Scurtă listă a erorilor de gândire

15 februarie 2024
Scurtă listă a erorilor de gândire

Evitarea întrebării

Heringul roșu (Argumentul irelevant)

Atunci când cineva introduce în discuție heringul roşu, spune un lucru care, deși poate fi adevărat, este irelevant.

Urşii grizzly nu pot fi periculoşi pentru oameni; sunt atât de drăguți.

Pledoaria specială (Dublul standard)

Presupune folosirea unui dublu standard sau susținerea unei excepții nejustificate.

BUNICA: Nu joc jocuri de noroc! Ăsta este bingo, nu poker. E altceva; nu folosim cărți de joc.

Argumentul Ad Hominem (Atacul la persoană)

Argumentul ad hominem presupune un atac la adresa caracterului unei persoane sau a motivelor pentru care aceasta are anumite păreri, în loc să îi demonteze argumentele.

JENNY: Unchiul meu spune că toți ucigaşii ar trebui omorâți pentru că, după aceea, nimeni nu va mai vrea să omoare pe nimeni.

SYLVIA: Unchiul tău n-a făcut la un moment dat puşcărie? Nu cred că pot avea încredere în opinia unui fost infractor.

Eroarea genetică

Eroarea genetică dezaprobă un argument din cauza locului în care a început, a modului în care a început sau a celui care l‑a inițiat.

BERT: Dle Gritchus, de purtați mereu bretele, dar niciodată curea?

DL GRITCHUS: Deoarece curelele au fost create în armată cu multe secole în urmă şi au fost folosite de soldați. Din moment ce armata este un instrument al răului, iar curelele provin din armată, eu nu pot purta curea.

Tu quoque (Apelul la ipocrizie)

Tu quoque este o eroare care presupune ignorarea punctului de vedere al unei persoane asupra unui subiect, deoarece chiar persoana respectivă nu este consecventă cu privire la acel subiect.

FRED: N-aş fuma țigări dacă aş fi în locul tău. Este un obicei prost şi îți va crea tot felul de probleme.

JAKE: Nu-mi spune mie să nu fumez. Şi tu fumezi.

Apelul eronat la autoritate

Apelul eronat la autoritate este apelul la o persoană care nu are cunoştințele necesare în domeniul aflat în discuție.

Mama: Mecanicul meu spune că orice problemă ai avea cu calculatorul, se rezolvă dacă îl loveşti o dată şi bine.

Apelul la majoritate

Când cineva pretinde că punctul lui de vedere este corect deoarece multe alte persoane sunt de aceeaşi părere.

CANDIDATUL POLITIC: Adversarul meu e de părere că acest război ucide oameni nevinovați, în ciuda faptului că un sondaj recent a arătat că 76% dintre americani aprobă războiul.

Omul de paie

Reprezintă schimbarea sau exagerarea poziției adversarului pentru a fi mai uşor de respins.

DOAMNA: Maşina noastră nu funcționează cu trebuie. Cred că trebuie să cumpărăm una mai bună, una mai confortabilă.

DOMNUL: A, deci vrei să cumpărăm o maşină nouă şi pretențioasă? Nu cred că avem destui bani pentru un Rolls-Royce.

Emiterea de presupuneri

Raționamentul circular

Este încercarea de a argumenta o concluzie prin simpla reformulare a acesteia. O persoană spune că „P este adevărat deoarece Q este adevărat, iar Q este adevărat deoarece P este adevărat”.

JIMMY: Tată, dar de ce trebuie să învăț logică?

TATĂL: Deoarece te va ajuta să-ți dezvolți mintea.

JIMMY: De ce îmi va dezvolta mintea?

TATĂL: Deoarece te va ajuta să gândeşti mai bine.

Echivocația

Presupune schimbarea sensului unui cuvânt în mijlocul discuției.

TATĂL: Fiule, când vei fi mare, vreau să fii mereu o persoană responsabilă.

FIUL: Dar, tată, sunt deja foarte responsabil. Când se strică ceva prin casă, se pare că eu sunt mereu cel responsabil.

Întrebarea complexă (Întrebareacapcană)

Atunci când cineva pune o întrebare care presupune să-ți asumi răspunsul la o a doua întrebare, neformulată.

JUDECĂTORUL: Ați încetat să vă mai bateți sărmanul câine?

Panta alunecoasă

Este presupunerea că, dacă facem un pas într-o direcție, nimic nu ne va împiedica să facem mai mulți paşi în direcția respectivă, deoarece fiecare pas este la fel.

MAMA: N-o putem lăsa să-și mai ia un câine.

TATĂL: O, dar ne putem descurca cu doi câini în casă. Îi plac foarte mult animalele.

MAMA: Doi câini? Imediat va dori trei sau patru. N-o să se oprească aici!

Parte pentru întreg

Când cineva spune că ceea ce este adevărat pentru o parte a unui lucru este valabil şi pentru întreg.

REPORTERUL DE ŞTIRI SPORTIVE: Echipa Statelor Unite ale Americii a fost aleasă prin selectarea celor mai buni jucători din SUA. Din moment ce sunt cei mai buni pe pozițiile lor, această echipă va câştiga.”

Întreg pentru parte

Când cineva spune că ceea ce este adevărat pentru un întreg trebuie să fie adevărat şi pentru părțile acestuia.

REPORTERUL DE ŞTIRI SPORTIVE: La meciurile de anul acesta, echipa Americii a câştigat mai multe medalii decât orice altă echipă din istorie. Prin urmare, Jim, care face parte din echipa Americii, este, cu siguranță, un mare atlet.

Fiefie (Falsa dilemă)

Atunci când o persoană spune că avem de ales între două lucruri, când, de fapt, avem mai mult de două variante.

VECINUL: Fie eşti american, fie eşti comunist. Nu eşti din America, deci trebuie să fii comunist.

Erorile de gândire statistice

Generalizarea pripită

Atunci când facem generalizări despre o clasă în baza unui eşantion mic sau necorespunzător.

PROPRIETAR DE LOCUINȚĂ: Toți instalatorii sunt geniali. Cunosc un instalator care poate calcula valoarea lui pi până la a 289 954-a cifră.

Analogia slabă

Atunci când afirmăm că lucrurile care au doar asemănări minore sunt asemănătoare în aproape toate privințele.

OMUL DE ŞTIINȚĂ: Un nor este 90% apă; un pepene roşu este 90% apă. Prin urmare, din moment ce un avion poate zbura printr-un nor, poate zbura şi printr-un pepene roşu.

Post hoc ergo propter hoc (Cauza falsă)

Se ajunge la concluzia că, din moment ce A a avut loc înainte de B, A l-a provocat pe B.

FERMIERUL: Cocoşul nostru cântă în fiecare dimineață. Apoi răsare soarele. Acum înțelegi cât de importanți sunt cocoşii?

Argumentul ignoranței (Argumentul lipsei de dovezi)

Atunci când spunem că ceva este adevărat din simplul motiv că nimeni nu a demonstrat contrariul.

FERMIERUL: Sunt sigur că-n Illinois trăiesc râşi, deoarece n-am găsit nicio dovadă cum că n-ar trăi.

Propaganda

Apelul la frică

Atunci când o persoană îți induce teama că vei suporta consecințele dacă nu faci ceea ce doreşte ea.

RECLAMĂ: Ştii ce pagube poate face o vită scăpată din țarc? Gândeşte-te ce se poate întâmpla dacă gardul electric cedează şi vitele tale ajung pe terenul vecinului. Cumpără-ți un gard electric Zapper şi nu va mai trebui să îți faci griji.

Apelul la milă

Atunci când cineva încearcă să ne determine să facem ceva doar din milă pentru o persoană sau pentru un lucru asociat cu aceasta.

MOTOCICLISTUL: Dar, dle polițist, e a cincea amendă pe anul ăsta. Dacă mai primesc una, mi se va lua permisul şi nu voi mai putea să mă duc la serviciu. Soția şi copiii mei vor muri de foame.

Efectul de turmă

Atunci când se pune presiune pe noi să facem ceva doar pentru că mulți alți oameni fac lucrul respectiv.

CLYDE: Tată, pot să mă duc la filmul Atacul urşilor marsupiali ucigaşi?

TATĂL: Nu, fiule, nu poți să te duci. Am auzit că filmul are scene violente.

CLYDE: Hai, fii serios. Toată lumea o să-l vadă.

Urgența

Atunci când singurul motiv pentru care trebuie să facem ceva pe care ni-l cere cineva este limita de timp.

RECLAMĂ: Ceşti de plumb adevărate! Acum cu 95% mai ieftine! Grăbiți-vă cât mai sunt în stoc!

Repetiția

Înseamnă repetarea mesajului tare şi foarte des, în speranța că îl vom crede.

RECLAMĂ: Mănâncă Pufarin la micul dejun! Mănâncă Pufarin la prânz! Mănâncă Pufarin la cină! Mănâncă Pufarin tot timpul! Îți va plăcea Pufarin la nebunie.

Transferul

Atunci când transferăm sentimentele pozitive sau negative pe care le avem cu privire la un lucru asupra altui lucru, fără legătură cu primul.

O FATĂ SUPERBĂ, CU UN PĂR FOARTE FRUMOS, ȚINÂND ÎN MÂNĂ UN RECIPIENT DE ŞAMPON: Foloseşte şamponul Shimmer Bounce pentru un păr care arată și miroase mai bine.

Apelul la snobism

Atunci când o persoană încearcă să ne convingă că produsul său ne va face mai buni decât ceilalți sau ne va ajuta să ieşim în evidență.

RECLAMĂ: Cumpără parfumul Sconcs. Vei ieşi în evidență din mulțime.

Apelul la tradiție

Atunci când cineva ne încurajează să cumpărăm un produs ori să facem un lucru pentru că acestea ar fi legate de trecut.

O POZĂ ALB-NEGRU CU UN BĂRBAT CARE FACE O CHITARĂ: Cântă la o chitară Martin. Maeştrii noştri pricepuți făuresc chitări utilizând cele mai vechi și mai prestigioase tehnici tradiționale.

Apelul la hightech

Atunci când suntem îndemnați să achiziționăm un lucru deoarece este „de ultimă generație”, şi nu neapărat pentru că este cel mai bun.

CLYDE: Hei, Bert, neapărat să-ți cumperi noii pantofi de la Niko. Au dinotracțiune, o tehnologie de ultimă generație. E o caracteristică nouă, care te ajută să te urci pe un plesiozaur în fugă fără să cazi.

 

Informații din cartea Detectivul erorilor de gândire de Hans Bluedorn, Nathaniel Bluedorn, traducere din limba engleză de Doru Căstăian

Video Trailer
Booktrailer ”Detectivul erorilor de gândire”
Recomandări (326) Interviuri (108) Noutăți (77) Călătoriile micului om (5) Titluri în focus (317) Evenimente (74) Cartea în 3 minute (12) Dragă scriitorule (29) Topuri (30) Locuiește în poveste (45) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (20) Ordinul Povestitorilor (12) Școală (30) Artstagram 4 (3) Concursuri (134)
Cartea în 3 minute
Cartea în 3 minute. „SpongeBob Comics #3. Povești din ananasul bântuit” 31 martie 2024
Trebuie să-ți trăiești propria viață! Fii propria bulă! Lumea e imensă! Trebuie s-o iei de clăbuci și s-o trăiești! Controlează-ți destin...
Mai multe
Chestionar Arthur: 15 întrebări cu Beatrice
Chestionar Arthur. 15 întrebări cu Beatrice 29 martie 2024
1. Care e numele tău? Beatrice. 2. Ocupația? Când sunt întrebată cu ce mă ocup, îmi place să spun că fac cărți. 3. Câți ani ai? 32....
Mai multe
Interviu cu Cornelia Funke
Interviu cu Cornelia Funke despre „Reckless” 27 martie 2024
Cornelia Maria Funke s‑a născut în 1958, în Germania, și este o cunoscută scriitoare de literatură pentru copii. Întreaga sa carieră s‑a învârtit în j...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART