Vocile cărților din copilărie #3. Povestitori: Florin Bican și Dan Ungureanu

Cred că vă era dor de simpaticul duo Florin Bican & Dan Ungureanu, așa este? Până la următorul lor proiect comun (vă reamintim că cel mai recent este Apolodor pe crestele Carpaților), i-am adus din nou împreună cu ocazia anchetei din luna februarie.

Florin Bican, care a învățat repede să citească pentru a nu mai depinde de alții, ne-a povestit despre ziua în care o verișoară mai mare i-a citit din „O mie și una de nopți”; atunci a auzit o întâmplare fantastică  care i-a dat o lecție pentru tot restul vieții de cititor. 

Dan Ungureanu a vorbit despre cărțile ilustrate și diafilmele care i-au dezvăluit povești când literele nu aveau încă însemnătate, însă el se pricepea deja să „citească” imagini. Textul lui Dan este însoțit de o ilustrație în care-l vedem pe el, mic, în camera de la stradă, răsfoind volumul Din poveștile Asiei. 
 

Florin Bican – La masă și la lectură nu băgați degetu-n gură...

Înainte de a învăța să citesc, în familie mi se citea foarte rar și, mai mereu, contra cronometru. Părinții erau hărțuiți de treburi, iar când îmi citeau, simțeam că le suflă în ceafă grijile unei gospodării pe care se străduiau s-o încropească din nimic. Efectul acestei situații a fost mai degrabă benefic. Pentru că o vedeam pe mama citind cu voluptate, am ajuns și eu la concluzia că nu există mai plăcută zăbavă decât lectura și am învățat să citesc cât am putut de repede, ca să nu mai depind de bunăvoința celor alfabetizați.

La țară, bunica îmi spunea povești înainte de culcare. Nu povești din cărți! Îmi istorisea întâmplări din sat. În cele mai multe era vorba despre fenomene supranaturale extreme – moroi, stafii, militari sovietici și alte clivaje transdimensionale. 

Există însă amintirea unei zile – a fost chiar o zi de vară până-n seară – când o verișoară mai mare mi-a citit ceasuri în șir din „O mie și una de nopți”. Auzeam pentru prima dată despre o lume diferită care se învecina cu supranaturalul la fel de firesc ca în poveștile bunicii. Povestea cea mai fascinantă din acea lungă zi de lectură a fost cea cu regele Yunan, cel lecuit de lepră de înțeleptul Duban. Invidios pe înțelept din cauza favorurilor de care ajunsese să se bucure la curte, un vizir îl convinge pe rege că înțeleptul plănuiește să-l otrăvească. Din rațiuni de securitate, regele poruncește decapitarea nefericitului Duban. Înainte de executarea sentinței, înțeleptul îi oferă regelui una dintre prețioasele lui cărți, sfătuindu-l s-o citească doar în prezența tigvei sale. După execuție, capul cu pricina este plasat ceremonios pe o tipsie, de unde, spre uluiala asistenței, îl instruiește pe rege să deschidă cartea. Yunan îl ascultă, dar constată că paginile sunt goale. Capul lui Duban îl îndeamnă să continue să dea paginile. Regele se conformează, dar pentru că paginile par să fie lipite între ele, e nevoit să-și înmoaie degetul în gură pentru a le putea desprinde. Numai că paginile cărții erau otrăvite... Regele este răpus curând de efectul otrăvii.

Am așteptat cu inima cât un purice să văd dacă verișoara mea va supraviețui – și ea întorcea paginile din care-mi citea povestea cu degetul muiat în gură. A supraviețuit. Dar când am început să citesc, nu mi-am atins niciodată buzele cu degetul cu care dădeam paginile.

Dan Ungureanu – Cărți ilustrate și diafilme 

În copilărie îmi petreceam zilele călduroase de vară în camera de la stradă, unde era biblioteca plină de cărți ilustrate și tot felul de alte volume, răsfoind carte după carte în căutarea fotografiilor și a desenelor. Mă uitam pe îndelete la copertele cărților pentru cei mari, de pildă la volumul Din poveștile Asiei cu ilustrațiile Marcelei Cordescu. Sau frunzăream basmele Fraților Grimm moștenite de la tata fără coperte, dar colorate de unchiul meu (se ocupase de toate cele 600 de pagini). Nu-mi scăpa nimic, de la ilustrațiile Liviei Rusz din Piticul cel fioros, la Pinocchio-ul ilustrat de Val Munteanu – cărți care au ajuns acum în biblioteca din biroului meu.

În serile lungi și reci de toamnă sau iarnă, scoteam cu grijă cutia care adăpostea proiectorul și diafilmele așezate în cutiuțe de plastic colorate, tubulare sau pătrățoase, și descifram poveștile imagine cu imagine. Nu știam încă să citesc literele, dar eram foarte priceput la citirea imaginilor.

Acum, în timp ce desenez ascult teatru radiofonic, atunci ascultam poveștile pe vinil de la Electrecord și coloram cărți groase de colorat primite din Germania. Și ilustrațiile copertelor de disc erau citite și răscitite.