături de alte animale cu o soartă asemănătoare. Și pe el, ca și pe Apolodor, va ajunge să-l chinuie dorul de casă, și din acel moment, nimic nu va mai fi la fel. Nici aplauzele, nici ovațiile cu care starul circului Struțki era chemat să facă giumbușlucuri la scenă deschisă nu mai pot să înăbușe dorul de casă. Și atunci, ceva se întâmplă. Ceva care declanșează ruptura și aventura, un teritoriu pe care nicio alegere nu are cum să fie simplă.
Prin ținuta grafică în care Fram e scos, acum, în lume, această carte clasică e repusă pe traseul pe care îl merită: în galeria cărților către care îți vine, instinctiv, să întinzi mâna, pe orice raft s-ar afla.
Un text de Eliza Ștefan