Noutatea lunii noiembrie, Pași de balet de Noel Streatfeild nu este o carte obișnuită despre fete cărora le place să danseze, este povestea plină de căldură a trei fete care muncesc din greu pentru a-și îndeplini visele.

Pași de balet a fost pretextul perfect pentru a-i lua un interviu coregrafei Simona Dabija despre fermecătoarea lume a dansului și despre emoțiile pe care i le-a trezit cartea.

A absolvit licența și masterul în Artele Spectacolului - Coregrafie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Este co-fondator al Asociației Delazero, o asociație care iși propune ca direcție artistică proiecte ce au ca temă prezentul social și modalitățile individuale de raportare la acesta, legătura dintre corp și percepție. Lucrează cu Simona Deaconescu din 2015, fiind una dintre principalele dansatoare ale colectivului Tangaj Dance, performând în spectacolele „BLOT - Body Line of Thought” „Ramanenjana”, „Daughters”, „Birdville”, „Counterbody”, „Aftertaste”, în instalațiile performative „Isolation in a Series of Liminal States”, „Retro Walk Decades to the Sun”, precum și în filmul de dans „Sonder.”

Are colaborări recurente cu instituții independente și de stat: Linotip - Centru Independent Coregrafic, Centrul Național al Dansului, CREart, Teatrul Odeon.

În 2020, i-a fost acordat Premiul pentru Contribuția adusă Dansului Contemporan, de către Centrul Național al Dansului, București.

Foto: Adi Bulboacă

Cum a intrat dansul în viața ta?

Primul meu contact cu dansul a fost la vârsta de 9 ani. Mama mea m-a luat de mână și m-a dus într-un loc unde se desfășurau mai multe ateliere de arte printre care și dans. Era o sală cu oglinzi și bară de balet, unde mulți copii făceau diverse exerciții la bară ghidați de o profesoară. M-am îndrăgostit de atmosferă, de muzică, de tot ce putea face corpul meu la vârsta aceea. Nu făceam balet. Erau câteva exerciții de baza din zona baletului care erau folosite pentru încâlzire. În restul timpului, făceam ceea ce se numea dans modern sau dans tematic. Am rămas acolo pentru câțiva ani. Ulterior, mișcarea avea să-mi iasă în drum sub diferite forme: atletism, dans sportiv, dans tradițional, coregrafie, spectacole de teatru/dans.

Balet sau dans contemporan? Cum le vezi pe fiecare?

Având în vedere traseul meu artistic și formele pe care dansul le-a luat pe parcursul vieții mele până în prezent, aș opta pentru dans contemporan. Ambele impun disciplină, însă dansul contemporan lasă spațiu pentru creativitate, spontaneitate și îl percep ca pe o formă de artă cu posibilități infinite și non-restrictive.

Cum se împletește viața ta personală cu viața de coregraf și dansatoare?

Destul de bine. Sunt perioade foarte încărcate în care de cele mai multe ori nu apuc să fac tot ce îmi propun, dar perioadele încărcate se balansează cu perioade de liniște în care corpul și mintea se odihnesc un pic, relaxându-se prin diverse activități care îmi fac plăcere: citit, vizionat filme, mers la spectacole etc.

Ai renunțat vreodată la alte pasiuni în favoarea dansului?

Nu. S-a întâmplat ca întotdeauna dansul să primeze în viața mea.

Dacă nu erai dansatoare ce ți-ai fi dorit să devii?

Recunosc, întotdeauna mi-a făcut plăcere să-i fac pe oameni să râdă și am în continuare un apetit mare pentru umor, așa că poate mi-aș fi construit o carieră în comedie.

Ce sfaturi ai pentru fetele care-și doresc să devină balerine sau dansatoare?

Le-aș sfătui să se antreneze fizic, dar mai ales mental. Dansul este o artă, pe cât de frumoasă, pe atât de complexă. Să nu urmăreasca doar o virtuozitate fizică, ci și una creativă, să-și păstreze curiozitatea activă și să exploreze dincolo de domeniul dansului. De multe ori, îți poți găsi inspirația în multe alte domenii, nu doar în cele ce țin strict de dans. Arhitectura, cinematografia, pictura, sculptura, științele exacte sunt doar câteva domenii care pot lărgi spectrul creativ.

Ai citit Pași de Balet ? Cum ți s-a părut cartea?

N-am reușit încă s-o parcurg integral, dar încă din primele pagini m-am întors la o nostalgie din copilărie, în care îmbrațisam dansul cu atât de multă bucurie, fără să-i desfac firele și să realizez cât de complex este. Era doar pură senzație de împlinire, entuziasm, un mijloc autentic de exprimare a emoțiilor. Unei părți din mine îi este dor de perioada aceea.

Cât la suta este talent și cât este muncă în această meserie?

Simt că procentele diferă de la om la om și în mod ideal trebuie să ai din amândouă. Talentul pentru mine înseamnă intuiție artistică, ceva ce ai și nu poți dobândi, iar munca este partea rațională, prin care iei decizii și te dezvolți în mod voluntar. Nu pot fixa un procentaj clar între talent și muncă, dar rezonez cu următorul citat: „Adevăratul talent presupune să fii în posesia răspunsurilor când încă nu există întrebări” - Alessandro Baricco.

Ce alte pasiuni te mai definesc pe lângă dans?

În paralel cu dansul, mă pasionează: instrumentele muzicale, comedia, artele vizuale (fotografie, instalații kinetice/performative, cinematografie, tehnologie și noile media). Pentru mine, toate sunt conectate prin ideea de ritm în diverse forme.

La ce spectacole de dans contemporan ne recomanzi să mergem?

Aș recomanda următoarele spectacole care au în componența lor și o pregnantă latură educativă:

 -  Ramanenjana - spectacol docu-ficțiune de Simona Deaconescu la TNB pe 11 decembrie

 - Humans/Bodies/Images în coregrafia Ioanei Marchidan cu reprezentații o dată pe lună la Linotip - Centru Independent Coregrafic - pe 4 decembrie e următorul

 -  Reverse Discourse cu și de Ioana Marchidan tot la Linotip

Foto: Catalin Asanache

„Îmi place să lucrez cu variații de viteză și să folosesc articulațiile atipic, în raport cu suprafețele pe care le întâlnesc. Metodele prin care mișcarea se poate deconstrui, prin izolarea extremităților corpului și a coloanei vertebrale, dau naștere la o corporalitate puternică și un dans plin de volum.” – Simona Dabija