Neadaptații Magici - aventură și trucuri de magie
Un magician stradal fugar se aliază cu alți cinci tineri iluzioniști spre a salva un orășel adormit din New England, SUA, de un răufăcător hulpav în Neadaptații Magici, cartea de debut a lui Neil Patrick Harris. E de asemenea primul volum dintr-o serie care amestecă aventura, prietenia și descoperirea de sine, și conține coduri, cifruri și trucuri magice pentru cei care aspiră să practice prestidigitația.
E o combinație tematică potrivită cu pasiunile actorului, comedianului și împătimitului de magie Harris. „Două dintre preocupările mele favorite sunt magia și cititul”, a explicat autorul. „Dragostea mea de magie e adâncă, a fost principalul meu hobby și obsesia mea timp de decenii. Ca băiat, am dat peste un mic magazin axat pe magie într-un mall aflat aproape de orașul meu de baștină. Uitându-mă la bărbatul din spatele tejghelei care mi-a arătat câteva manevre de efect pe care le-am putut cumpăra și învăța, am fost fascinat cât ai zice pește.”
E minunat să citești o carte pentru copii în care există adulți gentili și competenți. Acțiunea e condusă de copii fără să fie nevoie, din motive narative superficiale, ca adulții să fie zevzeci sau să lipsească inexplicabil. Stilul în care este scrisă este simpatic și te prinde foarte repede. Naratorul i se adresează direct cititorului, deși nu este implicat ca personaj. Cartea a fost scrisă astfel intenționat și pentru a face să-și găsească locul în mod firesc capitolele ne-ficționale despre farse sau trucuri magice.
Neadaptații Magici e o carte în care găsim ecouri din desene animate și filme. Scenele de acțiune sunt pline de haz și parcă le vezi în fața ochilor când citești. Ambele laturi ale reprezentației, audiența și artiștii, sunt descrise cu măiestrie și e amuzant să vezi personajele bucurându-se de spectacol și făcând schimb de secrete magice.
O poveste ilustrată de Lissy Marlin
Trucuri magice ilustrate de Kyle Hilton
Traducere din engleză de Iulia Arsintescu
Surse: Publishers Weekly și Litendeavor.wordpress.com