Top 5 vrăji care te ajută la școală
Aici Olguța! Cu toții știți de Expelliarmus, Expecto Patronum, Wingardium Leviosa, dar să nu uitați nici de celelalte vrăji indispensabile unui elev ghiduș comme moi (probabil singurele cuvinte în franceză pe care le veți auzi de la mine).
Off topic: sper că vă amintiți din primul volum că această limbă nu este punctul meu forte. "De ce trebuie să fie franceza atât de dificilă? De ceeeee? Iar francezii ăştia… N‑ar putea, de pildă, să folosească şi ei… limba engleză, ca toată lumea?!"
Revenind la oile, pardon, la vrăjile noastre, iată câteva vrăji utile pe care le-am învățat din aceste cărți magice: Prințesa Hamster #2. Despre șoareci și vrăji, Ștrumfița și Foamea ștrumfilor, Max și Minicavalerii, Mica Vrăjitoare și Cronicile domnișoarei Poimâine: Vremea Vrăjitoarei Niciodată.
Blestemul Invincibilității
Unele fete își doresc să fie prințese precum Ariel, Albă-ca-Zăpada sau Rapunzel. Dacă aș putea să fiu o prințesă, aș alege-o cu siguranță pe Harriet Hamsteros. "Părinții ei erau rege și regină, ceea ce însemna că ea era prin definiție prințesă, dar pe Harriet o interesa cu mult mai mult să spintece monștri, și mai deloc ocupațiile tradiționale ale prințeselor".
Prințesa Hamster se remarcă și prin faptul că ea nu suferea din cauza "blestemului invincibilității", ba chiar i-a părut rău când a scăpat de el. "MIE MI‑A PLĂCUT BLESTEMUL MEU. M‑A FĂCUT INVINCIBILĂ PÂNĂ LA DOISPREZECE ANI. PUTEAM SĂRI DE PE STÂNCI". Fie vorba între noi, acest blestem este util, mai ales când ai probe la sport și nu ești o fire tocmai sportivă.
Vraja Ștrumfiței
"Vrăjitorul Gargamel stă în vizuina lui și ticluiește fel de fel de planuri ca să se răzbune pe ștrumfi, însă niciunul nu este destul de bun. Într-o zi însă are o idee genială: dintr-un boț de lut creează o ștrumfiță și îi dă viață, apoi o trimite în satul ștrumfilor ca să semene discordie și vrajbă între ei".
Puteți afla dacă i-a ieșit planul de răzbunare doar citind povestea, nu vreau să vă dau spoilere. Vă las aici doar ingredientele cu care Gargamel a creat ștrumița pentru că mi se pare o vrajă must have pentru anul școlar. Doar imaginați-vă cum vor reacționa profii văzând o ștrumfiță pe holurile școlii, hahaha!
"Un pic de cochetărie… Un strat zdravăn de idei preconcepute… Trei lacrimi de crocodil… Creier de gâsculiță… Pulbere de limbă de viperă… Un carat de viclenie… Un pumn de furie… Un crâmpei de țesătură de minciuni, cusută cu ață albă, firește… Un obroc de lăcomie… Un sfert de livră de rea-voință… Un degetar de inconștiență… Un strop de orgoliu… O oca de invidie… Un pic de dulcegăreală… O fărâmă de prostie și una de șiretenie, fire vulcanică din belșug, multă încăpățânare și multă risipă…"
Vraja somnului
Romanul grafic "Max și minicavalerii" este plin de vrăji demne de ținut minte: "blestemul uitării", "vraja prin care Fendra îi controlează pe locuitorii din Măsăfie", "vraja care preschimbă un animal în altul" și așa mai departe.
Trebuie să recunosc că vraja mea favorită din acest roman este cu siguranță "vraja somnului". Datorită acestei vrăji puteți adormi liniștiți chiar dacă e gălăgie în clasă sau puteți adormi un profesor exigent în timpul unui extemporal imposibil. Însă acordați mare atenție sfatului lui Lejereanu:
P.S: „NU UITAŢI SĂ LUAŢI AMINTE! CE SPUN EU NU SE DEZMINTE: ORICE VRAJĂ TICLUITĂ POATE ORICÂND FI DEZVRĂJITĂ.“
Vraja de la pagina 324
Nu știu eu multe în latină, dar știu că "Repetitio mater studiorum est"! "Cine vrea să ajungă departe în vrăjitorie nu are voie să fie leneș. Trebuie să învețe întâi toate trucurile mici și apoi pe cele mari". Luați exemplul Micuței Vrăjitoare, care își petrecea cel puțin 6 ore pe zi cu exerciții de vrăji. Dacă vă plictisiți prin casă, încercați rutina Vrăjitoarei:
"Ca să-i treacă timpul, mai făcea uneori câte o vrajă . Puse, de pildă, vătraiul să valseze pe plită cu sucitorul, îi spuse fărașului să facă tumbe și putineiului de făcut unt să stea în cap".
Pentru a aprecia mai mult timpul petrecut la școală, vă recomand să efectuați "vraja de la pagina 324: o furtună cu fulgere strălucitoare". Până și franceza sună mai bine cu zgomotul furtunii pe fundal!
Vraja Tăcerii
Ultima, dar nu cea din urmă, este "Vraja Tăcerii", de care am auzit în "Cronicile Domnișoarei Poimâine I: Vremea Vrăjitoarei Niciodată". Conform spuselor temutei vrăjitoare din carte: "Nicicând nu vei scăpa de Vraja Tăcerii, nicicând nu vei ieși din cuvântu’ meu și nicicând nu-ți vei aminti cine ești!"
Cine a avut ghinionul să se pricopsească cu acest blestem, manifestă următorul simptom: "Ziua, când se trezea, ceva nelămurit îi zvâcnea în gât, dar buzele-i rămâneau ferecate, țintuite pentru totdeauna de Vraja Tăcerii".
Cred că e groaznic să suferi din pricina acestei vrăji teribile, dar tare mult mi-ar plăcea să îi reduc la tăcere pe cei care îndrăznesc să mă contrazică. "Ştiu că par o arogantă nesuferită şi plină de sine, dar chiar cred că am întotdeauna dreptate. Cum ai putea să trăieşti împăcat cu tine dacă n‑ai crede asta?!"