Paddington rămâne optimist și sare în ajutor
A venit tocmai din Peru. De peste un an locuiește cu familia Brown, în Windsor Gardens nr. 32. Nu e obișnuit încă să aibă o cameră a lui și „nu e genul de urs căruia să-i placă riscul“. De aceea, pentru a o ține în siguranță, nu merge nicăieri fără valijoara de piele cu compartimentul secret în care își ține jurnalul și alte hârtii importante. Jurnalul lui este un caiet legat în piele primit de la domnul Gruber, în care își notează toate aventurile și își păstrează fotografiile interesante. Poartă o haină de stofă cu brandenburguri și fără pălăria veche nu ar fi el însuși. Ăsta-i Paddington al nostru.
Lucrurile noi nu îl sperie, dimpotrivă: „Unul dintre cele mai plăcute lucruri din viața lui alături de familia Brown era că avea parte de numeroase surprize“. „Sper să nu ajung niciodată să fi făcut totul […]. Altfel nu mi‑ar mai rămâne nicio surpriză“, zice Paddington.
Pe lângă familia Brown, ursul Paddington mai are și alți prieteni. Unul dintre ei este domnul Gruber, care ține un magazin de antichități pe Portobello Road. Ursul nu e singurul care sare în ajutor. Domnul Gruber îl salvează din multe necazuri pe Paddington. Și nu o să îți vină să crezi, dar încă se mai miră uneori de isprăvile lui: „Vai de mine, zise trist Paddington. Iar am dat de bucluc.“
Nu-i stă nimeni împotrivă când privirea îi devine aspră. Nici măcar licitatorii cu experiență care se luptă pentru antichități valoroase. Și nu te pui nici cu spiritul lui unic de a negocia. E o onoare să-l ai client, la tocmit se pricepe foarte bine.
Chiar dacă nu toate îi ies așa cum se așteaptă, Paddington rămâne optimist și are mereu cele mai bune intenții. S-ar putea, de exemplu, ca planul de a face un suport de reviste să fie foarte strâns legat de modificarea unei mese. Și dacă dintr-o masă vei avea două, fiecare cu câte două picioare, cum să nu-l lauzi pentru ingeniozitate! Dacă ți-au dispărut cumva flanelele, să știi că nu te-au prădat hoții. Era doar Paddington care a vrut să fie de treabă și ți-a dus hainele la spălătorie cu roaba. Acum, sper să nu fi avut flanele de lână, că el încă nu a aflat că nu-i bine să le speli la temperaturi mari. Dacă ești saxofonist în restaurant și ceva îți blochează instrumentul, s-ar putea să fie ceapa care a sărit din farfuria lui Paddington.
Când bântuie „gripa urâtă“, Paddington, inimos din fire, se ocupă de meniul întregii familii și are grijă de ei. Chiar dacă în cafea sunt resturi de viarză și găluștele gigantice sunt servite cu tot cu pălăria de care s-au lipit, nu îl poți învinovăți. Până la urmă, el își face griji pentru toți și nimeni nu rămâne flămând.
Și știi care i se pare cea mai mare reușită în viață? Să fii cincizeci de ani în marmeladă. Asta da ispravă. Te poți apuca de treabă, încă ai timp. Dacă ai nevoie de ceva pregătire sau vrei să afli cum să intri în domeniu, citește Paddington sare în ajutor și o să descoperi mai multe.
Curiozități
În 1956, când i-a venit ideea de a scrie cărțile cu Paddington, Michael Bond era cameraman al televiziunii BBC. Seara târziu, în Ajunul Crăciunului, a mers prin oraș să caute un cadou pentru soția lui. Pe drum i s-a făcut milă de o mănușă-marionetă în formă de urs, ce părea abandonată pe rafturile unui magazin. A bătut povestea la o mașină de scris timp de zece zile, în primăvara anului următor, într-un apartament micuț de pe Portobello Road din Londra. Povestea ursulețului Paddington (nume care se leagă de gara și stația de metrou Paddington) este într-un fel povestea multor copii evacuați și refugiați din al Doilea Război Mondial. După apariția cărții, autorul chiar a primit scrisori de la copii imigranți care îi povesteau despre noile lor începuturi și despre traiul în Marea Britanie, asemănându-se cu Paddington.
Recenzie de Felicia Irimia
- Traducere din engleză de Iulia Arsintescu
- Ilustraţii de Peggy Fortnum, colorate de Anca Chiriță
- Colecţie: Cărţile lui Radu...
