Știți ce-a făcut Dan Ungureanu când a dat de frigul de pe Lună? Și-a pus trei rânduri de mănuși. Trei. Fără degete. Ca să poată desena mai bine, se-nțelege. Și-apoi a luat-o la pas săltat, străbătând-o în lung și-n lat. Am vorbit, așadar, cu Dan Ungureanu despre Hai pe Lună împreună, al doilea titlu al seriei Apolodor Explorator, scrise de Florin Bican. Dar și despre cea mai recentă carte scrisă de Adina Rosetti, ilustrată tot de Dan: Întâiul meu cuvânt de pionier. Tot o călătorie, de data aceasta în timp, în ultimii ani ai comunismului românesc, în care a ascuns o grămadă de surprize, atât pentru copii, cât și pentru părinți.

După ce a vizitat Delta Dunării, Apolodor Explorator ajunge în Hai pe Lună împreună fix pe Lună. Nu ți-a fost greu să faci trecerea de la aer curat cu pământ (sau apă) sub picioare la oxigenul respirat prin casca de astronaut? Îmi imaginez că te-ai antrenat serios pentru a face față imponderabilității și depresurizării, ca să nu mai zic de diferențele uriașe de temperatură de la noapte la zi. Cum a fost?

Călătoria în Delta Dunării a fost o vacanță mult așteptată și bine petrecută. Soare, mirosuri, căldură (cam prea cald), bătăi de aripi, foșnet. Pe Lună am fost în misiune de cercetare, dar cine a zis că o astfel de misiune trebuie să fie serioasă? Este foarte distractiv să desenezi în timp ce țopăi, credeți-mă! Recunosc, nu am făcut exerciții, nu am alergat, nu am mâncat mai sănătos, dar m-am asigurat să am la mine suficiente creioane și hârtii. Cât despre temperaturi, am învățat că nu poate fi prea frig; mai curând nu ești corespunzător îmbrăcat. Așa că am pus trei straturi de mănuși fără degete și am luat Luna la pas săltat.

Hai să dăm cărțile pe față! Tu chiar crezi că Luna-i făcută din cosmoaluat? Parcă prea pare totul cusut cu ață albă. Tu ce-ai aflat din cercetările tale? Și chiar, unde și cum te-ai documentat pentru aventura pe Lună a lui Apolodor?

Era cât pe ce să pic în capcana lui Florin Bican și să prăjesc câteva Luni. Dar m-am pus pe studiat repede regolitul, asteroizii și meteoriții. Mare noroc am avut cu explicațiile foarte clare și jucăușe din notele de subsol. Am luat la răsfoit de la primele misiuni Apollo la misiunea Iepurele de Jad, am admirat răsăriturile Pământului de pe Lună, m-am pierdut prin craterele umbrite și reci. Mi s-a părut important ca cei doi exploratori să folosească bătrâna navă Apollo 6, dar costumele au fost cusute după noile tipare NASA. Îi mulțumesc prietenului Cristian Țecu pentru explicații, telescop și cărți împrumutate! 

L-ai purtat pe Apolodor prin vreo cinci cărți, fără să mai punem la socoteală alte cărți poștale, invitații sau seturi de cărți de joc. E vreo ipostază în care pinguinul nu s-a găsit încă și-n care ai vrea tare-tare să-l desenezi?

Lung drum alături de pinguinul acesta am avut și foarte divers. Numai dacă ne gândim la prima carte, prin câte pățanii am trecut; acum nu îmi vine nimic nou în minte. Fiecare călătorie împreună este ofertantă, dar trebuie să recunosc că cel mai mult m-am bucurat de întâlnirea păsărilor din Deltă. Cred că vă pot spune un secret, dar rămâne între noi: ne pregătim rucsacii și bocancii pentru următoarea plimbare, pe care sperăm să v-o istorisim cât de curând.

Ai petrecut vreo opt ani în comunism, suficient de mult cât să faci cunoștință cu Abecedarul, cu fotografiile lui Nicolae Ceaușescu, dar și să fii pionier, să dai tonul la cântarea imnului în fiecare dimineață și, slavă Domnului, suficient de puțin cât să nu-ți pierzi inelul de la cravată. Te-ai bazat pe amintiri pentru realizarea ilustrațiilor din Întâiul meu cuvânt de pionier sau ai făcut și research?

Povestea Adei Ștefănescu (a Adinei Rosetti) s-a lipit ca marca de scrisoare de sufletul meu. De la primele rânduri mi-au explodat în minte gusturi, mirosuri, texturi, temperaturi. Dar, pentru că povestea s-a întâmplat acum mulți ani, am fost recunoscător să găsesc resurse nebănuite pe marele internet, pentru că uneori memoria se strâmbă în oglindă. Este foarte importantă corectitudinea și claritatea obiectelor desenate, astfel încât adultul să își regăsească copilăria și să o poată explica mai departe copiilor. Totuși, nu am găsit încă un anumit cățel mic de plastic, cu urechi, coadă și membre mobile și nas ronțăit. Încă mai caut...

Îi spuneam și Adinei Rosetti în interviul recent pe care l-am făcut împreună că mie mi-au atras atenția teul de spălat pe jos (am mai ales o amintire olfactivă legată de mirosul cârpei cu care era înfășurat chiar și după 1989) și picioarele umflate ale Elenei Ceaușescu din imaginea „luată” în avion. Poate că acest ultim detaliu nici nu a fost intenționat, dar mi s-a părut un super efect, mai ales pus alături de plictisitul Nicolae Ceaușescu. Care sunt cadrele sau imaginile care te-au făcut pe tine să chicotești? Ai vreun pact de complicitate cu cititorii, ascuns pe vreun perete, printr-o prăjitură sau în vreo căruță cu flori?

Mi-am dorit ca fiecare pagină să fie un soi de dialog de genul „și tu ai avut penar din ăsta?”. O scenă precum cea cu Casa Poporului văzută din spațiu m-a entuziasmat, sau cea cu intrarea copiilor în sala de festivități, unde m-am jucat cu măreția hidoasă a tovarășilor și vulnerabilitatea copiilor. Am ascuns undeva un nas de șoarece, un set de lingurițe furate de mărețul conducător, o sacoșă de rafie, dar am lăsat „la vedere” o gămadă de alte surprize. Nu ai zice că am avut atât de multe obiecte în comunism.

Cum au decurs colaborările cu cei doi scriitori, Adina Rosetti și Florin Bican? Ce-a fost mai întâi: textul sau ilustrația? Au existat întâlniri de lucru până la forma finală, sau partea aceasta cu ilustrațiile ți-a revenit ție în totalitate, de la concept la realizare?

De regulă procesul facerii unei cărți este ca un meci de volei între autor–editor–ilustrator. La început facem un schimb scurt de idei, unde încercăm să cădem de acord asupra formei mingii, urmat de o primă rundă de schițe, concepte de personaje, stabilirea tehnicii și a atmosferei ilustrațiilor. Apoi, împărțirea textului pe pagini, pe desfășurate, încă o schiță aici, o idee nouă acolo. În tot acest meci, editorul coordonează mișcările de pe teren și păstrează viziunea de ansamblu.

Un articol de Oana Purice, Book Industry