Un pom de ciocolată, un pomișor cu cozonac, un pom cu prăjiturele și unul cu prăjituri cu frișcă. Bine și un pom cu păpuși care mănâncă magiun și dansează rock’n-roll. Și unul cu trenulețe, altul cu avioane și altul cu pantofi și paltoane, ca să fie toată lumea fericită. În plus, „în loc de fiecare jucărie/ culeasă de pe ram,/ o să răsară alta/ la fel, dar mai frumoasă”. Cam ăsta e pactul pe care l-ar face Vrăjitorul de Crăciun, unul dintre personajele din Cele mai frumoase povești de Crăciun ale lui Gianni Rodari. Ilustrată de Angelo Ruta și tradusă din italiană de Vlad Russo, cartea este, cum ați înțeles deja, o selecție a textelor celebrului scriitor laureat al Premiului Hans Christian Andersen. „Nobelul” pentru literatură pentru copii, cum i se mai spune printre cititori.

Cum îi stă bine unei astfel de antologii, e împărțită în capitole care să ne ajute să trecem prin toate momentele festive ale iernii. Așadar, dacă la început sunt texte despre ziua și pomul de Crăciun, apoi urmează altele despre ninsoare și despre Anul Nou, încheindu-se cu poveștile Babei Iarna, imediat după Bobotează. Așa că nu e nicio șansă să ne plictisim de-atâta Crăciun. A zis cineva plictiseală? Cu siguranță cuvântul ăsta n-are nici în clin, nici în mânecă cu volumul lui Rodari. Mai întâi pentru că poveștile în proză sunt alternate de colinde și de aventuri în versuri. Apoi pentru că nici poveștile, nici colindele nu sunt de ici, de colo. Să ne gândim, de pildă, la meșteșugarul năzdrăvan, care concepuse cel mai interesant dar și cel mai periculos cadou din toate timpurile. Care te putea duce, e drept, și în New York, și la curtea împăratului Cezar, și pe inelele lui Saturn, dar le punea gând rău și spanacului, și învățătorilor îndărătnici, și mamelor certărețe. Dacă mașinăria asta nu v-a convins, cum vi s-ar părea un colind care să sune cam așa: „Dar de progres eu nu mă plâng, să știți,/ și vă invit să fiți ca mine, mulțumiți:/ «Trăiască știința, dacă are știre/ cum să ne‑aducă mai multă fericire!»/ Stimați savanți, puneți‑vă pe inventat/ câte‑un miracol zi de zi mai rafinat”?

Dar n-o să vă mint și-o să vă spun că nu neapărat cadoul ăsta nemaivăzut m-a încântat pe mine, cât scrisoarea plină de respect și detalii precise și utile, scrisă de motanul zis Biluță unei stimate directoare de ziar. Da, da, și pomii ăia cu prăjituri de care pomeneam la început. Dar să revenim la scrisoare. Așadar, motanul de familie bună zis Biluță, care-ar prefera, dacă-l întrebați, să nu-l cheme în niciun fel, că oricum nu răspunde nimănui atunci când îl cheamă, povestește cu talent despre pățania din casa familiei lui Giovanni Maria Martini, un profesor de matematică. Iar povestea lui implică o aproape-păruială între cei doi frați, un bilet suspect, o urmărire ca-n filme și muuuultă ciocolată caldă. Succes asigurat!

Cei care nu se lasă impresionați cu una, cu două sigur vor găsi în Cele mai frumoase povești de Crăciun și ceva pe placul lor. Fie că e vorba de culorile zăpezii, de obiceiuri de Anul Nou de pe vremea romanilor sau de nemulțumirile Babei Iarna și ale slujnicei sale, Tereza. Care Babă Iarna, apropo, și-a cam pus mătura în cui de când „e plin de avioane și rachete”.

Un articol de Oana Purice, Book Industry