O zi din viața unui scriitor #4. Povestitori: Ioana Nicolaie și Dan Ungureanu

de Arthur14 martie 2023
O zi din viața unui scriitor #4. Povestitori: Ioana Nicolaie și Dan Ungureanu

Astăzi avem noi povești pentru voi în cadrul anchetei din luna martie, în care i-am provocat pe autorii și ilustratorii Arthur să ne vorbească despre viața lor dintr-o perspectivă inedită. Îți vine să chicotești când descoperi cine vorbește în povestirea trimisă de Ioana Nicolaie, care reușește să redea foarte inventiv gândurile și problemele unei anumite piese de mobilier. Dan Ungureanu ne-a surprins cu spiritul său ludic, atât în text, cât și în clipul în care citește un fragment tare simpatic – clip pe care l-am inclus în filmulețul dedicat anchetei O zi din viața unui scriitor. (N-ar mai trebui să specificăm că ilustrația îi aparține tot lui Dan – l-ați recunoscut imediat pe Apolodor, așa e?)

 

Ioana Nicolaie – Melior

 

Dragă I., m-am săturat, vreau cură de slăbiiire. Îți scriu mesajul ăsta pe laptopul pe care mi l-ai lăsat chiar în coastă. Te rog să nu te prefaci și de data asta că e doar praf pe care te simți datoare să-l ștergi imediat cu un șervețel special. Sunt plină până la refuz, nu mai suport. Dau pe dinafară, te rog nu mă mai îndopa. Altfel, fac ca ultima dată când m-am aplecat și-am vărsat după ușă. Ce te-ai mai chinuit să pui totul în ordine! Și-acum, sunt îngrozită. Să nu mă-nțelegi rău, nu-i vorba de gust și de calitate, de sutele de cotoare în nuanțe diferite, ci doar de silueta mea. De la ultimul târg mi-ai adus o porție zdravănă din ce e mai proaspăt, iar acum, acum... Doamne, ai comandat peste o sută de kilograme de la Arthur! N-am cum să mă descurc cu așa ceva. Ține seama că am ajuns să-mi fie rușine să mă mai arăt lumii. Strâmbă, șifonată, ce mai, îmi plâng de milă. 


Stai așa, văd un document nou pe desktop... Comandă de tot ce-i mai bun, specialități una și una pentru Biblioteca Melior 22... Ura, nu pentru mine! Ci pentru altă bibliotecă, una care se numește... Melior. Și care-i uriașă la propriu dacă poate înfuleca și șase sute de cărți deodată. Nu ca mine care... Stai așa, mie de ce nu?, de ce nu?... Mai bine scriu încă un mesaj. Dragă I., nu mai suport situația asta, de ce nu mi-ai dat niciun nume? Cine-i Melior asta? Ce are ea în plus de merită mai multă atenție decât mine? Ea e biblioteca ta devotată care-ți veghează la propriu spatele? Sau eu?


(Răspuns: Biblioteca Melior este un proiect al Fundației Melior prin care se donează unei școli – au fost douăzeci până acum – sute de cărți noi și frumoase.)

 

 

Dan Ungureanu – Cana cu buline

 

Până nu demult, noi, cărțile din bibliotecă, nu aveam vizibilitate prea bună spre birou. Un perete ne despărțea pe jumătate de locul acțiunii. Îl vedeam cum din oră-n oră trece agale pe lângă noi, într-o direcție sau alta; în rest, aveam liniște până seara, când cel cu mâini mici apărea în peisaj și ne muta de pe rafturi pe canapea în teancuri mărețe pentru răsfoit. 


Acum stăm în loji noi și albe, mai aproape de el, cu vedere către întreg biroul, către hârtiile, creioanele, acuarelele și ascuțitorile de acolo, ecranele, pensulele și nelipsita cană de cafea.


Cafea? A zis cineva cafea? Eu, cana gri cu buline alb-gălbui, stau cel mai aproape de el. Lângă mâna stângă, cum treci de tabletă, ușor în spate. Deși pare că uită de mine uneori, iar eu dârdâi din cauza lichidului tot mai rece din interior, am auzit că are grijă de noi, pentru că înaintașa mea l-a însoțit vreme de douăzeci de ani! Sună promițător, nu? Și am loc privilegiat, cu super vizibilitate: două linii - hârș-hârș, vârful se rupe - poc, ascuțitoare - frrrrr-frrr, gumă de șters, încă două linii. Și tot așa, până schimbă foaia și o ia de la capăt. Pare plictisitor, dar mie îmi place ritmul ăsta. A, și teatrul radiofonic! Cred că în altă viață am fost recuzită în Pygmalion-ul lui Bernard Shaw. Șșșșșt, mă ia de toartă! A venit ora pentru a doua cafea. 

Ioana Nicolaie
Autor
Ioana Nicolaie
Ioana Nicolaie a știut dintotdeauna că se va face scriitoare. Îi place să-i asculte pe cei din jur, să citească și să spună povești. A scris, de aceea...
mai multe
Dan Ungureanu
Autor
Dan Ungureanu
DAN UNGUREANU (1981, Câmpulung Muscel) a început să deseneze la vârsta la care încep toți copiii și nu s-a mai oprit de atunci. A pictat la Facultatea...
mai multe
Recomandări (326) Interviuri (108) Noutăți (77) Călătoriile micului om (5) Titluri în focus (317) Evenimente (74) Cartea în 3 minute (12) Dragă scriitorule (29) Topuri (30) Locuiește în poveste (45) Caravana Arthur (14) Trofeul Arthur (20) Ordinul Povestitorilor (12) Școală (30) Artstagram 4 (3) Concursuri (134)
Cartea în 3 minute
Cartea în 3 minute. „SpongeBob Comics #3. Povești din ananasul bântuit” 31 martie 2024
Trebuie să-ți trăiești propria viață! Fii propria bulă! Lumea e imensă! Trebuie s-o iei de clăbuci și s-o trăiești! Controlează-ți destin...
Mai multe
Chestionar Arthur: 15 întrebări cu Beatrice
Chestionar Arthur. 15 întrebări cu Beatrice 29 martie 2024
1. Care e numele tău? Beatrice. 2. Ocupația? Când sunt întrebată cu ce mă ocup, îmi place să spun că fac cărți. 3. Câți ani ai? 32....
Mai multe
Interviu cu Cornelia Funke
Interviu cu Cornelia Funke despre „Reckless” 27 martie 2024
Cornelia Maria Funke s‑a născut în 1958, în Germania, și este o cunoscută scriitoare de literatură pentru copii. Întreaga sa carieră s‑a învârtit în j...
Mai multe
Toate drepturile rezervate © Grupul Editorial ART