Toporișca - O poveste de supraviețuire

07 octombrie 2020
Toporișca - O poveste de supraviețuire

O poveste de supraviețuire exemplară: după prăbușirea unui avion, un băiat de 13 ani crescut la oraș petrece singur două luni într-o zonă sălbatică din Canada. Aflat în tranzit între părinții săi care divorțează, Brian este singurul pasager din avion. După ce îi arată absolut accidental cum să vireze manșa, pilotul suferă un infarct și moare. Într-o secvență uluitoare, Brian manevrează câteva ore avionul încercând să-și dea seama ce să facă, aterizând în cele din urmă într-un lac, pe cât de lin este în stare. Avionul se scufundă. Lui nu îi rămâne decât o toporișcă, pe care a prins-o de curea. Rănile lui se dovedesc dureroase, dar nu mortale. Își construiește treptat un adăpost, se hrănește cu diverse fructe de pădure, găsește ouă de broască țestoasă, pornește un foc, își face un arc și săgeți să străpungă pești și păsări, și face pace cu fauna atotcuprinzătoare.

Se luptă și cu disperarea, devine mai răbdător, pregătit să învețe din greșelile făcute – când îl atacă sălbatic un elan și o furtună cumplită îi amintește că este muritor, înțelege să se adapteze la situație cu o perseverență filozofică. Sentimente amestecate îl iau prin surprindere când avionul scufundat iese la suprafață iar el poate recupera kitul de supraviețuire; apoi este salvat.

 

 

  • Traducere din engleză de Andreea Caleman
  • Colecţie: Red Adventure

 

Plauzibilă, bine construită, relatarea e captivantă. Stilul sacadat, repetitiv al lui Paulsen redă stresul lui Brian; combinația de narațiune la persoana a treia cu monologul interior al lui Brian te atrage cu totul în poveste – una de urmărit cu sufletul la gură: pare că în fiecare moment protagonistul e forțat să ia o decizie de viață și de moarte, iar fiecare pagină te face să admiri densitatea detaliilor descriptive pe care Paulsen le-a întrețesut cu pricepere.

Textura poetică și evenimentele realiste sunt combinate să creeze ceva mai presus de aventură, o carte care plonjează cititorii în tăietura experienței eroului.

 

 

Un text de Dragoș Dodu

Surse: Kirkus Reviews, Publishers Weekly

Recomandări (326) Interviuri (108) Noutăți (77) Călătoriile micului om (5) Titluri în focus (317) Evenimente (74) Cartea în 3 minute (12) Dragă scriitorule (29) Topuri (30) Locuiește în poveste (45) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (20) Ordinul Povestitorilor (12) Școală (30) Artstagram 4 (3) Concursuri (134)
Cartea în 3 minute
Cartea în 3 minute. „SpongeBob Comics #3. Povești din ananasul bântuit” 31 martie 2024
Trebuie să-ți trăiești propria viață! Fii propria bulă! Lumea e imensă! Trebuie s-o iei de clăbuci și s-o trăiești! Controlează-ți destin...
Mai multe
Chestionar Arthur: 15 întrebări cu Beatrice
Chestionar Arthur. 15 întrebări cu Beatrice 29 martie 2024
1. Care e numele tău? Beatrice. 2. Ocupația? Când sunt întrebată cu ce mă ocup, îmi place să spun că fac cărți. 3. Câți ani ai? 32....
Mai multe
Interviu cu Cornelia Funke
Interviu cu Cornelia Funke despre „Reckless” 27 martie 2024
Cornelia Maria Funke s‑a născut în 1958, în Germania, și este o cunoscută scriitoare de literatură pentru copii. Întreaga sa carieră s‑a învârtit în j...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART