Pilde bune și caricaturi, cum zicea Arghezi

Sunt cărți pe care le vrei pentru conținut. Altele pentru care partea grafică e cea mai importantă. Și există și o ultimă categorie, a acelora pe care le citești și recitești și nu te mai saturi de ele, iar în plus au și niște ilustrații care te dau pe spate. Cum este cazul antologiei Fabule și vorbe cu tâlc, îngrijite de Adrian Săvoiu și Diana Zografi și ilustrate de Adelina Butnaru. Dar, de fapt, nu doar ilustrată. Făcută vie prin culoare și linii, puncte și forme geometrice.

Vă veți întreba ce poate fi așa de cool la o colecție de fabule, mai ales că unele sunt vechi de când lumea și pe multe le aveți deja răsfirate prin tot felul de cărți și cărțulii din biblioteca „pentru toți” a părinților, a bunicilor, sau, mai rău, prin manuale școlare. Ei bine, aici e șpilul. Păi să le luăm pe rând.

Mai întâi, antologia cuprinde, nu prea departe de început, fabula-simbol a viețuirii noastre pe acest pământ. Povestea noastră reprezentativă, care nu s-a clintit de milenii, care-a rezistat dezghețurilor și înghețurilor de tot felul, fie ele climatice, sociale sau politice. Și ăsta e mare lucru. Apoi, faptul că veți găsi în paginile cărții atât autori cunoscuți pentru vorbele lor cu tâlc (de la Jean de la Fontaine și Anton Pann la Alecu Donici și Grigore Alexandrescu), dar și scriitori de care poate ați auzit mai puțin (ca George Ranetti și Vasile Militaru) și, surpriză, scriitori la care nu v-ați fi gândit c-au scris și versuri cu morală (Camil Petrescu, Grete Tartler sau Alexandru Mușina – cu vesel-tristul Gagademician).

Cum bine se știe, fabulele se bazează pe adevăruri general valabile, dar au și proptele în societatea în care sunt create. De aceea, de-a lungul timpului, multe texte devenite clasice le-au zgândărit creativitatea scriitorilor, care au vrut să le upgradeze, să le aducă la zi, cum ar veni. Iar editorii antologiei de față au avut minunata idee de a pune aceste texte față în față, de a prezenta la un loc originalul și oglinzile unor fabule celebre. Așa, de pildă, vom afla cum a reinterpretat Ion Heliade-Rădulescu Corbul și vulpea lui La Fontaine sau cum s-a jucat Marin Sorescu de-a Boul și vițelul sau Greiele și furnica. Iar dacă vreți umor next level  încercați și piesa Adei Milea pe versurile lui Sorescu.

Dacă până acum am vorbit de texte și autori, un alt punct-forte al antologiei este structura ei. Pomeneam de capitolul reinterpretărilor, dar până acolo vom găsi fabulele organizate tematic, în funcție de trăsăturile pe care acestea le arată cu degetul. Așa că ne este foarte ușor să găsim povești potrivite pentru a ilustra lingușeala, oportunismul, lăcomia sau zgârcenia. Ca să nu mai spun că există și-un index de termeni – muzică pentru urechile elevilor care au de făcut compuneri sau ale unor pasionați de cărți bine făcute. În plus, fiecare capitol este precedat de o vorbă cu tâlc, dintre cele anunțate în titlu. Preferata mea – „Măgarul se vinde tot în oborul armăsarilor...” Deși, poate, ar fi trebuit să fie acum descoperita „El mănâncă un purcel/ Și‑altui dă un puricel”.

Am amintit deja de contribuția Adelinei Butnaru. Încă nu m-am decis care-s mai faine: ilustrațiile sau cele „Câteva vorbe înainte” ale ei. Mă mai gândesc. Între timp le recitesc pe acestea din urmă, că dau dependență. Umor și artificiu. Delicios.

Și dacă tot m-am molipsit și eu de vorbirea cu tâlc și morală, să vă zic și care e, după judecata mea, fabula-simbol a omenirii, de care vorbeam sus. Taman Câinele și cățelul, că ce-i mai adevărat pe lumea asta dacă nu „Că nu iubesc mândria și că uresc pe lei,/ Că voi egalitate, dar nu pentru căței”?

Credit foto@Ema Cojocaru

Fabule și vorbe cu tâlc

Antologie îngrijită de Adrian Săvoiu și Diana Zografi

Ilustrații de Adelina Butnaru

Arthur, 2021