Scriitorul Mac Barnett: Trei iezi, un spion și epoca de aur a farselor
Este cât se poate de clar. Iezii lui Ion Creangă ar fi avut o șansă! Cum? Dacă ar fi ieșit în întâmpinarea lupului în ordinea crescătoare a vârstei și dacă fratele cel mare ar fi fost mai atent la dieta și programul lui de exerciții fizice. De unde știu asta? Din cea mai recentă carte a lui Mac Barnett publicată de Editura Vlad și Cartea cu Genius și minunat tradusă de Florin Bican. De fapt, ca să fiu mai exactă, știu dintr-un vechi basm norvegian, pe care Barnett l-a repovestit în Trolul cu trei iezi.
Cine este Mac Barnett? Este un scriitor american de cărți pentru copii, prezent deseori pe lista de bestselleruri New York Times și laureat al unora dintre cele mai importante premii ale industriei, precum Caldecott Honor și Horn Book Award. Dar și al unor distincții oferite pentru edițiile cărților sale din Germania, Italia sau China, căci a fost tradus în peste 30 de limbi și a vândut peste patru milioane de exemplare. A scris numeroase cărți ilustrate și serii de romane, în fiecare dintre acestea punând fără pic de zgârcenie umor, twisturi deștepte și aventură. Dacă Trolul cu trei iezi este primul său picture book tradus în românește, cititorii Arthur îl cunosc deja din superamuzantele serii Cei Doi Teribili și Mac B. Micul Spion, romane în care suspansul face casă bună cu inventivitatea.
Scriitorul Mac Barnett (dreapta) și ilustratorul Jon Klassen. Cei doi au lucrat împreună la șase cărți pentru copii. Sursa foto: ©Mac Barnett YouTube
Barnett a citit literatură pentru copii de când se știe și nu s-a oprit nici când vârsta l-ar fi încadrat în plictisitoarea categorie a adulților. Și-a păstrat mereu prin preajmă titlurile semnate de Arnold Lobel, Margaret Wise Brown sau Maurice Sendak. A descoperit că vrea el însuși să fie un astfel de scriitor prin ultimul an de facultate; unde, apropo, a studiat sub îndrumarea lui David Foster Wallace. În ultima vacanță de vară a lucrat ca îndrumător sportiv într-o tabără de copii, ocupându-se de grupa celor de patru ani. Pentru că, așa cum mărturisește, se pricepe la sport aproape la fel de bine ca un puști de patru ani, a înlocuit alergatul printre obstacole cu spusul poveștilor. Cu excepția unui volum, biblioteca centrului care organiza tabăra nu era prea bine dotată în materie de cărți pentru copii, așa că s-a văzut nevoit să inventeze propriile povești – pornind, de pildă, de la faptul că, în timpul liber, ar fi spion al reginei Angliei. (Ați ghicit, exact ca Mac B. din seria omonimă!) Astfel și-a dat seama că își dorește să aibă cea mai faină meserie din lume: scriitor de ficțiune. Însă de la a vrea la a putea e cale lungă; și-aici intervine norocul extraordinar al lui Barnett. Întors la facultate, i-a spus unei colege despre cartea ilustrată găsită în biblioteca taberei și cât de mult i-a plăcut. Coincidența a făcut ca autorul acelei cărți să fie chiar tatăl colegei, Jon Scieszka. Citind unul dintre manuscrisele lui Barnett, Scieszka l-a recomandat unei edituri și așa a ajuns să debuteze la 27 de ani. Dar ceea ce l-a impus ca autor care chiar poate trăi din scris nu are nicio legătură cu norocul. Creativitatea, munții de cărți citite, perseverența și simțul umorului sunt cu siguranță cuvintele-cheie.
Dacă lecturile lui sunt discret inserate în cărțile publicate, Trolul cu trei iezi este o adaptare fățișă a basmului norvegian De tre bukkene Bruse, cules și publicat pentru prima dată în 1841 de doi folcloriști din Norvegia. În original, numele de familie al iezilor era Bruse, dar în prima traducere în engleză (1859) a fost transformat în Gruff, preluat și de Barnett. Însoțită de ilustrațiile lui Jon Klassen, povestea debutează cu imaginea unui biet trol înfometat, care-și ducea zilele sub un pod, tot așteptând să găsească ceva de mâncare. Norocul îi surâde într-o zi când, „Tropa-trop! Tropa-trop”, pe pod apare un „biet ieduț” din această familie Gruff. Ochii trolului strălucesc. Gata cu foamea! S-a zis cu rosul ghetelor de piele fără gust. Festinul era la o palmă distanță: „cu sos de miere vei fi bun – / ied la proțap, ied la ceaun, / ied cu lăptucă, ah, ce bine! / (Lăptuca ține-o pentru tine.) / La cină – ied, ied – la dejun, / hai să te pap, că prea ești bun!” Numai că mezinul Gruff nu s-a lăsat cu una, cu două și-a avut o idee foarte deșteaptă care l-a scăpat din gura trolului. Nici cei doi frați mai mari, care l-au urmat pe pod, n-au ajuns în farfuria trolului. Cum asta? N-o să vă spun, că-i prea faină cartea ca să stric suspansul. Cert este că cel mare a avut lovitura de grație. Cum traducătorul Florin Bican trimite prin titlul ales în românește direct la Capra cu trei iezi a lui Creangă, nu putem să nu ne întrebăm: ar fi avut vreo șansă iezii humuleșteanului în fața lupului dacă aplicau tehnica Gruff? Acum, că mă gândesc mai bine, la cât de papă-lapte și încrezut era iedul cel mare, probabil că tot friptură ar fi ajuns.
Într-un interviu de acum câțiva ani, Mac Barnett spunea că o parte din responsabilitatea lui când scrie textul unui picture book este să-i lase ilustratorului spațiu să-și creeze propria poveste. Pentru că, după el, realizarea unei cărți ilustrate este „arta de a termina ceva neterminat”. Principiul funcționează de minune în Trolul cu trei iezi, desenele lui Klassen completând și adâncind repovestirea lui Barnett.
Ilustrațiile sunt la fel de importante (și de amuzante) și în seriile de romane scrise de Barnett și publicate până acum de Editura Arthur. Seria micului spion Mac B. (mai țineți minte episodul cu copiii din tabără, nu?) este ilustrată de Mike Lowery, care pune în imagini și culori aventurile „cât se poate de adevărate” ale lui Mac Barnett, protagonistul care locuiește în vârful unui deal din orășelul Castro Valley. Mac este un copil cât se poate de obișnuit. Dar asta până când primește un telefon care-i schimbă viața; norocul lui că, printre multele-i responsabilități, se află și aceea de a răspunde la telefon. La capătul celălalt al firului se află nimeni alta decât regina Angliei, care-i cere o favoare. Și-așa începe distracția. Îmbrăcat cu blugii lui preferați și înarmat cu Game Boy, consola de care nu se desparte niciodată, precum și cu un teanc de bani trimiși de aceeași regină, Mac zboară de urgență la Londra. Misiunea lui este de maximă importanță: recuperarea Bijuteriilor Coroanei. Primul suspect? Președintele Franței. Aventura se complică. Nu lipsesc ghidul de spargere a muzeului Luvru (cu avertizarea clară: „copii, să nu faceți asta în viața reală!”), o vizită neașteptată la Moscova pe urmele Mona Lisei, o întâlnire de gradul I cu un agent KGB (căci totul se petrece la finalul anilor ‘80), și nici sfaturi cât se poate de utile de la suverana Marii Britanii. De pildă, acesta: „Este o diferență considerabilă între a crede că ceva este o prostie și a crede că nu trebuie să existe.” A! și apar și detalii „picante” despre regină. Știați că poartă pijamale cu unicorni și nu e seară să nu ronțăie niște biscuiți înainte de culcare? Biscuiți care, apropo, lui Mac i se par oribili.
Ca orice spion bun, Mac duce misiunea la bun sfârșit, însă deznodământul îl lasă cu gura căscată. Cu atât mai mult cu cât nu știe mare lucru despre dorințele ascunse ale agenților sovietici. Mulțumită de prestația lui, regina îi încredințează o a doua misiune, care va face subiectul celui de-al doilea volum al seriei, Jaful imposibil. Tot Bijuteriile Coroanei vor face obiectul infracțiunii pe care Mac trebuie s-o descâlcească, dar de data aceasta îi va fi de maxim folos pasiunea lui pentru rezolvat enigme – pe care o împărtășește, de altfel, cu suverana. Nici de data aceasta nu lipsesc informații utile din istoria Angliei, cum ar fi rasa de câini preferată de regină și meniul lor zilnic.
Dacă acțiunea Micului spion are loc pe două continente, tetralogia Cei Doi Teribili se desfășoară doar în Valea Ionii, „un loc idilic cu dealuri verzi şi unduioase, printre care şerpuiesc pârâuri, un loc cu vaci cât vezi cu ochii”. Mai precis, un mic oraș american cu 9980 de locuitori. De fapt, centrul romanelor este Academia de Ştiinţe Exacte şi Socio-Umane, școala pe care o va începe Miles Murphy, odată mutat în Vale. La vechea școală, Miles avea reputația asigurată: era cel mai mare farsor. Așa că n-are de gând să se lase mai prejos nici aici. Iar pentru asta are nevoie să înceapă în forță chiar din prima zi. Cu o farsă. Din păcate, constată că altcineva i-o luase înainte. Mașina galbenă a directorului Barry Latră blochează intrarea în școală. Exact în prima zi. Fix când directorul trebuie să-și susțină discursul de putere. Iar această mașină galbenă va marca începutul epocii de aur a farselor.
Suspectat că ar fi pus la cale farsa mișelească, Miles primește de la director un mentor-camarad care să-l ghideze prin școală, dar al cărui rol este să-l și țină sub observație. Iar acesta este nimeni altul decât Niles Sparks. Lingușitorul. Pârâciosul. Cu siguranță nu așa își imaginase Miles că se vor petrece lucrurile. Nu este posibil ca un farsor ca Miles să aibă agățat de el un tocilar supus ca Niles. Însă nu mică îi va fi surpriza când va afla adevărata identitate a lui Niles. Și când vor deveni cei mai buni prieteni.
Dar până să ajungă acolo, Miles va pune la cale o farsă care urma să-i asigure faima mult dorită: petrecerea aniversară a imaginarului Cody Burr-Tyler, elevul-vedetă de la școala rivală. Ceea ce trebuia să fie o lovitură de maestru va deveni rapid un fiasco total. Iar asta din cauza lui Niles. Cum a reușit ciudatul-în-costum să-i dejoace planurile? E o poveste pe care Mac Barnett o construiește cu multă abilitate și pe care vă las s-o descoperiți.
Primul volum al Celor Doi Teribili – nume pe care, de altfel, îl va purta clubul secret al lui Miles și Niles –, se încheie cu cea mai mare farsă pe care Valea Ionii a văzut-o vreodată. Și cine este țapul – adică victima păcălită, în limbajul secret al farsorilor? Nimeni altul decât directorul Barry Latră. Rezultatul? Un succes de proporții. Următoarele volume vor continua și vor rafina seria de farse, urcând distracția și umorul la cote uriașe.
Cu bazele prieteniei solide, Miles și Niles deschid Cei Doi Teribili se întorc cu o farsă adresată directorului Latră și fiului acestuia, insuportabilul Johh Latră. Pe măsură ce lucrurile se complică, vor afla că nu Latră, cu lipsa lui de umor și empatie, este simbolul absolut al meschinăriei, ci tatăl său, fostul director Bertrand Latră, care-și va lua înapoi postul pentru a le da elevilor și fiului său o lecție despre cum se conduce o școală. Impostura bătrânului Latră nu poate trece nepedepsită, așa că Cei Doi Teribili pun la cale un plan în care au un partener cât se poate de neașteptat.
Când ziceam că Barnett a atins apogeul imaginației în ceea ce privește farsele, cel de-al treilea volum al seriei, Cei Doi Teribili în sălbăticie, vine să demonstreze că se poate și mai mult, și mai amuzant. Mai ales că acum Josh Latră, îngâmfatul moștenitor al fotoliului de director și dușmanul declarat al deodorantului, este ținta farselor din natură. Miles și Niles își mută cartierul general din camera celui de-al doilea într-o peșteră din Parcul Regional şi Zona de Agrement din Valea Ionii, care devine terenul lor de joacă. De fapt, nu doar de joacă, pentru că nici Josh nu stă cu mâinile în sân. Numai că, așa cum avea să afle, „farsele nu aparţin celor puternici! Farsa este un instrument prea fin pentru degetele stângace ale unei brute!”
Cel de-al patrulea volum al seriei, Cei Doi Teribili râd la urmă, îi găsește pe Miles și Niles în ultimul an de gimnaziu. În ciuda încercării directorului Latră (Barry) de a-i face să mai rămână la Academia de Ştiinţe Exacte şi Socio-Umane, puștii vor pleca spre alte școli, așa că epoca de aur a farselor se va termina. Nu înainte însă de a-și încheia socotelile cu bătrânul Latră, urcat, între timp, în ierarhia școlară.
***
O farsă bună este ca o poveste bună. Este pe jumătate adevăr și pe jumătate minciună. Important este să pară adevărată. Așa își construiește Mac Barnett farsele pe care le împrumută Celor Doi Teribili, și cărțile. În plus, adaugă umor. Mult umor. Cum reușește? Pentru că el este un tip amuzant și în viața reală și-și cultivă umorul și autoironia oricând are ocazia. Cum ar fi acest discurs de la TED, din care aflăm că la un moment dat a deschis și condus un magazin cu articole dedicate călătoriilor în timp - Echo Park Time Travel Mart. Vă dați seama cât de bine-i iese afacerea dacă reușește să facă bani din vânzarea limbilor moarte la borcan, a deodorantului de vikingi, a săpunului comunist (unul de persoană pe an, nu mai mult) și a cipurilor cu emoții pentru roboți! Dacă își poate invita clienții să revină ieri atunci când o mașinărie se strică. Sau dacă printre angajații lunii se numără Genghis-Han sau Charles Dickens. Mac Barnett e un tip pe cinste. Iar cărțile lui sunt adevărate surse de distracție și râs în hohote.
P.S. Știați că vacile pot urca pe scări, dar nu pot coborî? Directorul Barry Latră știa. Dar nu i-a folosit la nimic!
Foto copertă: ©blamopod.com
