Haideți, recunoașteți! Și voi ați avut (sau aveți) în copilărie o jucărie de care nu vă dezlipeați. Cu care mergeați la grădiniță, cu care împărțeați cubulețe de ciocolată (exact, ca să vă rămână tot vouă), cu care făceați cumpărături, cu care dormeați și care vă înțelegea toate neliniștile, fără să fie nevoie să scoateți vreun sunet. Poate vreun ursuleț fără coadă, vreun iepure cu urechile cârpite sau, excentric, vreun flamingo ciufulit. Sau, de ce nu, poate chiar un porc care fusese odată roz-portocaliu, culoarea somonului, dar care între timp se decolorase, devenise cenușiu și c-o ureche țeapănă de la atâta supt din ea. Ei bine, chiar așa fusese UP, adică Um Porc, prietenul de nădejde al lui Jack. Spun „fusese” pentru că la un moment dat a dispărut. De fapt, nu a dispărut, ci a fost făcut să dispară. Iar după așa ceva și voi v-ați pierde orice zâmbet și n-ați avea niciun pic de milă pentru Porcul de Crăciun, durduliul cu pielea netedă și ochii negri, lucioși, adus să-i ia locul lui UP.

Numai că abia de aici începe aventura. Pardon. Mărețele aventuri ale Porcului de Crăciun, ca să fim mai exacți. Dacă credeați că J.K. Rowling, autoarea celebrissimului Harry Potter, și-a pus penița în cui după Ickabog, nu se poate să vă înșelați mai tare. Pentru că tocmai anul ăsta a lansat povestea Porcului de Crăciun, un roman care începe cam așa: „Um Porc era un mic porc de jucărie făcut dintr‑un material moale, ca de prosop.” Nimic spectaculos veți zice. Poate că așa e. Jack era un copil ca oricare altul. Avea o familie obișnuită, niște colegi obișnuiți, temeri și bucurii obișnuite. Dar dispariția lui UP chiar în ziua de Ajun schimbă totul.

Cum știți deja, noaptea de Ajun „este noaptea miracolelor și a cauzelor pierdute”. Jack a aflat asta chiar atunci, când Porcul de Crăciun și toate Lucrurile din cameră (mai puțin plapuma, se pare) i-au propus să-l ducă pe Tărâmul Celor Pierduți, ca să-l salveze pe UP din mâinile Pierzătorului. Sigur că Jack a acceptat bucuros, ba chiar a încuviințat și condiția pusă de Porc – doar nu vă imaginați că un porc roz-somon ar face toate astea fără să primească ceva în schimb. Dar, deh, avea și el dreptatea lui să facă pe grozavul.

Se pare că partea cea mai grea din toată aventura era să se piardă. Dar după o întâlnire periculoasă cu Toby-câinele a fost floare la ureche. Și-așa au ajuns pe Tărâmul Celor Pierduți, unde niciun copil în carne și oase nu mai pusese vreodată piciorul. Dacă și voi v-ați imaginat un munte de șosete desperecheate când ați auzit numele acestui Tărâm, aveți dreptate. Printre milioanele de obiecte care populau lumea de acolo, „o linguriță, un glob de Crăciun roșu, lucios, un fluier pentru câini, o pereche de dinți falși, o marionetă de mână, o monedă lucioasă, o ghirlandă lungă de beteală, un aparat de fotografiat, o șurubelniță, un bilet de avion, niște ochelari de soare […] un ursuleț de pluș și un sul de hârtie de împachetat cu un imprimeu cu reni”, se afla și o șosetă fără pereche. Iar într-o asemenea învălmășeală e clar că valoarea pe care Lucrurile o aveau Sus nu mai însemna nimic aici. Cum aveau să afle două cercelușe lungi cu diamante, care solicitau în van să fie tratate diferențiat.

Dar n-a fost chiar așa. Nu pierdutul a fost cea mai grea parte. Însă iubirea lui Jack pentru UP era atât de mare, că era pregătit pentru tot ce avea să urmeze. Au trecut prin Rătăciți, prin Consumabili, prin Unde-O-Fi-Dispărut, Pustiul Celor Neplânși, Orașul Celor Doriți. Au întâlnit tot felul de Lucruri, au aflat o mulțime de povești și s-au descoperit și pe ei înșiși. Că, până la urmă, Jack nu era chiar un băiețel ca oricare altul și nici Porcul de Crăciun nu era chiar un simplu porc roz-somon. În ceea ce-l privește pe UP, dacă l-au găsit sau nu, asta chiar n-o să vă spun, că-i prea fain să citiți pe cont propriu ca să vă las fără plăcerea asta.

Un articol de Oana Purice, Bookindustry

Credit foto @ Ema Cojocaru