Noul logo Arthur: stabil și prietenos. Ca povestea noastră
Editura Arthur face astăzi primul pas în asumarea unei noi identități vizuale care debutează cu anunțarea noului logo și, plecând de la acesta, va continua cu transformarea tuturor colecțiilor și proiectelor Arthur. Începând cu luna septembrie, comunicarea brandului Arthur se va face sub un logo nou, iar în librării vor ajunge primele volume care anunță noua identitate vizuală. Totodată, în mediul online se va desfășura o campanie de comunicare a procesului de rebranding prin care Editura Arthur se poziționează pe piața de literatură pentru copii ca un brand cu poveste, dar în același timp divers și complex, capabil de a ține ritmul cu cititorii săi.
Seria Detectivii Aerieni de Ana Rotea este primul proiect editorial care beneficiază de noua imagine. Cele cinci volume ale seriei vor fi retipărite până la finalul acestui an, în format hardcover, cu un concept de copertă diferit, pentru care Bilyana Velikova a creat ilustrații noi. Volumul Dosarul Popcorn #1: Primul caz al Detectivilor Aerieni (carte câștigătoare a secțiunii 8-14 ani din cadrul concursului Trofeul Arthur, ediția a IV-a) a ajuns deja în librării la începutul lunii septembrie.
Până în acest moment au plecat în tipar multe titluri care se vor găsi pe rafturile librăriilor până la finalul acestui an, printre care: Un an haihui de Richard Peck (continuarea volumului Departe de Chicago, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, Colecția Red Adventure), Odd și Uriașii de Chiciură, de Neil Gaiman (ilustrații de Chris Riddell, traducere din limba engleză de Alexandra Columban, Colecția Orange Fantasy), Wolf Hollow de Lauren Wolk (traducere din limba engleză de Alina Popescu, Colecția Violet History, ediție paperback), Neadaptații Magici de Neil Patrick Harris (ilustrații de Lissy Marlin și Kyle Hilton, traducere din limba engleză de Iulia Arsintescu, Colecția Orange Fantasy, ediție paperback), Din marile legende ale lumii de Alexandru Mitru (ilustrații de Mircea Nicolau, Colecția Arthur retro), Ariciul în ceață de Yuri Norstein și Serghei Kozlov (ilustrații de Francesca Yarbusova, traducere din limba rusă de Antoaneta Olteanu, Colecția Arthur retro).
Unitatea seriilor și colecțiilor va fi menținută prin retipărirea prioritară cu noua identitate vizuală a mai multor volume odată, dar va fi un proces de durată de-a lungul căruia vor coexista în bibliotecile copiilor din România cărți cu noul logo, alături de volumele achiziționate până acum.
Povestea Arthur
Anul acesta se împlinesc doisprezece ani de când Editura Arthur a început să le aducă tinerilor cititori români cele mai bune cărți din literatura lumii. Din 2008, sigla Arthur a apărut pe copertele a peste șapte sute de cărți: cărți amuzante, cărți de aventuri, despre momente importante ale istoriei, despre lumi imaginare și despre lumea din noi.
„De doisprezece ani, Editura Arthur îmi oferă ocazia să călătoresc în cărți și în afara lor, în mine și în afara mea, să-mi revizitez copilăria, să cunosc cititori și scriitori de toate vârstele și să mă împrietenesc cu ei și cu cărțile lor… Și-mi prilejuiește întâlniri minunate, cu copii cum nu credeam că mai există, în taberele Locuiește în poveste și pe traseele Caravanei Arthur, evenimente care sper să se perpetueze spre bucuria cât mai multor cititori și scriitori.” (Florin Bican, scriitor și traducător)
În toți acești ani, Editura Arthur a fost ambasadorul poveștilor a peste 250 de autori străini, 25 de autori români și 90 de ilustratori. De-a lungul timpului, pe lângă texte clasice, au fost publicate volume recompensate cu cele mai prestigioase distincții în domeniu, serii internaționale de succes, cărți ilustrate sau benzi desenate. Cu o producție editorială prodigioasă, portofoliul s-a organizat permanent, însumând în acest moment 20 de colecții dedicate copiilor între 7 și 14 ani cu pasiuni și competențe de lectură dintre cele mai diferite: de la cititor-mofturos, la cititor-explorator sau cititor-devorator.
Proiectul de promovare a autorilor români
Începând cu 2012, Editura Arthur a derulat un proiect constant de promovare a autorilor români. Trofeul Arthur, colecția Cărțile mele, concursul și tabăra de creație pentru copii Locuiește în poveste! și revista Ordinul Povestitorilor sunt proiectele speciale prin care Editura Arthur susține noile generații de scriitori și ilustratori români.
„În paralel cu racordarea la literatura contemporană, care presupune și recuperarea clasicilor, Arthur și-a propus să pună bazele unei literaturi care să le vorbească cititorilor pe limba lor și din mijlocul lumii în care trăiesc. În acești 12 ani, am ajuns deja să avem un portofoliu consistent de literatură română, cu autori valoroși, ale căror cărți sunt așteptate an de an de cititori. E o direcție în care vom continua să construim, cu aceeași încredere în cărți și în cititori, și cu aceeași încredere în tradiție și noutate care se reflectă în portofoliul nostru și în noua identitate vizuală a Editurii Arthur.
Copiii sunt cititori exigenți și cresc într-o lume dinamică și complexă, iar noi ținem cont de asta în selecția noastră de titluri. Încurajăm noutatea și jocul care vin din cunoaștere și talent, iar autorii și ilustratorii cu care lucrăm au darul de a pune la lucru tot ce știu ei din aceste două lumi care coexistă – cea a copilăriei și cea a maturității.” (Florentina Hojbotă, Director editorial Editura Arthur)
Dezvoltarea brandului Arthur
De la titluri clasice și fantasy, până la francize internaționale și titluri cu nivel ridicat de conștientizare socială, plus promovarea coerentă a autorilor români, Editura Arthur și-a extins portofoliul, devenind lider de piață pe segmentul de carte pentru copii. Însă Arthur înseamnă mult mai mult. Arthur înseamnă tabere de creație pentru copii, șansa unor tineri autori și ilustratori de a fi publicați în excelente condiții grafice, evenimente și concursuri, podcasturi și conținut video, autori și ilustratori „de casă”.
„Brandul Arthur s-a dezvoltat dincolo de limitele planului editorial, iar această mare diversitate a lăsat logoul în urmă. Dacă inițial atât numele cât și grafica Arthur ne duceau cu gândul la personajul legendar și la originile lui celtice, acum, la mai bine de doisprezece ani de călătorie, am ajuns în punctul în care ne încheiem traseul inițiatic și simțim nevoia unei fundații care să reziste timpului, care să ne ofere posibilitatea de a dezvolta și de a construi în continuare. Este nevoie de o reprezentare atemporală care să cuprindă sub cupola sa întreaga diversitate și complexitate a brandului editorial.” (Alexandru Daș, Art Director Grupul Editorial ART)
Timeline Editura Arthur – primii doisprezece ani
2008 – Jules Verne, E.T.A. Hoffmann și Mark Twain sunt primii autori publicați la Editura Arthur sub sloganul: Pentru ca și cei mici să aibă, așa cum au părinții și bunicii lor, o lume a clasicilor.
2009 – Se conturează primele direcții ale planului editorial – pe lângă literatura clasică pentru copii, se caută și cei mai apreciați autori și ilustratori contemporani.
2010 – Apare primul volum din seria Jurnalul unui puști, de Jeff Kinney, cartea care a convins milioane de copii că cititul este o bucurie.
2011 – Apare primul volum din seria Însemnările unei puștoaice, de Rachel Renée Russell, un nou jurnal care va deveni bestseller.
2012 – Charlie și Fabrica de Ciocolată este prima carte publicată în seria de autor Roald Dahl.
2013 – Apare Minunea, de R.J. Palacio, cartea care va inspira colecția Smart Blue.
2014 – Pippi Șosețica se alătură galeriei de personaje Arthur.
2015 – Debutează noul proiect de traducere a seriei Harry Potter, de J.K. Rowling, cu publicarea primului volum – Harry Potter și piatra filosofală – în traducerea lui Florin Bican și este publicat primul volum din trilogia fantasy O istorie secretă a Țării Vampirilor, de Adina Popescu.
2016 – Ultimul Olimpian încheie seria de mare succes Percy Jackson și Olimpienii, de Rick Riordan, publicată la Editura Arthur în colecția Excalibur.
2017 – Este anul în care sunt publicați cei mai mulți autori români și se deschide Seria de autor Florin Bican, odată cu publicarea volumului Tropice tâmpe.
2018 – Se încheie două dintre cele mai populare serii: Cronicile din Narnia, de C.S. Lewis, și Harry Potter, de J.K. Rowling.
2019 – Apare Povestea fără sfârșit de Michael Ende, una dintre cele mai frumoase cărți publicate la Editura Arthur, și se deschide Seria de autor Ioana Nicolaie, odată cu publicarea volumului Spionul Kme.
2020 – Se lansează primul volum din colecția Apolodor Explorator cu textele lui Florin Bican și ilustrațiile lui Dan Ungureanu.
Proiectele speciale Arthur
Trofeul Arthur, concursul de manuscrise de literatură pentru copii al Editurii Arthur, a ajuns anul acesta la cea de-a opta ediție, în cadrul proiectului fiind deja publicate (sau în curs de publicare) 15 titluri ale autorilor români contemporani. Unele cărți stau deja la baza unor serii foarte iubite de copii, iar pentru altele cititorii ne cer o continuare.
Anul trecut, la Alma Vii, s-a desfășurat cea de-a opta ediție a taberei de creație Locuiește în poveste!. Până acum, în taberele de creație au participat peste 170 de copii și au fost publicate în colecția Cărțile mele. Juniorii șapte volume scrie și ilustrate de copii.
Revista Ordinul Povestitorilor, înființată în 2015 și coordonată de Adina Popescu, adună între paginile ei cele mai hazlii, mai năstrușnice și mai originale povești și ilustrații ale copiilor talentați și pasionați de lectură. Anul trecut, la târgul de carte Gaudeamus, a fost lansat cel de-al zecelea număr al revistei, iar pe e-mailul redacției se primesc la fiecare apel al revistei sute de texte de la elevi din toate colțurile țării, ba chiar și din străinătate.
ARTHUROTECA este locul de întâlnire al celor mai frumoase fragmente din cărțile autorilor români publicați la Arthur, în lectura actriței Adriana Moca. Pentru ca textele autorilor români publicați la Editura Arthur să fie descoperite de cât mai mulți copii, a fost lansat acest proiect audio, prin care, în fiecare joi, pe canalul de YouTube al editurii, sunt publicate înregistrări ce cuprind câteva pagini de roman, sau uneori povestiri întregi, cu menirea de a stârni curiozitatea și a oferi o idee despre text și într-un alt format, mai dinamic și poate mai popular printre cititorii tineri.
Arthur retro este un proiect de arheologie editorială, colecție a Editurii Arthur dedicată nostalgicilor, prin care sunt recuperate titluri clasice, în edițiile originale, însoțite de minunatele lor ilustrații canonice.
Editura Arthur este parte a Grupului Editorial ART, alături de alte cinci imprinturi majore dedicate unor categorii de public diferite: Vlad și Cartea cu Genius, Youngart, ART, Grafic și Paladin.