Tomi Ungerer: „Expect the Unexpected”

14 februarie 2019
Tomi Ungerer: „Expect the Unexpected”

Tomi Ungerer este unul dintre cei mai cunoscuți și mai îndrăgiți autori de cărți pentru copii. Începând cu 1957, cărțile sale s-au vândut în întreaga lume și au fost traduse în peste 30 de limbi.

 

În 1957, editura Harper and Row a publicat prima carte pentru copii a lui Ungerer, The Mellops Go Flying, care s-a bucurat instantaneu de succes. De atunci, autorul a publicat peste 30 de cărți pentru copii, între care se numără și clasicele The Three Robbers, Moon Man și Crictor. În 1998, a primit prestigiosul premiu Hans Christian Andersen. Cea mai recentă carte pentru copii a lui Ungerer, Fog Island, a intrat în topul New York Times al celor mai bune zece cărți pentru copii din 2013.

 

 

Poveștile și ilustrațiile lui Ungerer sunt injectate cu porții copioase de absurd, cărțile sale debordează de creativitate, ireverență și umor, iar autorul nu se sfiește să aducă în discuție cuvinte din vocabular sau subiecte care, în mod tradițional, au fost considerate inabordabile în literatura pentru copii.

 

Numit uneori „băiatul rău al literaturii pentru copii”, Tomi Ungerer respectă inteligența copiilor și nu încearcă să îndulcească realitatea; de pildă, deși poveștile lui încorporează adeseori elemente de teamă, protagoniștii lui nu sunt niciodată speriați! Acesta este unul dintre motivele pentru care cărțile sale au devenit emblematice. Cărțile lui pentru copii includ povești care confruntă diferențele (Flix), rasismul (Making Friends) și războiul (Otto). Cărțile despre animale care trezesc aversiune, de pildă Crictor, o poveste despre un șarpe, și Rufus, o poveste despre un liliac, scot în evidență individualitatea și îi transmit micului cititor sentimentul că fiecare are ceva unic de oferit.

 

 

„Ce m-a împins spre literatura pentru copii? Cred că dorința de a crea poveștile care mi-ar fi plăcut mie în copilărie. Copilul din mine, puteți să-i spuneți dezvoltare întârziată, a fost întotdeauna prezent, persistând de-a lungul carierei mele. Un element de inocență, care mi-a adus mirare și descoperire și a fost asemenea unui fir care a traversat tot ce am făcut, legând totul laolaltă.

 

În multe din primele mele cărți pentru copii am urmărit să reabilitez animale cu o reputație proastă, precum șerpii, liliecii, caracatițele, vulturii și șobolanii, sau personaje considerate respingătoare în mod stereotip, precum căpcăunii, tâlharii sau copiii străzii. Cred că este esențial să le arăți copiilor că, indiferent care sunt defectele fiecăruia, există întotdeauna o cale de a supraviețui și de a ieși învingător, fiind diferit și valorificând cât mai bine ceea ce are fiecare de oferit. Vreau să le arăt copiilor că fiecare ființă este diferită și în egală măsură unică.

 

Un element important este faptul că protagoniștii cărților mele sunt întotdeauna neînfricați. Mama m-a crescut în felul acesta. Nimic nu o putea enerva și umorul câștiga întotdeauna. De pildă, înaintea unei confruntări cu Gestapoul, a spus chicotind și făcând cu ochiul: „Ai să vezi, sunt cu toții niște cretini!”

 

 

Probabil că succesul cărților mele, traduse acum în peste 30 de limbi, se datorează faptului că, la vremea respectivă, au încălcat toate regulile literaturii pentru copii, populată de ursuleți drăgălași într-o lume ireală, unde toată lumea este de treabă, fericită și stupidă. Cărțile mele de mai târziu au țintit spre subiecte precise: Making Friends, povestea unui băiat de culoare într-un cartier de albi, vorbește despre integrare, Otto, povestea unui ursuleț de pluș care-i aparține unui băiețel evreu arestat de Gestapo împreună cu părinții, este despre război și prietenie, Flix, o poveste despre pisici și căței care învață să trăiască pașnic laolaltă, este despre toleranță.

 

Cred că cele mai bune cărți pentru copii sunt scrise și ilustrate de același autor. Printre preferatele mele se numără Strumelpeter, Max și Moritz, Where the Wild Things Are și Nonsense Stories de Edward Lear.” (Tomi Ungerer)

 

La Editura ART au apărut următoarele cărți scrise și ilustrate de Tomi Ungerer:

Gata cu pupăturile, mamă! / Kein Kuss für Mutter

Crictor. Șerpișorul cel bun

Otto. Autobiografia unui ursuleț de pluș

 

Un articol de Ema Cojocaru

Sursa foto: tomiungerer.com

Recomandări (326) Interviuri (108) Noutăți (77) Călătoriile micului om (5) Titluri în focus (317) Evenimente (74) Cartea în 3 minute (12) Dragă scriitorule (29) Topuri (30) Locuiește în poveste (45) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (20) Ordinul Povestitorilor (12) Școală (30) Artstagram 4 (3) Concursuri (134)
Cartea în 3 minute
Cartea în 3 minute. „SpongeBob Comics #3. Povești din ananasul bântuit” 31 martie 2024
Trebuie să-ți trăiești propria viață! Fii propria bulă! Lumea e imensă! Trebuie s-o iei de clăbuci și s-o trăiești! Controlează-ți destin...
Mai multe
Chestionar Arthur: 15 întrebări cu Beatrice
Chestionar Arthur. 15 întrebări cu Beatrice 29 martie 2024
1. Care e numele tău? Beatrice. 2. Ocupația? Când sunt întrebată cu ce mă ocup, îmi place să spun că fac cărți. 3. Câți ani ai? 32....
Mai multe
Interviu cu Cornelia Funke
Interviu cu Cornelia Funke despre „Reckless” 27 martie 2024
Cornelia Maria Funke s‑a născut în 1958, în Germania, și este o cunoscută scriitoare de literatură pentru copii. Întreaga sa carieră s‑a învârtit în j...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART